Primul pas spre… aprinderea luminii in Parcul Botanic. Costa aproape 2.000 de euro

Primăria Timișoara caută firmă care să facă studiul de fezabilitate pentru extinderea iluminatului public în Parcul Botanic. Dacă totul merge bine, până la finele anului ar trebui să fie atribuit și contractul de execuție, astfel că, în 2018, pe aleile din Botanic s-ar putea aprinde, în sfârșit, lumina.

Nu au fost bani pentru o reabilitare integrală a Parcului Botanic, dar în primăvara lui 2016 s-a decis că e cazul să se facă unele lucrări de întreținere. Au fost refăcute, în jumătate de an, aleile care totalizează cinci kilometri. Dacă ziua o plimbare prin Botanic poate fi o experiență agreabilă – asta deși zona a devenit, în ultima perioadă, preferată de migranții ilegali care încearcă să se ascundă de polițiști – noaptea nu e recomandabil să vă aventurați pe acolo, chiar dacă nu mai riscați să vă rupeți picioarele. În parc nu există iluminat public. „Vom rezolva această problemă folosind stâlpi cu corpuri de iluminat și celule fotovoltaice. Practic, vom mobila parcul cu articole de genul acesta care figurează ca mobilier stradal și nu e nevoie să ai un proiect, o lucrare de intervenție pentru iluminat”, declara, în septembrie 2016, primarul Nicolae Robu.

La aproape un an de la acel moment, primăria a scos la licitație „servicii proiectare (SF) aferente obiectivului de investiții «Extindere iluminat public în Parcul Botanic»”. Suma pe care este dispusă s-o plătească municipalitatea este de 8.939 lei, cu tot cu TVA. Ofertele pot fi depuse până pe 4 octombrie, urmând ca ele să fie evaluate până pe 30 octombrie. Investiția va fi făcută, pe bani de la bugetul local, anul viitor. „Documentele de licitație pentru întocmirea studiului de fezabilitate au fost publicate pe SEAP. Va urma o singură licitație de proiectare și execuție, pentru a scurta timpul necesar implementării. Estimăm că studiul va fi finalizat în luna octombrie. Am dori ca, până la sfârșitul anului, contractul de execuție să fie atribuit”, a declarat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Costel a spus: (August 29th, 2017 at 11:45 )

2000 de euro costa doar SF-ul!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva bate pasul pe loc. 1% progres in octombrie / FOTO+VIDEO

Cei puțin peste 21 kilometri ai lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva se dovedesc o nucă extrem de tare. CNAIR și constructorul încă nu au ajuns la o înțelegere privind descărcarea Holdea și al doilea ecoduct, așa că nici măcar cele mai optimiste estimări nu văd finalizat acest tronson mai devreme de toamna lui 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva bate pasul pe loc. 1% progres in octombrie / FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două timișorence și 10 firme sparg gheața către suprataxa pe paragină, instituită de Primăria Timișoara. În plenul de marți după-amiază, consilierii locali trebuie să aprobe 12 proiecte de majorare a impozitului pe teren, între 250 și 500%, pentru proprietarii care au ignorat avertismentele repetate ale Poliției Locale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pe paragina devine realitate la Timisoara. Primii proprietari care platesc impozite majorate cu 500%
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top