Cum descoperim singuri caria dentara ?

Mulți pacienți știu un lucru sigur: o carie e ceea ce se vede pe suprafața dinților. Netratată, duce la distrucția dintelui în cauză. Adevarat, dar asta e doar o parte din problemă. Cariile nu sunt doar cele care se văd și cele care sunt expuse ochiului. Înainte de a dezvolta acest subiect, trebuie lămurit un aspect: o carie se formează pe un dinte ce deja e în contact cu mediul bucal și niciodată nu apare în cazul unui dinte inclus.

Localizările cariilor:
Cele mai frecvente sunt localizate în șanțuri și fosete. Adică pe suprafețele masticatorii. Acestea apar inițial ca pete maronii în interiorul șanțurilor. Acestea chiar dacă nu avansează în suprafață, avansează în profunzime, și tocmai de aceea multi pacienți se prezintă la dentist cu dureri și se minuneaza că din cauza acelei „cariuțe” se poate ajunge în unele cazuri și la devitalizarea dintelui (scosul de nerv).

O a doua localizare e între doi dinți. Să luam drept exemplu o carie situată pe suprafața masticatorie a unui dinte. Aceasta poate fi văzută în oglindă, însă o carie aflată între doi dinți nu poate fi văzută cu ușurință, iar când poate fi văzută e fie foarte avansată caria, fie a avut deja loc distrucția unui perete. .De ce apar cariile în astfel de localizări? Simplu: pentru că perii de la periuța dentară, fiind flexibili, nu vor putea curăța niciodată suprafața dintre doi dinți. Soluția? Firul interdentar.

O a treia localizare e la nivelul gingiei. De multe ori, datorită unui periaj incorect realizat, apare dezvelirea unei porțiuni din rădăcina dintelui. Dacă pentru suprafața coronara, smalțul are un rol deosebit de important, trebuie știut că rădăcina nu e învelită de smalț, tocmai de aceea zona radiculară expusă e susceptibilă cariei.

Și acum cunoscând aceste detalii ale localizării cariilor, cum să descoperim singuri caria:

Dacă e pe suprafețele masticatorii e simplu: colorațiile din șanțurile dintilor ne pot trage un semnal de alarmă.

Dacă e vorba despre o localizare a cariei în zona dintre doi dinți, folosirea firului interdentar ne poate ajuta: dacă firul interdentar agață, miroase, iar gingia sângerează ca raspuns nu la firul interdentar, ci ca răspuns la caria aflată în apropierea ei, iată un alt semnal de alarmă.

Dacă dintele pare a fi „mai lung” decât era înainte vreme, iar culoarea lui se modifică în porțiunea dinspre gingie, dacă apare lipsa de substanță, adică o ușoară scobitură, daca e sensibil… acest fapt din nou ar trebui să ne îndrepte spre un dentist.

În ultima perioadă, peste tot, accentul e pus pe prevenție, în această categorie vorbim despre igienizări și de ce sunt recomandate ca să fie efectuate cu regularitate. Odată cu ședința de curățare, pacientul află și care sunt modificările dentare din ultima perioada (modificari pe care el poate nu le vede singur în oglindă).

E mult mai ușor să tratezi o carie incipientă, decât să se aștepte apariția durerilor, să se ajungă la tratamente de canal, să se ajungă la distrucții încât să fie nevoie de coroniță de acoperire sau, în cel mai rau caz, la o distrucție atât de semnificativă încat să nu mai fie altă soluție decat extracția.

Soluția pentru prevenție e simpla: igienizări regulate; periaj corect efectuat acasă, pentru zonele pe care se efectuează masticația, zonele dinspre limbă și dinspre buze; folosirea firului interdentar – singurul care efectuează curățirea zonei dintre doi dinți; apa de gură.

www.dentaldesign.ro

www.drfondrea.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top