Incredibil: bugetul Timisoarei, la un vot sa pice in CL!

După aproape trei ore de discuții, consilierii locali au votat, marți după-amiază, bugetul Primăriei Timișoara pe anul 2016. S-a înregistrat, cu această ocazie, o situație incredibilă: bugetul a trecut la mustață, abia adunând cele 14 voturi necesare, cu sprijinul independentului Flavius Boncea și al viceprimarului PSD Traian Stoia.

buget
În 2016, Timișoara va avea un buget local de 949,3 milioane de lei, cărora li se adaugă peste 355 de milioane de lei, bugetul instituțiilor publice, finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local, dar și 3,31 milioane lei, bugetul fondurilor europene nerambursabile. Pe capitole, sumele alocate sunt următoarele: ordine publică – 26,8 milioane lei, învățământ – 236, 5 milioane, sănătate – 350,03 milioane, cultură, recreere, religie – 108,09 milioane, asistență socială – 66,5 milioane, locuințe, servicii publice – 143,11 milioane, transporturi – 218 milioane. Plenul de marți se anunța cu scântei, în condițiile în care consilierii social-democrați, dar și independenții au reclamat faptul că proiectul de buget a apărut foarte târziu și nu au avut timp să-l consulte pe îndelete. Discuțiile au fost aprinse și s-au întins pe durata a aproape trei ceasuri. Când s-a trecut la vot, stupoare! Abia s-au adunat cele 14 voturi necesare pentru ca proiectul să treacă! S-au pronunțat în favoarea lui liberalii, viceprimarul social-democrat Traian Stoia și independenții Elena Wolf și Flavius Boncea. Social-democrații, Nistor Geană, de la ALDE, și independenții Bogdan Herzog și Adrian Orza s-au abținut.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (February 3rd, 2016 at 06:58 )

“Recreere” înseamnă bani pentru “sportivul” Radu Ţoancă? Adrian Orza s-a abţinut şi în cazul restaurantului ilegal al lui Antoniu Păsărică din parcul Alpinet? Va generaţia care a ajuns la ciolan….

chibitul violet a spus: (February 3rd, 2016 at 08:48 )

“independentii” astia, fac toti banii !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Sorin Grindeanu vine la Timisoara!

Instalat în decembrie 2016 în fruntea Guvernului României, Sorin Grindeanu vine, vineri, pentru a două oară la Timișoara. Dacă prima dată a dat declarații de la CJ Timiș, instituție pe care a condus-o timp de aproape jumătate de an, de această dată, Grindeanu va participa la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Sorin Grindeanu vine la Timisoara!

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare

La nouă luni de când primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că persoanele cu dizabilități locomotorii nu au asigurate condiții în mijloacele de transport în comun, RATT ia primele măsuri. Exact nouă luni este și termenul acordat de CNCD, pentru remedierea situației.
Citeşte tot articolul Citeste articolul RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare

Economic vezi arhiva Economic

Openville Timisoara va fi principalul centru de business din vestul Romaniei

Cel mai mare dezvoltator de proiecte mixte din România, grupul Iulius reprezintă un investitor activ şi pe piaţa office. După inaugurarea primului imobil din ansamblul Openville Timişoara, compania a ajuns să dețină peste 106.000 mp de spaţii office, în nouă clădiri clasa A, realizate sub brandul United Business Center (UBC).
Citeşte tot articolul Citeste articolul Openville Timisoara va fi principalul centru de business din vestul Romaniei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Instalat în decembrie 2016 în fruntea Guvernului României, Sorin Grindeanu vine, vineri, pentru a două oară la Timișoara. Dacă prima dată a dat declarații de la CJ Timiș, instituție pe care a condus-o timp de aproape jumătate de an, de această dată, Grindeanu va participa la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Sorin Grindeanu vine la Timisoara!
La nouă luni de când primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că persoanele cu dizabilități locomotorii nu au asigurate condiții în mijloacele de transport în comun, RATT ia primele măsuri. Exact nouă luni este și termenul acordat de CNCD, pentru remedierea situației.
Citeşte tot articolul Citeste articolul RATT are TelVerde pentru persoanele cu dizabilitati. La noua luni de la amenda pentru discriminare
CJ Timiș nu pare să vrea să renunțe la Aviația Utilitară, societate care nu mai are bani și nici director. Pe 15 martie va avea loc AGA, când, teoretic, ar putea fi luată o decizie asupra viitorului aerodromului de la Cioca. Încă nu este clar ce șanse de salvare de la dispariție are societatea, dar Călin Dobra vorbește despre reorientarea spre turism și agrement.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soarta aerodromului Cioca ar putea fi decisa la jumatatea lunii martie
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top