Poli se pregăteşte să înfrunte marţi, în cadrul Cupei României, pe Naţional Sebiş, iar Valentin Velcea mizează numai pe victorie. Alb-violeţii speră însă să aibe parte de un meci mai uşor decât precedentul, cu Şcolar Reşiţa.
Antrenorul echipei de pe Bega spune că echipa sa este pregătită de duelul cu Naţional Sebiş, şi în cazul în care se va ajunge la lovituri de departajare, cum a fost în cazul partidei din faza a IV-a a Cupei. Valentin Velcea cere elevilor săi concentrare maximă, chiar dacă oponenţii provin din Liga a III-a. „Atunci când întâlnim o echipă net inferioară, adversarii se autodepăşesc şi trebuie să fim concentraţi, pentru a nu ne crea singuri probleme. Rămân la opinia că noi ne creăm singuri probleme, prin greşeli de tactică sau tehnice, care sunt totuşi inerente. E important însă ca erorile să fie cât mai puţine într-un meci. Având experienţa neplăcută de la Reşiţa, jucatorii vor fi mult mai concentraţi la această partidă, ca să nu apară surprize. Nu iau în considerare o eliminare din Cupa Romaniei”, a declarat tehnicianul lui Poli. Partida Naţional Sebiş-Poli Timişoara, contând pentru faza a cincea a Cupei României, se dispută marţi, de la ora 16,30.
Comentarii prin facebook