Vom avea din nou un tun in Bastionul Theresia!

Unii timișoreni își amintesc încă de tunul care, până prin anii 1980, era amplasat în fața Bastionului. Muzeul Național al Banatului a decis să scoată la lumină această bucată de istorie, așa că a comandat o replică a armei de artilerie, care va fi așezată în vechiul loc.

tun

Tunul original a fost realizat la Reșița în vara anului 1848 și a fost folosit în luptele dintre membrii Gărzii Revoluţionare reșițene și Regimentul Grăniceresc din Caransebeș. După căderea Reşiţei, în decembrie 1848, arma a fost capturată şi, ulterior, a ajuns la Caransebeș. Vremurile s-au schimbat și, din 1908, tunul se află la Timișoara, inițial ca parte a colecţiei Societății Muzeale de Istorie și Arheologie. El a ajuns aici grație eforturilor făcute, la vremea respectivă de funcţionarul minier Rétay Sándor. Tunul original se află acum în incinta Castelului Huniade, fiind păstrat acolo din rațiuni de securitate. Cei de la Muzeul Național al Banatului au decis însă că ideea expunerii în fața publicului a unei astfel de arme este una bună, astfel că au comandat o replică. Aceasta a fost realizată chiar în 2016, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Timiş. De marți, 18 octombrie, de la ora 18, ea va putea fi admirată de timișoreni și turiști deopotrivă în fața Bastionului Theresia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (October 15th, 2016 at 19:57 )

Este OK și replica. Tunul original, odată expus acolo, nu cred că ar rezista nici o zi fără a fi furat. Chiar și numai pentru a fi dat la topit de către jegurile care se ocupă de furturile de obiuecte din fier. Am auzit că prin anii 80 a fost vândut, pe șestache, unor italieni. Tunul a fost descoperit la graniță, în mașina lor, și „repatriat”. După care a fost adus la muzeu, unde-i este locul.

aaalooooooooooooooooo a spus: (October 15th, 2016 at 22:10 )

tunul e acolo de vreo doua saptamani… asta da stire 😛

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

6 din cei 10 deputati de Timis au votat pentru Ziua Olteniei!

Este oficial: în 21 martie va fi sărbătorită de acum încolo, în toată țara, deci și în Timiș, Ziua Olteniei. Votul final pentru intrarea în vigoare a proiectului de lege la a cărui întocmire a contribuit și fostul deputat de Timiș Ion Răducanu, originar din județul Gorj, a fost dat marți în Camera Deputaților.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 din cei 10 deputati de Timis au votat pentru Ziua Olteniei!

Sport vezi arhiva Sport

Zeci de strazi din Timisoara, inchise pentru alergare! Atentie daca aveti de circulat cu masina duminica

Câteva zeci de străzi din centrul Timișoarei vor fi închise traficului auto duminică, 26 martie, pentru prima ediție a SportGuru Timisoara 21k. Pe traseul care pleacă din centrul orașului și ajunge în Piața Traian vor alerga peste 600 de sportivi din șapte țări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci  de strazi din Timisoara, inchise pentru alergare! Atentie daca aveti de circulat cu masina duminica
Centrul de Echitatie Herneacova
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două laboratoare, unul de fizică și altul de chimie, în care primăria a investit aproximativ 130.000 de euro, într-o clădire care, pe dinafară, arată ca după bombardament. Elevii de la Liceul „Nikolaus Lenau” vor face experimente pe aparatură cumpărată din Germania, iar primăria așteaptă încheierea unui proces care să-i permită să refacă tencuiala imobilului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laboratoare de 130.000 de euro la Lenau. Fatada e blocata in instanta / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top