Boncea: „Pe cine sa cred? Pe Traian Basescu din 2006 sau pe Traian Basescu din 2011?”

Flavius Boncea şi Oscar Berger au primit, în luna mai, „Medalia Regelui Mihai I pentru Loialitate”. Sunt ultimii timişoreni decoraţi de Majestatea Sa Regele Mihai I. Flavius Boncea a atacat în termeni duri afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa Majestăţii Sale.

„Văzând declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, am încercat un sentiment aproape inexplicabil de jenă, o jenă cu rădăcini îngrozitor de adânci. Ce altă reacţie poţi să ai în momentul în care preşedintele României face nişte afirmaţii de genul celor pe care le-a făcut? Faptul că originea gândirii politice a lui Traian Băsescu este una comunist-securistă nu reprezintă o scuză. Persoana Traian Băsescu are dreptul să creadă orice doreşte, chiar şi ceea ce scriau manualele de istorie în urmă cu 50 de ani. Însă preşedintelui României îi este interzis să facă afirmaţii care falsifică adevărul istoric şi denigrează singura instituţie care mai reprezintă un reper de moralitate în România”, spune Flavius Boncea. El îi reaminteşte preşedintelui Traian Băsescu discursul ţinut cu ocazia prezentării raportului Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Tonul preşedintelui a fost total diferit faţă de cel de miercuri seară şi recunoaşte că abdicarea forţată a Regelui Mihai a fost una dintre principalele acţiuni criminale ale defunctului regim comunist. „Citesc discursul preşedintelui Traian Băsescu prilejuit de prezentarea raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, la 18 decembrie 2006. În discursul său, Traian Băsescu scrie, negru pe alb, că una dintre principalele acţiuni criminale ale regimului comunist este «distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai». Acum, acelaşi Traian Băsescu, îl acuză pe Rege de înaltă trădare pentru abdicare. Pe cine să cred? Pe Traian Băsescu din 2006 sau pe Traian Băsescu din 2011?”, se întreabă, retoric, Boncea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

cosma a spus: (iunie 23rd, 2011 at 18:16 )

bine flavius! ai perfecta dreptate

Adi a spus: (iunie 23rd, 2011 at 19:36 )

Daca si Boncea apare in presa cu ce crede el despre situatia prezentata de zici ca ar fi un mare lider de opinie….ma apuca si pe mine rasul…Pana la urma Base nu se referea la actul abdicarii in sine?

FrontPress a spus: (iunie 23rd, 2011 at 21:07 )

intrebare pt domnul Boncea: pe cine sa credem si noi? pe regele din 1941 care saluta cu bratul intins alaturi de Sima si Antonescu sau pe regele din 1946-47 care accepta decoratii sovietice (putea sa le refuze) si e surprins in ipostaze ralaxante alaturi de generali bolsevici de ocupatie?

costel a spus: (iunie 23rd, 2011 at 23:00 )

mai sa fie, dar cata istorie stiti voi! nu spun ca boncea are dreptate, dar va intreb ceva: era mai bine in 90 cu regele mihai? eu zic ca da. si cu asta am terminat discutia.

codruta a spus: (iunie 24th, 2011 at 08:50 )

bine flavius!!!!!!!! tragei-o nesimtitului.

Dragan a spus: (iunie 24th, 2011 at 09:42 )

Intamplarea face ca Boncea chiar e lider de opinie de niste ani buni de zile, pe care un individ gen Adi nu are de unde sa-l cunoasca.

aurel a spus: (iunie 24th, 2011 at 09:47 )

basescu a dovedit dinnou ca este un golan fioros. pe langa asta flavius se intreaba bine cand basescu vorbeste serios la adresa monarhiei. problema e ca basescu e un incult si nu stie exact cum stau lucrurile. ii place doar sa atace, sa muste…

El Kiddo a spus: (iunie 24th, 2011 at 16:02 )

Eu zic ca dl. Boncea sa ramana in secta Martorii Betzivanului. El si cei ca ei l-au adus pe acest nenorocit in fruntea tarii. Mai tineti minte cum se facea Societatea Timisoara pres in fata lui Basescu? mai mare rusinea. Canaliilor! Ati facut praf spiritul acestui oras, dandu-va pe mana unui betzivan comunist. Rusine Berger, rusine Boncea, rusine Vighi. Animalelor.

socrate a spus: (iunie 25th, 2011 at 12:25 )

el kiddo, vorbesti prostii mai mari decat tine. boncea a plecat din societatea timisoara tocmai pe motiv ca sefii de acolo s-au pus pres in fata lui basescu. asadar, sa-ti fie tie rusine ca te iei aiurea de oameni fara sa cunosti adevarul. spuneai ceva si de secta Martorii Betzivanului… ce usor e sa improsti oameni cand te ascunzi in spatele unui pseudonim. sunt sigur ca in viata de zi cu zi il lingi in fund pe boncea si ii spui ce baiat de treaba e, sluga netrebnica ce esti!

Mircea a spus: (iulie 7th, 2011 at 14:47 )

Traiasca Monarhia Romana! Monarhia salveaza Romania!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Zece oferte pentru reabilitarea pe bani europeni a Școlii Gimnaziale nr. 16

Licitația organizată de Primăria Timișoara pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16 a atras 10 oferte. Investiția co-finanțată din fonduri europene va îmbunătăți condițiile de studiu pentru elevi și cadrele didactice și va scădea cheltuielile de întreținere și consumul de energie cu peste 60%. La licitație s-au înscris ofertanții ALEX-DIA CONSTRUCT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece oferte pentru reabilitarea pe bani europeni a Școlii Gimnaziale nr. 16
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Concursurile pentru directori să fie organizate direct de școli. Proiect USR pentru descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație

Potrivit unui proiect de lege inţiat de trei parlamentari  USR, concursurile pentru funcțiile de director și director adjunct din școli ar urma să fie organizate la nivelul școlilor, de către consiliele de administrație. În acest moment, concursurile sunt organizate de către inspectoratele școlare județene, instituţii politizate. Printre inţiatorii proiectului se numără deputatul de Timiş Vlad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concursurile pentru directori să fie organizate direct de școli. Proiect USR pentru descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Bacalaureat 2026 a continuat cu o zi de întârziere cu proba la matematică sau istorie

Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie – Proba E.c) din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 s-a desfășurat miercuri, 1 iulie 2026. Examenul a fost reprogramat inițial din cauza avertizărilor de cod roșu de caniculă. În Timiș nu s-au înregistrat probeleme și niciun elev nu a fost eliminat. Au lipsut însă destui, atât la proba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalaureat 2026 a continuat cu o zi de întârziere cu proba la matematică sau istorie
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a avut un prim semestru 2026 plin de succes

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a încheiat un prim semestru al acestui an cu o activitate prolifică. Pentru mediul de afaceri local au fost realizate o serie de acțiuni și evenimente care să ajute la dezvoltarea activității acestora. Adunarea generală a Membrilor a fost un punct important al acestei perioade, iar Florica Chiriță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a avut un prim semestru 2026 plin de succes

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 29-30 iunie 2026, reuniunea Board-ului Executiv al IEEE Industry Applications Society (IAS), unul dintre cele mai importante foruri de conducere ale organizației profesionale care reunește specialiști din domeniul aplicațiilor industriale ale ingineriei electrice și electronice. Pentru prima dată în România, un eveniment de un asemenea nivel a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment internațional desfășurat în premieră în România la UPT
Pe toată perioada vacanței de vară, Bazinul didactic de înot din Moșnița Nouă va fi deschis şi vă aşteaptă într-un spațiu modern, sigur și prietenos, unde mișcarea, sănătatea și buna dispoziție merg mână în mână. La bazin veţi fi îndrumați de instructori competenți și profesioniști, dedicați fiecărui cursant, indiferent de vârstă sau nivel. Cei şapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță de vară la Bazinul didactic de înot din Moșnița Nouă. Program, abonamente şi alte informaţii
MINA (Museum of Immersive New Art) își extinde oferta de conținut educativ și cultural, lansând în locația din Iulius Town Timișoara două dintre cele mai noi producții originale ale sale: „Zeii Olimpului” și „În Inima Oceanului”. E vorba de experiențe imersive care invită publicul într-o călătorie spectaculoasă prin mitologia Greciei Antice și prin universul fascinant...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Zeii Olimpului” și „În inima oceanului”. Două noi spectacole imersive la MINA din Iulius Town
Licitația organizată de Primăria Timișoara pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16 a atras 10 oferte. Investiția co-finanțată din fonduri europene va îmbunătăți condițiile de studiu pentru elevi și cadrele didactice și va scădea cheltuielile de întreținere și consumul de energie cu peste 60%. La licitație s-au înscris ofertanții ALEX-DIA CONSTRUCT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece oferte pentru reabilitarea pe bani europeni a Școlii Gimnaziale nr. 16
Potrivit unui proiect de lege inţiat de trei parlamentari  USR, concursurile pentru funcțiile de director și director adjunct din școli ar urma să fie organizate la nivelul școlilor, de către consiliele de administrație. În acest moment, concursurile sunt organizate de către inspectoratele școlare județene, instituţii politizate. Printre inţiatorii proiectului se numără deputatul de Timiş Vlad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concursurile pentru directori să fie organizate direct de școli. Proiect USR pentru descentralizarea și depolitizarea sistemului de educație
Încă supărat pentru căderea la vot a transmiterii ștrandului Uszoda către Plai, viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat totuși că în o lună vor începe o serie de lucrări la baza sportivă ultracentrală rămasă de ani buni în paragină. Nu va fi cu Plai, dar va fi cu Ambulanța pentru Monumente. Oficialul a vorbit despre tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Uszoda va lucra Ambulanța pentru Monumente. Lațcău analizează din nou situația de acolo și vorbește despre interese imobiliare și campanie electorală
Consilierii locali timișoreni au avut pe masă, în ședința de marți, 30 iunie, un proiect privind o nouă organigramă a Direcției de Asistență Socială (DAS), document care include, în esență, desființarea cantinei sociale de pe strada Telegrafului și înlocuirea serviciului cu unul de catering. Potrivit proiectului, executivul propune reducerea cu 14 posturi în cadrul DAS:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierii locali timișoreni au decis: cantina socială de pe Telegrafului nu se desființează. Deocamdată
Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie – Proba E.c) din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 s-a desfășurat miercuri, 1 iulie 2026. Examenul a fost reprogramat inițial din cauza avertizărilor de cod roșu de caniculă. În Timiș nu s-au înregistrat probeleme și niciun elev nu a fost eliminat. Au lipsut însă destui, atât la proba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bacalaureat 2026 a continuat cu o zi de întârziere cu proba la matematică sau istorie
Echipa de voluntari din cadrul CVSU Salvo Timisoara au fost solicitați de Primăria Timișoara pentru a interveni la îndepărtarea unor arbori căzuți în albia canalului, în urma furtunilor din ultimul timp. Timp de câteva ore, voluntarii au tăiat controlat și au degajat trunchiurile de mari dimensiuni, astfel încât navigația și activitățile desfășurate pe canal să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voluntarii de la Salvo Timișoara au ieșit la curățenie pe Bega. Au fost tăiați mai mulți arbori căzuți în apă
Ultimul an a adus scumpiri pe linie pe piața imobiliară, însă amânarea deciziei de achiziție nu a însemnat același lucru pentru toți cumpărătorii din principalele orașe ale țării. Timișoara rămâne în topul creșterilor de preț în imobiliare. În cazul apartamentelor vechi, prețurile au crescut cel mai puțin în Cluj-Napoca (5%) și cel mai mult în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ieftinirile apartamentelor se lasă așteptate. Timișoara a avut cea mai mare creștere de preț în ultimul an
Top