Santier prin Complexul Studentesc: Aleea FC Ripensia va fi extinsa la trei benzi / FOTO

Încă un șantier pe șoselele din Timișoara. De această dată este vorba despre Aleea FC Ripensia, porțiunea care traversează Complexul Studențesc, care va extinsă la trei benzi. Se va lucra pe bucăți, iar reprezentanții primăriei spun că traficul va fi perturbat cât mai puțin posibil.

Lucrările la Aleea FC Ripensia, pe bucata cuprinsă între Bd. Eroilor de la Tisa și Michelangelo, au început cu „extragerea” unor arbuști. Aceștia ar urma să fie replantați peste câteva săptămâni, perioadă în care vor sta în grija celor de la Horticultura. La finele șantierului, care se va desfășura pe bucăți, strada va avea trei benzi, la fel ca și tronsonul de la str. Surorile Martir Caceu până la str. 1 Decembrie 1918. „Aleea F.C. Ripensia este o arteră esențială pentru un trafic fluent în Timișoara. Valorile ridicate de trafic, dar și amenajările anterioare executate pe acest traseu au dus la necesitatea creării unei noi benzi de circulație pe tronsonul Eroilor – Michelangelo. Se încearcă, pe parcursul lucrărilor, o interferență cât mai scăzută cu traficul auto. A treia bandă de circulație va permite un trafic mai fluent pe direcția sud-nord, amenajările rutiere de pe Michelangelo fiind capabile să preia volume de trafic superioare celor din prezent”, a explicat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Lucrările sunt făcute de SDM. În prezent, se lucrează pe mai multe artere din Timișoara. În afară de șantiere de la pasajele Popa Șapcă și Jiul, se lucrează pe Calea Martirilor, dar și pe Bd. Revoluției, prin fața Poștei Mari. În unele locuri este vorba despre modernizări și lărgiri, în altele, doar de refacerea stratului de asfalt. Încă nu a fost finalizată lucrarea de pe Calea Șagului, începută acum mai bine de două luni. Aici mai trebuie aduse la nivel gurile de canal pe porțiunea cuprinsă între Bd. Rebreanu și Piața Iuliu Maniu și trebuie făcute marcajele. (sursa foto: https://www.facebook.com/groups/robularevedere/)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

hxa a spus: (August 28th, 2017 at 12:09 )

daca au deschis santier ar putea face si trotuar-sau macar pista pt biciclete – pe acea parte

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top