Localnicii din Ciacova decid daca mai vor sa stea la oras

Prefectura Timiș a anunțat că, pe 9 octombrie, în Ciacova va fi organizat un referendum care va decide dacă localitatea își păstrează statutul de oraș. Consilierii locali au votat un proiect în acest sens în luna august 2016, la inițiativa primarului Petru Filip.

votare cabine

Ciacova a devenit oraș în anul 2004, alături de Gătaia și Recaș, cu două luni înainte de alegerile locale. Tot atunci, satele Birda, Checea, Dudeștii Noi, Fibiș, Ghilad, Gottlob, Iecea Mare, Parța, Pădureni, Saravale, Șandra și Tomnatic au devenit comune. Legea nr. 100/2007, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 351/2001, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional prevede că o localitatea poate trece la un rang superior dacă respectă anumiți indicatori, printre care cel legat de numărul de locuitori. „Upgradarea” la statutul de oraș aduce însă pentru locuitori și o majorare considerabilă a taxelor și impozitelor, lucru care a ajuns să-i nemulțumească foarte tare pe cei din Ciacova. În aceste condiții, în luna august, consiliul local a votat, la propunerea primarului Petru Filip, în favoarea organizării unui referendum care să le dea oamenilor posibilitatea ca localitatea lor să redevină comună. „Prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Ciacova nr. 17/23.08.2016 s-a stabilit organizarea, în data de 9 octombrie 2016, a referendumului local având ca obiect consultarea cetățenilor orașului Ciacova cu privire la revenirea localității la statutul de comună”, a anunțat marți, 13 septembrie. Prefectura Timiş. Primarul Petru Filip nu a putut fi contactat. Conform datelor de la Statistică, în 2015, Ciacova, cu satele aparținătoare Cebza, Macedonia, Obad și Petroman, avea 5.388 locuitori.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate

Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atac fără precedent la adresa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană din partea primarului Nicolae Robu, care șterge pe jos cu aceasta și spune că nu se va mai întâmpla nimic fără girul lui. Experții Comisiei Europene sunt de altă părere, iar ATCCE a trecut, în toamna trecută, cu brio, de evaluarea lor. Simona Neumann spune că nu știe de unde a venit această furtună.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, nemultumit de Asociatia Timisoara Capitala Culturala: De acum am sa ma implic! Comisia Europeana il contrazice
Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top