Nu semneaza contractele-cadru cu CNAS!

Medicii de familie nu vor semna noile contracte-cadru cu CNAS, pentru că acestea îi vor conduce la faliment. Ei au decis, de asemenea, să conteste în instanţă actele normative care încalcă drepturile pacienţilor şi medicilor.

Medicii de familie s-au reunit, sâmbătă, într-o conferinţă organizată de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor de Medicina Familiei (FNPMF). „Contractul-cadru, pe doi ani, nesocoteşte principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale, afectează drepturile pacienţilor şi încearcă subjugarea birocratică a medicilor din asistenţa primară, promovând falsa dezbinare şi deprofesionalizarea”, susţin reprezentanţii medicilor de familie. Reprezentanţii asociaţiilor şi federaţiilor medicale îi vor sfătui pe toţi medicii să nu semneze noile contracte. Acestea ar urma să fie încheiate pe doi ani, în condiţiile în care CNAS a anunţat deja că nu va mai deconta anumite servicii plătite în anii anterior şi, în plus, nu se cunoaşte bugetul care va fi alocat pentru 2012 acestui domeniu. Veniturile cabinetelor medicilor de familie ar urma să scadă semnificativ, unele dintre ele fiind ameninţate chiar cu închiderea.
Medicii au făcut referire la actele normative privind informatizarea, care „aruncă povara finanţării Programului de Informatizare asupra medicilor, care, pe lângă falimentarea evidentă, vor fi din nou deprofesionalizaţi, fiind obligaţi să presteze servicii de editare a cardurilor, care nu au legătură cu pregătirea profesională specifică”. Impunerea plafoanelor orientative de prescripţii la medicamente va atrage alegerea pacienţilor care consumă mai puţine resurse, ceea ce contravine principiilor profesiei de medic. „Împreună cu colegii de alte specialităţi ne vom opune încercărilor patetice ale ministerului de a induce o sciziune între specialităţi. Toţi suntem medici şi înţelegem cel mai bine că nu putem fi separaţi şi, cu atât mai puţin, manipulaţi. (…) Nu mai dorim ca MS sau CNAS să ne cheme la «consultări». Am pierdut mult timp inutil. Îi asigurăm pe guvernanţi de întreaga noastră disponibilitate de colaborare, în cazul în care doresc realmente să discutăm serios şi bazat pe argumente, dar şi de hotărârea de a merge până la capăt cu protestele noastre, în cazul în care nu vor înţelege cât de profund se înşală denumind reformă un grup de documente ce vor distruge definitiv asistenţa medicală primară în România”, au conchis reprezentanţii medicinei de familie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top