Incep inscrierile la liceu

Elevii claselor a VIII-a ar fi trebuit, de luni, să-și depună cererile de înscriere pentru liceu la secretariatele școlilor în care învață. Pentru că Ministerul Educației a uitat că a doua zi de Rusalii este zi liberă, înscrierile vor începe doar marți. Elevii au la dispoziție numai două zile pentru a depune cererile.

„A doua zi de Rusalii este zi liberă declarată prin lege. Norocul elevilor este că nu îi încurcă prea mult, pentru că diriginții claselor a VIII-a au făcut liste pe fiecare clasă și procedura este foarte simplă, s-a transformat în formalitate. Trebuie doar dat număr de înregistrare la cererea de înscriere, nici nu e necesar să vină copiii cu părinții la școală. Se poate rezolva înscrierea și în cele două zile lucrătoare rămase, chiar dacă există o greșeală în calendarul examenului și ministerul a uitat de Rusalii”, a declarat, pentru debanat.ro, Gica Dumitru, directorul Școlii Generale nr. 7 din Timișoara. Singurii care pot ajunge la liceu fără să treacă prin examenul de evaluare națională sunt copiii cu nevoi speciale, cărora legislația le permite acest lucru. „Locuri la liceu sunt suficiente, oricum se ajunge în clasa a IX-a și cu nota patru la examenul de evaluare. În cazul elevilor cu nevoi speciale care optează să dea examenul, nu se va ține cont de nota obținută” a mai spus Dimitru. Evaluarea națională constă într-un examen scris de două ore, cu o singură sesiune. În 20 iunie va avea loc proba scrisă la limba și literatura română, în 21 iunie – proba scrisă la limba maternă, în 22 iunie – proba scrisă la matematică, în 24 se afișează rezultatele și se pot depune contestațiile, iar 27 iunie este data afișării rezultatelor finale. Nota de admitere în liceu reprezintă media aritmetică dintre media generală la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz

Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara

Primarul Dominic Fritz anunță o schimbare totală de optică în problema sălilor de jocuri de noroc. De la mutarea acestora într-o anumită zonă din oraș, el anunță că va cere eliminarea totală a acestor mijloace de distracție din oraș. Propunerea urmează a fi supusă votului Consiliului Local Timişoara. “Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu se putea mai rău. Cu cine joacă SCM Poli în semifinalele Supercupei

SCM Politehnica Timișoara va startul în noul sezon în Supercupa României. Patru echipe vor concura pentru trofeu. Alb-violeții vor înfrunta în semifinale Dinamo București, potrivit tragerii la sorți de ieri. Meciul este o reeditare a finalei de Cupa României, de la 19 aprilie 2026, din sala Constantin Jude. Bucureștenii s-au impus atunci cu 29-27. CS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu se putea mai rău. Cu cine joacă SCM Poli în semifinalele Supercupei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Finalul acestei săptămâni aduce la Iulius Town Caravana TIFF Unlimited, iar timp de trei zile ești invitat să descoperi unele dintre cele mai apreciate pelicule care rulează în cadrul festivalului, dar și evenimente pentru cei mici. Tot în acest weekend, Iulius Town oferă premii la cumpărături, prin campania fulger Flash Cash. Caravana TIFF Unlimited revine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat un număr de 439 sancțiuni şoferilor care au parcat în stațiile mijloacelor de transport în comun. Valoarea totală a acestor sancţiuni este de 137.295 lei. Parcarea autoturismele în stațiile mijloacelor de transport pune în pericol siguranța călătorilor, atrage atenţia Poliţia Locală. În ultima perioadă a crescut numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 400 de sancţiuni date de Poliţia Locală şoferilor care au parcat în stațiile STPT
Primarul Dominic Fritz anunță o schimbare totală de optică în problema sălilor de jocuri de noroc. De la mutarea acestora într-o anumită zonă din oraș, el anunță că va cere eliminarea totală a acestor mijloace de distracție din oraș. Propunerea urmează a fi supusă votului Consiliului Local Timişoara. “Voi propune Consiliului Local interzicerea totală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de teatru. Dominic Fritz cere eliminarea totală a jocurilor de noroc din Timișoara
Există momente în care istoria îți pune în mână o carte bună. Nu este obligată să-ți aducă și victoria. Victoria se cere. În noiembrie anul trecut scriam că Timișoara trăia un asemenea moment. Pentru prima dată după 1989, doi lideri naționali ai unor partide aflate în aceeași coaliție proveneau din același oraș. Sorin Grindeanu conducea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea care n-a fost folosită. Opt luni după „Grupul” de la Timișoara
Digitalizarea administrațiilor publice, în cadrul unor soluții integrate și nu total independente, va fi unul dintre trendurile care vor fi urmate în perioada următoare, s-a decis în cadrul ședinței Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest (CDR Vest). Organul consultativ al administrațiilor din Regiunea Vest a aprobat principalele direcții care vor modela economia, administrația și calitatea vieții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Digitalizarea regiunii și orientarea spre inteligență artificială, robotică, tehnologii și electronică avansată sunt direcțiile de dezvoltare stabilite la nivelul Regiunii Vest
O parte dintre elevii care învață în prezent în clădirea liceului William Shakespeare vor fi mutați în cea din zona zero a Timișoarei, unde funcționează în prezent Liceul Tehnologic Brătianu, spune viceprimarul Timișoarei. Dar, pentru ca mutarea să devină realitate, copiii de la Brătianu vor fi trimiși pe Calea Martirilor, în clădirea unde funcționa Liceul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a gândit o nouă mutare între liceele timișorene. Cei de la Brătianu pleacă la fostul Azur, în centru vin cei de la Shakespeare
Luni, 20 iulie, la Bruxelles, a avut loc vernisajul expoziției „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități”, eveniment organizat de Ambasada României în Regatul Belgiei, Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Visit Timișoara. Conferința a fost deschisă de Excelența Sa, doamna ambasador Andreea Păstârnac, care a subliniat importanța acestui demers de promovare a județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Județul Timiș. Timișoara – tradiție, inovație și oportunități” a ajuns la Bruxelles/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.