Amintiri din 2006: „Acest stadion nu este cos de gunoi. Alexa mars inapoi!”

Căpitanul Dan Alexa este primul jucător care rupt-o cu Poli, după o săptămână presărată cu incertitudini. De la revenirea la Poli, în vara lui 2006, Alexa a apelat la toate trucurile posibile pentru a intra în inimile suporterilor care l-au întâmpinat cu ostilitate la început.

„Nu voi evolua niciodată pentru Dinamo sau UTA, marile rivale ale Politehnicii”, sunt vorbele internaţionalului român. Şi s-a ţinut de cuvânt, pentru că Dan Alexa a dat bir cu fugiţii şi nu şi-a mai prelungit contractul cu Poli, dar nu a semnat cu niciuna dintre cele două echipe amintite,ci cu Rapid, o echipă acceptată la Timişoara. Totuşi, Dan Alexa a surprins mereu prin declaraţii contradictorii. Aşa s-a întâmplat şi în anul revenirii la Poli. La începutul lui 2006, după doi ani petrecuţi în China, Alexa revenea în România. Pe chatul lui Dinamo Bucureşti le promitea suporterilor dinamovişti că va fi „câine până la moarte”. „Nu aş mai juca niciodată la Universitatea Craiova sau Poli Timişoara”, le spunea Alexa dinamoviştilor. A fost nevoie de o jumătate de an pentru ca jucătorul să uite aceste declarații, pentru că, în vara lui 2006, a semnat cu Poli. Primul antrenament, primele probleme cu suporterii timişoreni. „Acest stadion nu este coş de gunoi. Alexa marş înapoi!”, a fost unul dintre mesajele afişate de suporterii timişoreni la primul antrenament al lui Alexa sub bagheta lui Sorin Cârţu. A doua zi a fost la fel. „Alexa eşti o javră dinamovistă”, a fost mesajul cu care l-au taxat din nou fanii polişti. În aceeaşi zi, Sorin Cârţu a fost nevoit să urce în tribunele stadionului, după ce a întrerupt antrenamentul oficial, pentru a-i lămuri pe suporteri că locul lui Alexa este la Poli. A fost perioada cea mai dificilă pentru Alexa la Poli. Pentru „Chirurg” a urmat o perioadă de acomodare cu tribunele, care l-au acceptat în cele din urmă necondiţionat, devenind chiar unul dintre favoriţii de pe arena „Dan Păltinişanu”. Ultimele săptămâni au adus numai întâmplări nefericite la Poli, care ar putea culmina cu retrogradarea echipei şi neparticiparea în cupele europene. Alexa, în calitatea sa de căpitan, a şters-o primul de la Poli, fără regrete, fără niciun fel de explicaţie pentru cei care l-au acceptat în ciuda declaraţiilor jignitoare la adresa echipei de acum cinci ani. În urmă cu câţiva ani, aflat într-o situaţie asemănătoare cu Juventus Torino, Alexandro Del Piero, căpitanul formaţiei italiene, declara, după ce echipa sa a fost retrogradată din Serie A, la o întrebare legată de viitorul său la o altă formaţie:“Eu sunt un gentleman, iar un gentleman nu părăsește o Doamnă cand aceasta are probleme!”. Dan Alexa a făcut-o, chiar dacă nu pentru Dinamo sau UTA.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

regat a spus: (iunie 5th, 2011 at 19:32 )

Dan Alexa un timisorean ce si-a baga picioarele,in clubul vostru.Oare de ce marea majoritate a jucatorilor originali din banat,nu impartasesc nationalismul primitiv,medieval si uneori xenofob si separatist al bastinasilor ce isi spun banateni?Chivu si D Munteanu,doi banateni ce s-au afirmat ca jucatori in regat,Torje nu a regretat niciodata ca a plecat..ba dimpotriva,Szekeli mai bine rezerva si copil de mingi la Steaua decat mare vedeta la Poli.Si exemplele pot continua.Fie painea cat de rea tot mai buna-i in tara mea(vechiul regat al Romaniei).

bourceanu a spus: (iunie 5th, 2011 at 19:40 )

regat, stati voi acolo, ca e mai bine decat aici. nu vrei sa initiezi si o actiune de trasare a unei granite la orsova? noi sa avem un fotbal cacacios precum in ungaria, dar un nivel de trai ca si acolo, iar voi sa aveti mari echipe de fotbal? ce zici? deci… GRANITA!!!!!!!!!!!!!!!

regat a spus: (iunie 5th, 2011 at 23:11 )

@bou-rceanu..voi nu o sa aveti niciodata nici fotbal si nici nivel de trai ca in ungaria ptr ca sunteti puturosi,increzuti,hoti si bisnitzari.Iar despre trasarea granitelor,ce motiv avem sa o facem noi…atat timp cat sunteti sclavii nostrii?Banat..”fata” buna la toate si ptr noi si ptr vecini.Istoria te recomanda

bourceanu a spus: (iunie 6th, 2011 at 07:38 )

regat, nu ai inteles nimic. suntem puturosi, dar suntem sclavii vostri! interesant punct de vedere. cand ajungi pe aici, prin civilizatie, sa ne anunti. s-a putea ca sistemul tau imunitar sa cedeze. te putem salva! iti dam un bilet de intors dintr-un loc in care nu te dorimintr-un loc indiferent nou, casa ta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.