Lant uman pentru mitropolitul Banatului

Credincioşii care doresc repunerea în drepturi a mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, vor forma, duminică, un lanţ uman în faţa Catedralei Mitropolitane. Acţiunea va avea loc în jurul orei 12, imediat după Sfânta Liturghie.

„După Sfânta Liturghie în faţa Catedralei din Timişoara ne vom lua de mâini. Facem acest lanţ uman pentru că apărăm catedrala, ne apărăm mitropolitul, apărăm credinţa din Bnanat. Va fi un lanţ uman ce se va purta civilizat şi la care sunt invitaţi toţi oamenii de bine”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, unul dintre iniţiatorii acestei manifestări. Credincioşii sunt în continuare nemulţumiţi după decizia Sfântului Sinod de a-i retrage dreptul de semnătură mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu. Cei care vor ca mitropolitul să fie repus în drepturi au organizat trei mitinguri de protest în faţa catedralei din Timişoara şi au trimis o scrisoare Patriarhiei Române semnată de 100 de personalităţi din zonă. Protesetele vor continua joi, 9 iunie, când, de la ora 18,30, este programată o nouă adunare de susţinere a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae. Organizatorii acesteia vor cere luni o aprobare oficială de la Primăria Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

grecu a spus: (iunie 5th, 2011 at 09:17 )

sa mergem sa-l sustinem pe mitropolit!

paisie tradatorul a spus: (iunie 5th, 2011 at 12:40 )

Puteti face cate lantyuri vreti, tot la mine e cascavalul!

crucifix a spus: (iunie 5th, 2011 at 12:47 )

cam asa stau lucrurile… tradarea a fost mereu inclusiv in sanul bisericii. de aia ne comportam si noi precum niste bezmetici

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP

Potrivit ultimului sondaj INSCOP în rândul votanților puternic mobilizați, PSD e sub PNL (16,6% față de 16,9%) și aproape de USR (14,4%), în timp ce AUR are 38,8%. Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot AUR are 37% , urmat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL depăşeşte PSD în rândul românilor care spun că merg sigur la vot. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală

Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea demarează un proiect de reparare și reamenajare, în vederea aducerii la starea de funcționare, a unui număr de 48 de adăposturi civile din Timișoara, acestea urmând să intre într-o primă etapă de expertiză înaintea lucrărilor. În total, municipalitatea are în evidență 89 de asemenea adăposturi civile, cu o capacitate de peste 12.000 de persoane,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un număr de 48 de adăposturi de protecție civilă vor fi readuse la starea de funcționare conform destinației inițiale
La solicitarea Del Gaz, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier pe strada Diaconu Coresi, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Cosminului și intersecția cu strada Piața Axente Sever. Astfel, în perioada 15.04.2026 – 10.05.2026, circulația rutieră va fi restricțioată în vederea execuției lucrărilor de înlocuire a conductelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restricții de trafic rutier pe strada Diaconu Coresi
Jurizarea a luat sfârșit! De pe Bega, până în Mediterană, Banatul va trimite patru produse inedite care vor reprezenta regiunea la concursul internațional World Food Gift Challenge 2026, organizat de Institul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism (IGCAT), în Creta, pe 19 mai. Preselecția din acest an a adus în prim-plan creativitatea, autenticitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurizarea a luat sfârșit! Banatul va trimite patru produse inedite care vor reprezenta regiunea la concursul internațional World Food Gift Challenge 2026
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în mai multe școli timișene. Acțiunea își propune să aducă educația ecologică mai aproape de elevi, într-un mod interactiv și ușor de înțeles. În această ediție, aproximativ 500 de elevi au participat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului la “Ora Reciclării”, campanie organizată de RETIM
Turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin se joacă la Sala Sporturilor Constantin Jude, sâmbătă și duminică. Competiția are loc la exact 40 de ani de când Timișoara câștiga în premieră Cupa României de handbal. În 1986, cu Constantin Jude antrenor, Poli se impunea într-o finală jucată la Craiova cu Dinamo. A fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub semnul lui 40! 40 de ani de la câștigarea primei Cupe de către Poli, iar acum urmează și a 40-a finală
Într-o lume aflată într-o schimbare continuă, în care incertitudinea pare să devină o constantă, alegerea drumului după absolvirea liceului nu mai este doar un pas firesc, ci o decizie care poate influența întreaga viață. În acest context, întrebarea nu mai este doar „ce facultate aleg?”, ci mai ales „cum îmi construiesc viitorul?”. Iar într-o realitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Admiterea la UPT în anul 2026: Nu urma viitorul. Construiește-l
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.