Poli joacă împotriva Cehalăului Piatra Neamţ, în cadrul 16-imilor Cupei României la fotbal. Jucătorii timişoreni spun că pot trece în faza următoare numai cu ajutorul fanilor.
Jucătorii lui Valentin Velcea au un mesaj pentru fanii Politehnicii: să vină în număr cât mai mare la partida de miercuri. „E un meci important pentru noi. Jucăm contra unei echipe de primă ligă, trebuie să avem susţinerea publicului, să fim ajutaţi să ne calificăm. Va fi o săptămână grea pentru noi, avem apoi şi un joc dificil în campionat, dar cu ajutorul fanilor ne va fi mai uşor să ne impunem. Toată lumea are o şansă şi noi sperăm să ajungem cât mai sus şi să jucăm în Europa”, a declarat Tosaint Ricketts. Aceeaşi dorinţă o are şi Cristian Scutaru. „Suntem pregătiţi pentru meciul cu Ceahlăul, pe care sper să-l câştigăm. Avem nevoie de suporteri, ne dorim să vină la stadion în număr cât mai mare. Noi suntem favoriţi, pentru că jucăm acasă. Avem Cupa României ca obiectiv, să ajungem cât mai sus, dacă se poate să şi câştigăm trofeul. Sper ca Ceahlăul să se încurce la Timişoara”, a spus fundaşul lui Poli. Meciul se joacă miercuri, de la ora 17, pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Comentarii prin facebook