La Timisoara, gunoiul se aduna cu… banderole albe. Urmeaza negocieri salariale la finele saptamanii

Muncitorii de la salubrizare din Timișoara sunt, de câteva zile, în grevă. Oamenii spun că au salarii prea mici și au lipit inclusiv pe gunoiere afișe care le anunță protestul. Negocierile cu șefii societății sunt programate la finele săptămânii.

Angajații de la salubritate din Timișoara sunt în grevă japoneză și poartă banderole albe. Mai mult, au „împodobit” și mașinile cu afișe care anunță protestul. Horia Cioară, liderul de sindicat al muncitorilor de la Retim, spune că s-a luat această decizie din cauza salariilor prea mici. Abia de curând a fost semnat contractul colectiv de muncă, iar la finele săptămânii sunt programate negocieri salariale. „Am discutat cu directorii societății și am obținut o primă victorie, dacă pot să spun așa. Vineri, 13 octombrie, vom începe negocierile individuale, așa cum spune noul contract colectiv de muncă. În grila de salarizare, salariul brut a crescut de la 1.250 la 1.450 lei. Salariile nu au crescut, muncitorii necalificați câștigă între 1.450 și 1.500 brutul, iese undeva între 1.030 și 1.110 lei net”, spune sindicalistul. Conform noii grile de salarizare, salariile muncitorilor necalificați ar trebui să fie între între 1.450 și 1.900 de lei, iar ale celor calificați, între 2.175 și 3.000 de lei, brut. Orele suplimentare se plătesc cu 200%, iar sărbătorile, cu 250%. Liderul de sindicat spune că nu a reușit să fie primit în audiență la primarul Nicolae Robu. „M-am înscris în audiență la primar, nu a vrut să mă primească, m-a pasat la viceprimarul Farkas. M-am dus la dânsul, dar nu avea puterea să ia vreo decizie. Prima victorie o avem, dar dacă nu se rezolvă nimic, nu vreau să mă gândesc ce ar putea urma. Un muncitor necalificat câștigă până la 1.400 de lei, cu tot cu bonuri”, a mai spus Horia Cioară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara e mai aproape de un bulevard care să poarte numele Regelui Mihai I. Solicitarea lui Flavius Boncea a devenit oficial expunere de motive pentru un proiect de HCL, fiind depusă de consilierul local Sorin Gabriel Ionescu. O puteți susține, trimițând mesaje către primărie, pentru ca schimbarea să intre cât mai repede pe ordinea de zi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sustineti propunerea ca Bd. Republicii sa devina Bd. Regele Mihai I. Motivatia a fost inregistrata oficial la PMT
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top