Calin Roman, capturat in propria locuinta

Călin Roman, fiul cel mic al primarului PD-L din Deta, Petre Roman, a fost prins de poliţişti, în urma unei percheziţii efectuate în casa sa. Alţi doi dintre agresorii implicaţi în altercaţia din noaptea de sâmbătă spre duminică s-au predat oamenilor legii.

Călin Roman a fost prezent la scandalul în urma căruia trei tineri din Deta au fost înjunghiaţi. Două dintre victime au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Timişoara. Principalul suspect rămâne Bogdan Roman, care nu a fost găsit încă.
Călin Roman a fost prins la mai bine de 16 ore de la scandalul iscat într-un local din Deta. În locuinţa celor doi fraţi poliţiştii au descoperit mai multe arme albe, bâte de base-ball, cagule etc. Călin Roman a fost prins aşa de târziu deoarece ordinul de percheziţie a fost obţinut cu mare greutate.
Primarul Petre Roman a fost plecat la Timişoara în după-amiaza zilei de duminică. Mai mulţi oameni din Deta susţin că fiul cel mare, Bogdan, a fost ascuns de tatăl său în Timişoara. „Călin Roman va fi reţinut pentru 24 de ore. Cercetările continuă. Poliţiştii menţin mai departe filtrele”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş. Poliţiştii au stabilit că, pe lângă fraţii Roman, în scandal au fost implicaţi încă trei bărbaţi: Radu Gherghe, Pavel Strâmtu şi Daniel Barzan. Gherghel şi Strâmtu s-au predat la Poliţie.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Adi a spus: (iulie 24th, 2011 at 22:35 )

Nimic interesant, o bataie ca la romani, ca doar destui se cred prea smecheri! Se face tam tam doar pt ca cei implicati sunt fii primarului ceea ce mi se pare o stupiditate! Dar nu ne mai mira nimic in Romanica noastra draga unde gasim subiecte de can can si daca nu le inventam!

deta a spus: (iulie 24th, 2011 at 23:02 )

Tiganii astia fac legea in oras! Pacat ca lucrurile nu se prezinta obiectiv, fratii nu au inceput incaierarea, a fost legitima aparare

Caius a spus: (iulie 24th, 2011 at 23:38 )

Nu e ok ce au facut acesti baieti dar ar fi cazul sa se inceteze odata cu aceste bande de tigani fara limite care fac ce vor unde vor

Stefan a spus: (iulie 24th, 2011 at 23:48 )

Am innebunit azi la televizor si acum vad ca si pe net toata lumea comenteaza acest incident,buneinteles,aparandu-i pe tigani.Bine le-au facut ca astia nu au nici o scrupula,dar se pare ca acum au luat-o si ei

Stefan a spus: (iulie 24th, 2011 at 23:56 )

Ma dezgusta aceste scandaluri dar ma intreb de ce oare de fiecare data cand sunt batai si sabii tottimpul sunt tigani implicati

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este asigurată până la finalul anului 2030, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. La fel și termenul de implementare este prelungit, odată cu trecerea finanțării din PNRR către Programul Operațional Sănătate. Transferul finanțării a fost aprobat în urmă cu doar câteva zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a bazei sportive No Name. Tribunalul Timiș a decis că terenul de peste 6000 mp aflat pe Bulevardul Liviu Rebreanu unde funcționa respectiva bază este domeniu public, iar construcțiile existente – bazine de înot, terenuri de sport, hală metalică, garderobă, bar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name
Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții de aproximativ 30 de milioane de lei pentru aparatură performantă, în orașul de pe Bega se vor putea trata cazuri dificile, dar, cel mai important, aici ar putea ajunge un specialist român care activează de ani buni în Franța. Alfred...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei
Un șofer neatent a avut zile… În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident feroviar produs pe raza localității Peciu-Nou. În accident a fost implicat un automotor care circula pe ruta Cruceni-Timișoara și un autoturism în care se afla doar șoferul. Acesta a reușit sa se autoevacueze din autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că alegerile locale parțiale de duminică arată necesitatea revenirii la sistemul cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Pe de altă parte, Fritz a recunoscut luni că rezultatul obţinut de USR a fost o dezamăgire pentru partid. Drept urmare, Fritz a anunțat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz după alegerile din Bucureşti: „Avem nevoie urgent de primari în două tururi și pentru a crește legitimitatea primarilor”
Universitatea de Vest Timișoara oferă publicului un nou eveniment din seria „Conectați la viitor”, intitulat „Știință, non-știință și neștiință în science fiction. Ficțiune și nonficțiune în cercetarea științifică”. În fața celor interesați, pentru un dialog fascinant se va afla fizicianul Cristian M. Teodorescu, cercetător de elită, scriitor SF și una dintre vocile care explică cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorul Cristian M. Teodorescu va fi în dialog cu publicul timișorean, la UVT
Boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică sunt patologiile pentru care pacienții pot avea acces la terapii inovatoare prin intermediul studiilor clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp. Aceste programe de cercetare, organizate la nivel global și coordonate de echipe internaționale, dau posibilitatea utilizării unor terapii biologice de ultimă generație, inclusiv agenți monoclonali, care pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studii clinice în gastroenterologie derulate în cadrul Asociației OncoHelp
Municipalitatea timișoreană face deja un prim pas spre ceea ce ar urma să devină unul dintre principalele hub-uri de transport în comun din oraș. Primăria a lansat pe SEAP o licitație pentru achiziția de aparate speciale de linie cale tramvai, în valoare de 6,5 milioane de lei. Luni a fost pornită pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor pentru macazuri, pentru 6,5 milioane de lei. Vor fi instalate la pasajul Solventul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.