La Timișoara sunt reeditate amintiri de pe vremea comuniștilor, cu panourile ruşinii în fiecare intreprindere de stat sau la colţul străzilor, cu pozele persoanelor care au comis contravenţii sau infracţiuni.
Ideea aparţine Poliţiei Locale, mai exact şefului instituţiei. Acesta crede că arătându-i cu degetul pe timişorenii care aruncă pe jos ţigări sau alte resturi, pe lângă amenda aplicată, rușinea îi va determina să nu recidiveze. Contravenineţii vor fi fotografiaţi „asupra faptei” şi puşi pe internet cu nume, prenume, vârstă, şi alte detalii care să îi determine pe cunoscuți să îi recunoască. Şeful Poliţiei Locale, Doru Spătaru, recunoaşte că a fost determinat să ia această măsură pentru că este compleșit de numărul celor care murdăresc oraşul. „Ne vom asuma acest risc”, a declarat Spătaru.
Primii vânaţi sunt cei care aruncă gunoi. Asta pentru că în ultimul timp s-au înmulțit locurile în care se aruncă, clandestin, gunoaiele. De la începutul lunii, 17 persoane au fost deja amendate pentru că au aruncat pe domeniul public ce nu le mai trebuia. Vor putea fi recunoscuți pe http://www.polcomtim.ro.
Comentarii prin facebook