Lucrarile de pe str. Doja, gata la vara! La „Moisil” se va merge la ore doar dimineata

Reabilitarea corpului de clădire al Liceului „Moisil” de pe strada Gh. Doja va fi terminată în această vară. Viceprimarul Dan Diaconu spune că proiectul, care ar fi trebuit finalizat anul trecut, a intrat în sfârșit în linie dreaptă. Lucrările au fost oprite timp de câteva luni, după ce au fost descoperite grave probleme la structura de rezistență.

lucrari doja

Șantierul de pe strada Gheorghe Doja a început în primăvara lui 2014, cu termen de finalizare nouă luni, adică în luna noiembrie. Era vorba despre mansardare și amenajarea a 19 săli de clasă pentru învățământul primar, a unor săli de sport, multimedia și informatică, dar și a unor spații pentru afterschool. Licitația a fost adjudecată de Drufec Cons, la un preț de 1,95 milioane de lei, însă lucrările au fost oprite după doar câteva luni. Atunci au fost descoperite probleme la structura de rezistență a imobilului. Proiectul a fost modificat, iar șantierul a fost reluat în ianuarie 2015. Viceprimarul Dan Diaconu, care urmărește îndeaproape lucrările, e, în sfârșit, optimist că totul va fi gata până la începerea viitorului an școlar. „Corpul de clădire abandonat al Liceului «Grigore Moisil» de pe str. Doja este un subiect de interes pentru mulți părinți și copii. Pentru una din cele mai performante școli din Timișoara este nevoie de sprijin. Așa arată șantierul de pe Doja. Mansarda e finalizată și se izolează acum, tencuiala e completă de la subsol la mansardă, la fel și instalațiile. Urmează, săptămâna viitoare, tâmplăria, finisajele se realizează în lunile de vară, iar fațada principală în scurt timp. Rămâne stabilit pe 15 septembrie!”, a notat „vicele” liberal, pe Facebook. După deschiderea noului corp de clădire, la Liceul „Grigore Moisil” nu se vor mai ține cursuri după-amiaza.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O a doua clădire administrată de Consiliul Județean Timiș are, de marți, iluminat festiv pe fațadă. După Palatul Baroc, din Piața Unirii, și Palatul Administrativ, care este și sediul administrației județene e decorat pentru perioada sărbătorilor, în aceiași temă. CJ Timiș așteaptă, așa cum e în fiecare an, numeroși colindători. ”Clădirea Consiliului Județean Timiș a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Palatului Administrativ este acum luminată fesitiv, pentru sărbătorile de iarnă/VIDEO
La doar câteva ore de la momentul în care Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului pe care compania de salubritate Polaris M Holding îl avea în Timiș pentru operarea stațiilor de transfer de la Deta, Jimbolia și Făget, respectiv la centrul de selectare a deșeurilor Timișoara, compania răspunde acuzațiilor și spune că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Polaris M Holding răspunde după rezilierea contractului pentru activitatea din Timiș
Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
Începând de miercuri, 3 decembrie 2025, la ora 17:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi deschisă o expoziție cu totul inedită de tablouri tactile dedicate persoanelor nevăzătoare. Acțiunea, organizată împreună cu cei de la Consiliul Județean Timiș, are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul, găzduit în Sala Baroc, va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Național de Artă Timișoara se deschide o expoziție dedicată special persoanelor nevăzătoare
Eliminarea locurilor de parcare prin amenajarea unui culoar pentru firobuze pe Take Ionescu și-a găsit soluția în viziunea primăriei. Administrația locală vrea să dărâme mai multe garaje din zonă și să amenajeze acolo mai multe locuri de parcare. Deocamdată avem la vot o hotărâre de consiliu local, care să susțină dorința. Primăria Timișoara a pregătit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a găsit soluția pentru locurile de parcare eliminate de pe Take Ionescu: se pregătește o hotărâre de consiliul local
Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului cu societatea Polaris M Holding, care se ocupa cu operarea stațiilor de transfer de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv centrul de selectare a deșeurilor de la Timișoara. Disputa a pornit săptămâna trecută, când cei de la societatea amintită a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT a aprobat rezilierea contractului existent cu Polaris M Holding pentru Deta, Jimbolia și Făget
„Dar din Dar de Crăciun”, campania organizată de Asociația Acasă în Banat, o campanie umianitară devenită tradiție, prin care oferă sprijin familiilor aflate în dificultate, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș Severin, are în această lună o nouă ediție. Scopul campaniei este de a aduce un strop de căldură în casele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania Dar din Dar de Crăciun e pregătită de start. O sută de familii nevoiașe vor fi ajutate cu sprijinul Acasă în Banat
Prima victorie din istorie în grupele Cupei României! CSC Dumbrăvița a dublat victoria din campionat cu Bistrița, acel 2-1 din noroi, tot cu 2-1 în Cupa României, în fața Slatinei, în etapa secundă. Meciul s-a jucat pe arena Ștefan Dobay, acceptabilă după partida de sâmbătă și a fost o întâlnire echilibrată, deschisă, energică. Oricine putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița întoarce spectaculos scorul și învinge în minutul 94 Slatina în Cupa României
În cursul zilei de astăzi, Primăria Timișoara a anunțat că, începând cu data de 2 decembrie 2025, se va sista încasarea taxelor de concesiune pentru locurile de veci pe întreaga perioadă a lunilor decembrie 2025 și ianuarie 2026. În această perioadă, cetățenii pot depune, la camera 12, documentele necesare pentru încheierea contractelor de concesiune, atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De astăzi nu se mai încasează taxa pe locurile de veci la Timișoara
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.