Bântuiţi de nesiguranţa ligii în care vor evolua în sezonul viitor, jucătorii lui Poli îşi mai îndulcesc amarul cu câte o felie de tort în cantonamentul din localitatea austriacă Saalfelden. Sâmbătă şi-au aniversat ziua Dorin Goga şi Ionuţ Matei, ambii jucători născuţi pe 2 iulie 1984.
Cei doi au primit un tort delicios făcut de reprezentanţii hotelului „Schorhof” din Saalfelden, acolo unde Poli se află în cantonament. Dacă viitorul lui Matei ar putea avea legătură cu Poli şi în anii ce urmează, pentru Dorin Goga ar putea fi ultima aniversare în violet. Acesta este ofertat de mai multe echipe din Liga I, Steaua şi Vaslui în special, dar aşteaptă decizia TAS. Dacă decizia nu o va include pe Poli şi sezonul viitor în Liga I, atunci Goga este cu bagajele făcute pentru o altă echipă. (sursa foto: facebook.com)
Comentarii prin facebook