Ghita Ciobanu, adevaratul sef al PP-DD Timis?

Surse din rândul „portocaliilor” susţin că numirea lui Adrian Diaconu, fost vicepreşedinte PD-L Timişoara, la şefia PP-DD Timiş nu este nici pe departe opera lui Constantin Ostaficiuc. Nici măcar Simona Man, preşdintele PP-DD, nu a decis acest lucru.
În spatele schimbării de la vârf din PP-DD Timiş ar sta nimeni altul decât deputatul Gheorghe Ciobanu. Acesta ar fi adevăratul şef din umbră al fialelei judeţene a Partidului Poporului. El l-a impus acolo pe omul său de bază, Adrian Diaconu, pentru a avea control total asupra PP-DD Timiş. Diaconu a fost mâna dreaptă a lui Ciobanu în campania pentru Primăria Timişoara din 2008. Relaţia dintre cei doi este proverbială. Ciobanu neagă însă cu tărie totul şi spune că, în ultimul timp, a vorbit foarte rar cu Adrian Diaconu. „Mă ştiu cu Diaconu din organizaţia locală a PD-L, de când eu eram preşedinte şi el vicepreşedinte. Îl cunosc la fel cum îi cunosc şi pe alţii din partid. În ultimul timp ne auzim însă din ce în ce mai rar, fiecare are treburile lui. Am auzit şi eu zvonuri din astea, dar nu le dau nicio importanţă, am eu preocupările mele şi sunt foarte ocupat cu colegiul, cu parlamentul. Nu mă interesează pe mine ce face PP-DD”, ne-a declarat Gheorghe Ciobanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

conspiratie / fabulatie a spus: (martie 16th, 2012 at 09:45 )

Faceti niste legaturi de mi se face rau! Zau ca ar trebui sa va faceti ziar pe tipar ca fac pariu ca o sa va cumpere tot cititorul de can-can! Adi Diaconu e un tip mishto, nu stiu cum de-a ajuns el sa fie presedinte PP-DD dar sunt sigur ca nu cu ajutorul lui Ciobanu, sau mai mult, pravan pentru Ciobanu! Ala nu are nevoie de asa ceva, e capabil sa faca scor electoral si singur, plus ca are langa el o sotie expert in comunicare, Ava Diaconu pe care toti si-o amintesc de pe vremea cand era purtator de cuvant la Politia Timis.

Marius a spus: (martie 16th, 2012 at 10:06 )

Mana dreapta a lui Ciobanu in toate campaniile, a fost Adi Pau, nu Adi Diaconu

danelus a spus: (martie 16th, 2012 at 10:14 )

eu cred ca titlul acestui articol este pus intentionat ca OSTAFICIUC, un om foarte usor influentabil sa inceapa sa dea in Ciobanu. Ca asa fac oamenii slabi.

otto a spus: (martie 16th, 2012 at 10:27 )

jenant daca ati ajuns sa va bateti pt ppdd. de fapt alte sanse nu mai aveti presedinte onorific pe tm o sa fi costi ca doar se implica omul, pune suflet, este pasionat de tiganiile astia ieftine. prostitutia politica se practica.
toata lumea stie ca in spatele ppdd este un papusar vestit (BASE). scopul infiintari – alternativa pdl

O R B U L a spus: (martie 16th, 2012 at 12:04 )

Va inteleg pe TOTI! TOTI aveti dreptate, dar ……MAI VEDEM NOI !

paraschiv a spus: (martie 16th, 2012 at 12:24 )

asa ati spus si de diaconu, ca nu merge la pipi didi si ca astia papa rahat. cand colo, ce sa vezi? diaconu a cotit-o catre rahatul lui diaconescu! asa ca, pana una alta, merg pe varianta prezentata mai sus.

damira a spus: (martie 16th, 2012 at 13:07 )

suta la suta e asa, ciobanu in spatele ppdd timis!

razvan a spus: (martie 16th, 2012 at 14:27 )

Tara de cacat, analisti de cacat.

neon a spus: (martie 16th, 2012 at 14:28 )

si eu am auzit Ghita isi facea concediile cu Diaconu. Bag mana in foc

tata ' oancea a spus: (martie 16th, 2012 at 15:03 )

@razvan : mare dreptate ai, țară de kkt, anal-iști de kkt…. sper că te-ai referit la anal-iștii postaci- comentatori- ciumpalaci (în adevăratul sens al cuvântului de această dată), nu la nepotu’ reporteru’ care a scris acest articol aruncând o nadă pt. fraieri, în titlu (pur și simplu o ÎNTREBARE) și în ultima propoziție, citat din Ciobanu: „am auzit și eu zvonul..”). Pentru că, nu-i așa ? n-au trecut trei ore și a căzut în capul buimacilor o altă bombă, candidatura surpriză a pepededeului Stelu (zis și ProStelu, pe vremuri) Iordache. Alt start pentru postacii de toate culorile să-și etaleze adâncile talente de analiști „politici”….. !

avatar a spus: (martie 16th, 2012 at 22:05 )

siguuuur nu se streseaza Ciobanu pt a prinde alt mandat la Parlament da se streseaza cum sa controleze din umbra un partid care e pe nicaieri, nici macar in Parlament, mare castig ar avea 🙂

dragobete a spus: (martie 17th, 2012 at 10:52 )

adi pau e in spate!

liviu a spus: (martie 17th, 2012 at 12:01 )

diaconu este omul lu’ ciobanu seful adevarat al ppdd timis… si da adi pau este si el in spate

laurentiu a spus: (martie 17th, 2012 at 12:02 )

diaconu este omul lu’ ciobanu seful adevarat al ppdd timis… si da adi pau este si el in spate

laba a spus: (martie 17th, 2012 at 12:17 )

lasa, lasa nea ghita toata lumea stie ce apucaturi ai si ca esti in spatele lui diaconu. esti cumva la cutite cu costi si vrei sa i arati ca si tu poti fi papusar in banat nu numai el sau poate vama te intereseaza ?

luca a spus: (martie 17th, 2012 at 12:26 )

diaconu este marioneta lu’ ciobanu… iar adi pau este in spate…
ppdd=pdl

PPDD a spus: (martie 17th, 2012 at 14:08 )

nu mai puneti voi egalitate intre noi si pdl sau usl,noi vrem sa avem identitatea noastra,nu ne mai asociati cu ciobanu,cu hotul de borza si cu refuzatii altor partide,noi o sa schimbam romania si o sa schimbam modu cum s-a facut politica din 90 incoace

PPDD - aripa Milka a spus: (martie 17th, 2012 at 15:11 )

– Daaa…! Si marmota invelea ciocolata…!

trator a spus: (martie 17th, 2012 at 15:43 )

se stie ca Borza cu acolitii lui,au plecat din prim planul PDL-ului,ei sunt doar cu numele pentru PDL,iar din spate,arunca cu noroi si incearca sa darame tot,ei nu lucreaza pentru binele PDL,vor capul lui Ostaficiuc cu orice pret,dar nu-l vor avea,cel putin nu din umbra unui „partid”ca PPDD…proasta alegere au facut,daca s-au dus la astia

ion a spus: (martie 17th, 2012 at 23:23 )

pe Borza macar nu il influenta Oana Gaita si cu Bitea care,dupa ce a rupt afisele lui ostaficiuc in campania 2008 acum e numai pe linga el fiindca e presedinte

loati a spus: (martie 18th, 2012 at 20:19 )

ostaficiuc oricum pica ,daca nu pica din interior cu siguranta il darama usl. si a pierdut crediboilitatea in fata electoratului a mintit prea mult

florian a spus: (martie 30th, 2012 at 12:06 )

Ostaficiuc va pierde alegerile daca va gira in continare oameni corupti, cum este presedintele PDL Biled, Indrei Marin, care a fost prins furand din metro cremvusti si toba si cum este primarul Biledului – Duta Leontin care are foarte multe dosare penale, inclusiv dosare pt deturnare de fonduri europene.
Sunt total impotriva aliantei impotriva firii , marele USL, dar PDL va disparea daca va merge incontinuare pe mana hotilor

nu conteaza a spus: (aprilie 3rd, 2012 at 11:51 )

Cata dreptate ai „florian”, pacat ca exista oameni de valoare in pdl. apreciati de electorat, dar sunt cativa hoti care vor trage in jos partidul si din pacate vom avea de suferit noi romanii, pt ca va castiga usl si o va face cu un scor mare, ceea ce le va da posibilitatea sa faca ce vor, fara a avea o opozitie puternica, ca in felul asta pdl nici nu intra in parlament. Eu unul nu pot vota cu pdl-ul daca nu vad cel putin 3 primari dati deoparte in timis.

mari a spus: (noiembrie 29th, 2012 at 22:29 )

Cred ca Ciobanu se simte bine oriunde, cu oricine, numai afacerile, banii sa iasa. In Timis , Timisoara, cred ca nu mai conteaza culoarea politica, asta este pentru noi, muritorii de rind, politicienii de acest tip, vor face orice sa ramina mai departe unde sint. Asa ca a trecut la PSD, i-a ajutat pe pedelistii vechi sa ramina primari, mai isi baga cite-un prieten pe la PP-DD, asa ca price s-ar intimpla, primeste si el o bucatica de tort.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.