Romania – tara beizadelelor, a clanurilor tiganesti si a politicienilor fericiti

România a început în trombă noul an; ultimul dacă ne luăm după partizanii teoriilor apocaliptice. Și nu e vorba aici de faptul că spitalele au fost din nou neîncăpătoare pentru românii care au băut și mâncat până le-au ieșit pe nas, ochi și urechi sarmalele îngurgitate în dușmănie și vinul sorbit cu vadra. Așa, ca înainte de sfârșitul lumii. Ideea este că, în doar câteva ore, s-au petrecut câteva evenimente care, developate, arată imaginea României de astăzi. Astfel, într-o localitate din sudul țării, două grupări de interlopi țigani s-au luat la bătaie apelând la tot arsenalul din dotare, nefăcând rabat nici de la arme de foc. Din numărătoarea finală a rezultat un mort și mai mulți grav răniți. Plus nelipsitele pirande cu poalele în cap făcând scandal în fața spitalului și sediului de poliție. Asă că, exact de la început de an, ni s-a amintit că România este și țara localităților dominate de clanuri de infractori, mai mult sau mai puțin țigani.
Apoi a venit o demonstrație despre România – țara beizadelelor. Băiatul unui șef de vamă din Severin (cine zicea că vameșii nu mai sunt ce erau cândva?) s-a trezit în seara de Anul Nou că are ceva în comun cu Billy the Kid. Așa că a început să tragă în stânga și drepta cu un pistol. Nu mai puțin de 18 gloanțe, care au intrat prin mașinile din parcare sau apartamentele din vecini. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu vreo victimă. Dar data viitoare, tăticul vameș ar trebui să-i ia o mitralieră, că poate așa nimerește și beizadeaua niște oameni. O altă beizadea, de prin Constanța, n-a avut norocul olteanului. Cu Porsche-ul nou-nouț a încercat să vadă cât rezistă un pom la coliziunea cu bolidul primit de la tăticuțul plin de bani. Pomul a rezistat, beizadeaua ba. Oricum, bine că n-a încercat puterea limuzinei pe alte mașini conduse de oameni normali. Asta este! Nu toată lumea poate să-și facă beizadeaua europarlamentar. Așa că, drept compensație, unii le cumpără progeniturilor arme și bolizi.
Dar avem și vești bune din zona politică. Ca să dea un semnal că România e la un pas de ieșirea din criză, Elena Udrea și-a tras o pereche de cizme pentru plimbat pe pârtia de schi la numai 18 milioane de lei vechi. E o veste bună, nu-i așa? Ca și aceea că Irinel Columbeanu va candida la Primăria Capitalei. Ce mai, și din punct de vedere politic, anul acesta se arată plin de fantezie. Că tot se spune că România este o țară tristă, dar plină de umor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

disperat a spus: (ianuarie 3rd, 2012 at 14:42 )

Dl. Ino, citesc intotdeauna cu placere articolele Dvs., pentru ca reusiti sa transpuneti toate parerile mele in articole bine facute. De aceea apelez la Dvs, cerandu-va ajutorul pentru o problema care va pune in genunchi definitiv centrul orasului si locuitorii sai. Parcarea. Acea parcare care nu va mai fi disponibila pentru cei cu firme in centru, proprietari de masini. Am fost azi dimineata la ADP sa innoiesc abonamentul de parcare, si mi s-a spus ca abonamentul general este valabil pentru tot orasul, mai putin pentru cele cateva strazi din Cetate, unde va trebui sa platim 1,50 lei pe ora, maxim 2 ore. Am fost intotdeauna de acord cu imbunatatirea traficului in oras si cu orice masura, dar aceasta este incredibila: riveranii nu vor mai putea detine masini, sau mai bine zis riveranii persoane juridice, cele fizice da! As dori sa izbucnesc si sa spun atat de multe, am argumente, dar furia ma impiedica. Este strigator la cer! Daca aceasta ineptie se va aproba, toate masinile detinute de persoane juridice cu sediul in centru unde se duc? Le luam in spate? E inutil sa dam exemplul altor tari civilizate, am vazut acolo ca ORICARE ar fi regulile, riveranii au drepturile lor care nu pot fi fuate in cadrul unei sedinte a consiliului local! Ocupati-va de acest subliect va rog, aceasta este o situatie incredibila, ar fi o premiera mondiala! Cu respect, R.R.

ăla fără stilou a spus: (ianuarie 3rd, 2012 at 15:22 )

Corect d-le Disperat. ăsta e motiv de Revoluţie! mai ales că dacă vom tolera această „mutaţie” a TelPark-ului vor urma şi altele !

ili a spus: (ianuarie 3rd, 2012 at 22:48 )

nu ar fi nici o problema daca primaria s-ar fi gandit inainte de asta sa creeze locuri de parcare pe perimetrul centrului istoric.

Elena Papes a spus: (ianuarie 4th, 2012 at 05:26 )

Poti sa „disperi” cit poftesti, ca parcari subterane nu se fac.

patrut a spus: (ianuarie 4th, 2012 at 14:58 )

ADP, cea mai mare teapa din orasul asta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante

Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă

La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
La Timișoara vor fi organizate un număr de 50 de locuri unde vor putea fi amplasate materiale de afișaj electoral. Aici, partidele își vor putea prezenta candidații pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Primăria Timișoara a anunțat că a stabilit locurile speciale de afișaj electoral. Cu ocazia desfășurării campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Top