Senatul a adoptat, marţi, ordonanţa de urgenţă prin care se impune obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece. Actul normativ urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor.
Ordonanţa prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, începând cu 1 noiembrie al fiecărui an, până la data de 1 martie. Textul de lege, adoptat cu 63 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi cinci abţineri, stabileşte că neechiparea cu anvelope de iarnă – precum şi cu lanţuri în cazul vehiculelor de transport marfă de peste 3,5 tone şi a celor de transport persoane cu peste nouă locuri – va fi sancţionată cu reţinerea talonului auto şi o amendă cuprinsă între 2.500 şi 4.000 lei. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor. Şoferii vor fi obligaţi ca, începând din luna noiembrie a fiecărui an, să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă sau tip all season.
Comentarii prin facebook