Pregatiri de viitura la Denta. La Gataia, apele sunt in scadere

Alertă în Timiș! La Denta există posibilitatea unei viituri de pe Bârzava, iar pompierii sunt pregătiți să intervină. Din fericire, la Gătaia, o altă zonă unde au fost inundații, nivelul apei a început să scadă.

pompieri inundatii13

Conform avertizărilor hidrologice, la Denta este așteptată, miercuri seară, o viitură, având în vedere nivelul crescut al râului Bârzava. „Verificăm și controlăm lucrările de îmbunătățire a malurilor, să vedem ce decizii luăm, ca viitura să nu ne facă probleme. La Gătaia a început să scadă nivelul apei, ceea ce ne bucură, dacă mai creștea cu aproximativ 20 de centimetri ar fi fost chiar o problemă aici, la Denta. Și acum sunt încărcați saci, se depozitează și acolo unde este nevoie se pun pe maluri. În permanență, sacii sunt umpluți cu nisip, se depozitează și, dacă digul cedează, vor fi puși în acel loc pentru a-l întări. Au fost puși saci deja în unele locuri. În alte locuri s-a pus și folie peste zona unde s-au pus saci pentru a nu veni apa, deoarece la 5-7 metri sunt locuințe”, spune prefectul Mircea Băcală. Pompierii militari, serviciile voluntare din localitățile situate pe cursul râului Bârzava și reprezentanți ai ABAB au întreprins acțiuni pentru consolidarea digurilor. Au fost amplasați 1.000 de saci cu nisip în dreptul localității Denta, alți 500 de saci fiind pregătiți. De asemenea, 1.300 de saci cu nisip sunt pregătiți la Gătaia. În după-amiaza zilei de miercuri, 200 dintre ei au fost folosiți pentru protejarea unei gospodării și pentru consolidarea unui alt dig.

Conform reprezentanților ABAB, pe mai multe cursuri de apă aflate în bazinul hidrografic Banat se înregistrează depăşiri ale cotelor de apărare, după cum urmează:
– râul Timiş, aflat sub avertizare hidrologică de cod portocaliu pe cursurile inferioare ale Timişului (sector aval Şag) – la s.h. Sadova, depăşire a F I + 32 cm, la s.h. Lugoj, avem depăşire a F I + 25 cm, la s.h. Feneş (afluent Feneş) depăşire de cotă de atenţie CA + 23 cm, la s.h. Turnu Ruieni (afluent Sebeş) depăşire de cotă de atenţie CA + 5 cm, la s.h. Valea Pai (afluent Pogăniş) – depăşire de cotă de inundaţie CI +70 cm.
– râul Bârzava aflat sub avertizare hidrologică de cod portocaliu (sector aval Moniom), la s.h. Gătaia, depăşire a FII + 63 cm, tendinţa fiind de scădere debite şi niveluri, iar la s.h. Partoş depăşire a FII + 24 cm, tendinţa fiind de creştere debite şi niveluri
– în bazinul Moraviţa, pe râul Moraviţa, s.h. Moraviţa, FI + 69 cm

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect

Nicolae Robu este, fără discuții, câștigătorul absolut al alegerilor din PNL Timiș. Are exact echipa pe care și-a dorit-o și e convins că filiala a ieșit mai puternică după scrutin. Într-o postare pe Facebook, șeful liberalilor ține scorul ca la meci și revine la una dintre temele sale favorite: „zmeii” care nu pot niciodată să câștige o bătălie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a castigat alegerile in PNL Timis: e bun, e drept, e cinstit si corect
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Poli pierde in turul Cupei la Giurgiu si cu largul concurs al arbitrului Comanescu

Astra Giurgiu a învins pe teren propriu, în manşa tur a Cupei României pe Poli Timişoara cu 4-1 (2-1) şi a făcut un pas important pentru calificarea în finala competiţiei. Un aport decisiv la această victorie a avut centralul Adrian Comănescu, singurul de pe teren care a văzut două lovituri de pedeapsă în favoarea gazdelor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli pierde in turul Cupei la Giurgiu si cu largul concurs al arbitrului Comanescu
MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top