S-au incheiat noile contracte cu CJAS Timis

Furnizorii de servicii medicale din Timiş au încheiat noile contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, pentru anul 2011/2012. În cazul unităţilor sanitare cu paturi, valoarea de contract a fost stabilită conform clasificării în funcţie de competenţă.

„În baza Contractului Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2011 – 2012 aprobat prin H.G. Nr. 1389/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor metodologice pentru anul 2011 aprobate prin Ordinul 864/538/2011, actualizat, CJAS Timiş a încheiat cu furnizorii de servicii medicale, servicii farmaceutice şi dispozitive medicale un număr de 1103 contracte”, a declarat Oana Răchitan, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş. Faţă de anul trecut, sunt cu şapte contracte mai mult în ceea ce priveşte asistenţa medicala ambulatorie de specialitate, cu trei contracte mai mult pentru asistenţă medicală spitalicească şi cu două mai mult pentru specialităţi paraclinice. Alte două contracte în plus sunt pentru medicină dentară, respectiv dispozitive medicale. În cazul unităţilor sanitare cu paturi, valoarea de contract a fost stabilită conform clasificării spitalelor în funcţie de competenţa acestora, realizată în baza Ordinului 323/2011, a mai anunţat Răchitan.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Andrei Popescu a spus: (iulie 7th, 2011 at 01:22 )

Ce fac alti romani, si cand te gandesti ca Viena e mai aproape de noi:

Spital de elită la Craiova
Eveniment – Valentin TUDOR http://www.gds.ro
(citeste alte articole de acelasi autor »)

Craiova ar putea intra în elita oraşelor care beneficiază de serviciile unui spital de renume mondial. Celebra clinică AKH, unde s-au operat preşedintele Traian Băsescu, realizatoarea TV Teo Trandafir şi „cârcotaşul“ Şerban Huidu, vrea să construiască un spital de urgenţă şi traumatologie cu două sute de paturi.

Lider de piaţă în reorganizarea, construirea şi conducerea facilităţilor complexe din domeniul sănătăţii, grupul Vamed administrează printre altele şi clinica AKH din Austria, devenită faimoasă după ce nume grele din politică sau vedete TV au apelat la serviciile ei. Vamed are banii, dorinţa şi planul de afaceri, Consiliul Judeţean (CJ) Dolj are terenul şi utilităţile, singurele cerinţe ale firmei de la autorităţile locale. Ce ar însemna existenţa unei clinici de asemenea anvergură în Bănie? Un pas uriaş pentru bolnavii care nu mai trebuie să călătorească mii de kilometri şi să cheltuiască sume importante, mai ales că spitalul va funcţiona în regim public, adică este suficient să fii asigurat la stat pentru a fi tratat altfel decât în spitalele româneşti. „Grupul Vamed ne-a trimis o scrisoare de intenţie în care ne anunţă că vor să construiască un spital cu 300 de paturi, o investiţie de 200 de milioane de euro. Noi venim cu 10-12 hectare de teren lângă aeroport şi cu utilităţile. Ei vor să construiască în regim de parteneriat public-privat, care este o lege nouă şi care va necesita foarte multe aprobări. Ne-am dori ca spitalul să devină secţie şi partener al spitalului AKH din Viena. Doctorii care trebuie să crească în grad vor fi transferaţi la Craiova trei-şase luni, deci vom avea şi aici medici de elită. Vor ca spitalul să fie dotat cu un heliport, deoarece la ei elicopterul aterizează de câteva ori pe zi. Cred că întreaga Românie va sta cu ochii pe noi“, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Acesta a precizat că demersurile vor fi făcute în prima şedinţă de consiliu. „De doi ani suntem în discuţii cu ei. Este cel mai important proiect al CJ şi va avea un impact special pentru că vizează pe oricare dintre noi. Vom alege două-trei locuri din terenurile pe care le avem, astfel ca firma care finanţează să-şi aleagă unul dintre ele, cu atenţia deosebită de a nu fragmenta acel teren şi nici să nu fie problema altor chestiuni legate de înălţime sau restricţiile referitoare la aeroport“, a mai spus el. Prioteasa a precizat că suma de 200 de milioane de euro este limita maximă până la care o bancă ar fi dispusă să finanţeze un astfel de proiect. „Din punctul lor de vedere nu există probleme legate de fonduri, pentru că firma Vamed a avut în 2009 o cifră de afaceri de 618 milioane de euro. În aceste momente de criză, un spital este bancabil (finanţabil – n.r.) până la 200 de milioane de euro. Ei spun că ce trece peste această sumă este foarte greu să obţină de la bancă“.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.