Clubul World Class le adresează o invitaţie inedită celor care îndrăgesc sportul: Army Boot Camp. Oricine poate participa gratuit sâmbătă, 16 mai, la această manifestare şi îşi poate testa forţele prin diferite tipuri de exerciţii.
Cei interesaţi se pot înscrie telefonic sau online, fiecare antrenor implicat în competiţia Army Boot Camp formându-şi o echipă. Startul se va da la ora 9, iar programul va continua până după ora 14, când va începe cea de-a patra competiţie-surpriză, supervizori pe tot parcursul concursului fiind „generalii” Peter Ambjorn şi Bogdan Dochian. Ȋn paralel, în intervalul 10 – 14, va avea loc un cycling marathon, coordonat de antrenorii Alexandra Pop, Andreea Ulmeanu, Florentin Petrescu, Bogdan Dochian şi Cosmin Stanjic. Programul se va desfăşura în exterior, în perimetrul Iulius Mall, în ideea promovării sportului în aer liber. La „tabără” poate participa oricine a împlinit 18 ani, iar la final vor fi acordate și premii: cei care sunt deja clienţi World Class vor primi antrenamente gratuite cu un antrenor personal, iar cei care nu, se pot alege cu trei luni de acces gratuit, full-time. Detalii suplimentare pot fi obţinute telefonic, la 0356 100 671, sau prin e-mail, de la managerul clubului, Cornelia Condeescu.
Comentarii prin facebook