Subventii de pana la 15.000 de euro pentru fermieri

Comisia Europeană a autorizat o schemă de ajutoare de stat cu un buget de 1,3 miliarde lei, pentru sprijinirea fermierilor din România care întâmpină dificultăţi din cauza crizei economice, prin subvenţii de până la 15.000 euro.

Ajutoarele pot fi acordate până la 31 decembrie 2011 şi vor lua forma unor subvenţii directe. Schema face parte din Cadrul temporar pentru măsuri de ajutoare de stat destinate să sprijine accesul la finanţare în contextul crizei financiare şi economice actuale, adoptat de Comisie în decembrie 2010, pentru a permite statelor membre să acorde ajutoare în sumă limitată producătorilor agricoli primari. Schema este accesibilă tuturor fermierilor din toate subsectoarele producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu fi fost deja în dificultate la 1 iulie 2008, înainte de începerea crizei economice. Vor fi oferite ajutoare sub formă de subvenţii directe, în sumă de până la 15.000 de euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici precum suma pe hectar şi unitate animal viu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

sandu cornel a spus: (septembrie 22nd, 2011 at 19:59 )

sunt crescator de animale cu un efectiv de 16bovine,237caprine,35oi as dori un ajutor de 10 000 de euro

cornel a spus: (septembrie 22nd, 2011 at 20:04 )

as dori un numar de telefon daca se poate

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi

După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european. Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău

Din această săptămână au început lucrări de reparații pe DN 59A. Constructorul a demarat investiția din localitatea Beregsău Mare spre Cărpiniș. În aceste zile, reparațiile au până la intersecția cu drumul comunal spre Beregsău Mic. Echipele executantului, PORR Construct efectuează lucrări de eliminare a tasărilor locale, prin decaparea zonelor afectate, refacerea fundației drumului și stabilizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a aprobat, marți, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare, darea în folosință gratuită către 23 de UAT și trei școli speciale a unor microbuze dobândite de instituție printr-o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, destinate transportului școlar. Un punct simplu, am putea spune birocratic, care nu ar fi trebuit să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din 23 de localități și trei școli speciale din Timiș pot primi microbuze școlare noi. Proiectul, aprobat după discuții lungite
Premierul interimar Ilie Bolojan va ajunge sâmbătă la Timişoara, urmând să aibă o întâlnire cu activul de partid al PNL Timiş. De menţionat că PNL Timiş este o filială cu suspiciuni de dependenţă faţă de PSD, cele două formaţiuni având de altfel un pact de colaborare la nivelul Consiliului Judeţean. La începutul acestei săptămâni, preşedintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan ajunge, sâmbătă, la Timişoara. Se va întâlni cu liderii PNL Timiş, o organizaţie problematică
Trendyol, marketplace online internațional de top, devine partener al celui mai mare festival studențesc din România, Zilele Studenților Timișoarei, care va avea loc între 21 și 23 mai 2026, pe Stadionul Știința în Timișoara. Așteptat să adune aproximativ 80.000 de participanți pe parcursul celor trei zile de festival, evenimentul promite un mix de muzică, energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trendyol devine partener al celui mai mare festival studențesc din România. Iată ce surprize te așteaptă!
Potrivit sondajului proiectului ”Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, Emanuel Macron conduce în topul încrederii în lideri internaționali, urmat de Maia Sandu și Donald Trump. Votanţii PNL şi USR au mai multă încredere în Macron şi Sandu, în timp ce suporterii PSD şi AUR au mai multă încredere în Donald Trump. Emanuel Macron conduce în topul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emanuel Macron şi Maia Sandu conduc în topul încrederii românilor în lideri politici internaţionali. Sondaj INSCOP
Din această săptămână au început lucrări de reparații pe DN 59A. Constructorul a demarat investiția din localitatea Beregsău Mare spre Cărpiniș. În aceste zile, reparațiile au până la intersecția cu drumul comunal spre Beregsău Mic. Echipele executantului, PORR Construct efectuează lucrări de eliminare a tasărilor locale, prin decaparea zonelor afectate, refacerea fundației drumului și stabilizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău
În urmă cu câteva zile a avut loc inaugurarea Pavilionului României în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția. Participarea UVT în calitate de partener instituțional la această ediție a Bienalei de Artă de la Veneția depășește sfera unei simple colaborări formale. Ea reflectă un angajament asumat față de valorile culturii și un sprijin activ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Timișoara la Giardini della Biennale: O poveste despre continuitate și succes la Veneția
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă programul „Sezon de Grafică la MNArT” cu expoziția „Insectarium”, un demers artistic dedicat explorării universului sensibil și fascinant al insectelor, prin intermediul practicilor grafice contemporane. Realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și susținută de Consiliul Județean Timiș, expoziția reunește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MNArT vernisează expoziția Insectarium
După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european. Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi
Luni, constructorul care lucrează la reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara, Webuild SPA, a început la Gara Mică – Timișoara Est, operațiuni pentru montarea primului tronson a noii pasarele pietonale, ce va înlocui vechea construcție demolată. Noua pasarelă va asigura un tranzit pietonal modern și sigur între străzile Avram Imbroane și Aristide Demetriade, facilitând totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Gara Mică a început montarea noii pasarele peste calea ferată/VIDEO
O celebră clădire din Timișoara se redeschide simbolic comunității. UPT, rol major în această acțiune de suflet. Sâmbătă, 16 mai, Universitatea Politehnica Timișoara și ATU invită publicul să redescopere Casa Mühle, unul dintre reperele simbolice ale orașului, printr-un program dedicat memoriei, culturii și dialogului comunitar. Evenimentul include o conferință de presă, lansarea volumului „Strategia. Organizații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Misiune de suflet UPT: Porți deschise la Casa Mühle
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.