Disputa in invatamant: Popescu vs Petroman si Popescu

Fostul inspector şcolar general Marin Popescu acuză USL de politizarea în exces a învăţământului preuniversitar din Timiş. Liberalul Cornel Petroman, cel care i-a urmat în funcție lui Popescu, a înlocuit aproape jumătate din directorii generali şi adjuncţi din şcolile timişene.

„Titu Bojin spunea că şefii de instituţii nu vor fi numiţi pe criterii politice, dar aproape 40% din directorii de şcoli din Timiş au fost schimbaţi numai pe criterii de performanţă nu. Pentru a nu începe scandalul în coaliţie, PSD a numit 80% dintre noii directori, iar PNL doar 20%. Asta, și pentru că liberalii au prins până acum mai multe posturi de conducere la nivelul instituţiilor din Timiş. Mai mult ca oricând, învăţământul preuniversitar a ajuns să fie politizat”, afirmă consilierul judeţean PD-L, Marin Popescu. Acesta a dat şi câteva exemple unde directorii au fost schimbaţi strict pe criterii politice: Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Grupul Şcolar Auto, Grupul Şcolar Industrial „Emanuil Ungureanu” şi Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj.

Marin Popescu îi atacă pe inspectorul şcolar general Cornel Petroman, de Timiş şi pe liderul Sindicatului „Spiru Haret”, Virgil Popescu. „Acest sindicat a fost adus în zona PSD de liderul lui, care a compromis astfel mişcarea sindicală. Prin acest lucru însă, Virgil Popescu a reuşit să-şi impună directori de şcoli şi chiar inspectori şcolari. (…) Credeam că prin experienţa pe care o are, Cornel Petroman poate să spună da sau nu atunci când e cazul la astfel de presiuni”, afirmă Marin Popescu.

„Politizarea excesivă a fost făcută de PD-L, iar în judeţul Timiş aceasta a fost făcută de fostul inspector general Marin Popescu. Să nu uite domnul Popescu cum ocupă locul de la Casa Corpului Didactic. Ar putea să ne explice câte de legal a ajuns aici”, spune, în replică, Virgil Popescu.

Inspectorul şcolar general Cornel Petroman este și el convins că acuzele de politizare din şcoli vin din cea mai nepotrivită parte. „Domnul Popescu şi PD-L sunt cei din urmă îndreptăţiţi să acuze de schimbări politice. Bine că în 48 de ore PD-L a schimbat toţi sau aproape toţi directorii de liceu la vremea respectivă. Nu vreau să-i târăsc în disputele politice pe colegii noștri, fie că mai sunt sau nu directori”, a spus Petroman.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

cum asa? a spus: (septembrie 13th, 2012 at 15:56 )

Petroman a fost pus director cand era Popescu inspector general! E incredibil cat de penali sunt pesedistii astia! nu ti-e rusine bah Petroman? Cum ne minti in fata? O sa simti pe pielea ta cat respect iti poarta profesorii si tie si partidului tau!

Popescu...Virgil Popescu! a spus: (septembrie 13th, 2012 at 15:58 )

Numele meu e brand! Nu am nevoie de alte recomandari, am avut portavoce la gat si am strigat din toti plamanii ”jos basescu!”! Normal ca merit sa fiu bagat in seama acum! Sa fiu directorul directorilor! Tata lor sunt eu!

!!!! a spus: (septembrie 13th, 2012 at 16:06 )

A ajuns Virgil Popescu si Petroman sa fie reprezentativi pentru invatamantul din Timis. E mai mult decat rusinos!

revin a spus: (septembrie 13th, 2012 at 16:21 )

De ce nu il intrebati voi pe petroman pe ce criterii a schimbat inspectorii scolari ???? Cum a decis numirea doamnei Lia Istin ca inspector de proiecte europene ???? Ce expertiza are in domeniu ? Cate proiecte a scris sau a implementat ??? Cum va derula proiectele ISJ cand ea nu stie nici o limba straina ???? Intrebati ce se intampla cu proiectul transfrontalier Romania Republica Serbia care se afla in ultima etapa inainte de semnare ??? Chiar nu vreti sau nu trebuie sa faceti public ce se petrece la ISJ Timis sub obladuirea domnului inspector scolar general petroman ……

linx a spus: (septembrie 13th, 2012 at 16:24 )

Petroman si Virgi Popescu sunt doi tipi jenanti care ar trebui sa iasa la pensie brat la brat

Maria a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:08 )

Dar când dicta lista lalescu si OSTAFICIUC era bine? Marine tu nu ai avut nici un cuvânt de spus. Ai fost fix in plus. Uiti inregistrarile cu directoarea de la giulvaz? Chiar așa tu nu puteai sa mergi la catedra? De ce la Ccd? Cine a aprobat aceasta miscare

Ion a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:18 )

Foarte bine ca striga jos basescu! Au distrus tara asta PDL in frunte si cu acest Marin POpescu. Au promovat numai militari. Erau mai uSor de condus? Sau are dreptate Maria? Au fost dictati de PDL Timiş ? Rusine sa-ți fie Marine! Mai omule , tu ai un tupeu nemasurat.

Ion si Maria a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:55 )

Doi idioti sunteti, retardatilor! V-ati vazut voi cu pesedistii vostri la ciolan si nu mai stiti de unde sa-l apucati?

Ion si Maria a spus: (septembrie 13th, 2012 at 23:29 )

Cred ca l-ați pierdut voi si de aceea va bagati acum in seama. Ați semanat vânt , culegeti ….. Cât timp ați fost la putere ați făcut toți directorii portocalii si ghicici cine ii făcea? Doamna director de la liceul privat Milenium. Acest liceu era rampa de lansare al profesorilor cu carnet portocaliu. Acolo se făceau titulari si apoi se transferau la scoli de stat. Vrei mai multe …..

Dan a spus: (septembrie 14th, 2012 at 16:18 )

Numirile directorilor de unitati scolare prin detasare in interesul invatamantului trebuiau sa respecte in totalitate legislatia din domeniul educational: Legea 1/2011-republicata si modificata cu completarile ulterioare(OUG-21/2012), OMECTS 5560/2011-Metodolgie miscare personal didactic an scolar 2012/2013 modificata succesiv prin ordine de ministru.
ISJ TIMIS trebuia sa citeasca cu atentie toata legea educatiei nationale pentru a vedea, daca chiar orice cadru didactic titular poate fi detasat in intersul invatamantului pe un post de conducere. Se pare insa ca s-a scapat din vedere art.246 alin (3) care are ulmatoare formulare extrem de clara: ” Pot ocupa functii de conducere, de indrumare si control in unitatile de invatamnt si inspectoratele scolare, numai cadrele didactice membre in corpul national de experti in management educational”. Sa cred ca Ispectorul General de la TIMIS, a facut foarte multe detasari pe functii fara respectarea si a acestui articol din lege din incompetenta crasa sau poate din necunoastere a legislatiei!!!??

Ion si Maria a spus: (septembrie 16th, 2012 at 15:31 )

Anul trecut cum au putut ocupa funcții de director profesori cu definitivat sau chiar invatatori sau educatiei. Pentru ca erau numiti de primarii PDL? Pentru ca știu sigur ca M Popescu a ajuns inspector du

Ion si Maria a spus: (septembrie 16th, 2012 at 15:33 )

Marin a ajuns inspector dupa ce a fost votat de acei primari. Cum putea sa refuze un primar.

Oana a spus: (septembrie 16th, 2012 at 16:48 )

Marine tu ești ultima persoana care sa comenteze la numiri politice. Nici un alt inspector nu a ținut cont de politic cât ai ținut tu. Cu siguranță învățământul din Timiș are de câștigat cu plecarea ta. Ai semanat vrajba si între proprii colegi de la inspectorat . Doamne ajuta!

Eduard a spus: (aprilie 25th, 2014 at 00:35 )

Si la Galați s-a întâmplat la fel ! In sept. 2012, 2013 au fost schimbati toti directorii din preuniversitar… Scoli care au FB la evaluarea ARACIP au fost conduse de „acei foști” directori . Politica e peste tot! Vor sa provoace haos in educatie … Deja cred ca si reușit prin miile de hartii pe care ni le cer.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top