Fostul sot al Sandrei Romain: de la filme porno, la APIA, in drum spre preotie

A fost actor de firme porno, iar acum e consilier la APIA. E însă doar o etapă intermediară, pentru că adevărata vocație a lui Paul Popescu este preoția. Fostul soț al Sandrei Romain se pregătește să facă un doctorat în agroturism pe fonduri europene, dar și să intre la Teologie.

Paul Popescu, fostul soț al actriței XXX Sandra Romain, vrea să lase în urmă tot ceea ce este legat de viața sa în lumea filmelor pentru adulți. A divorțat cu scandal de cea supranumită „regina sexului anal”, iar apoi a avut o revelație. Și-a dat seama că alta este chemarea sa, așa că vrea să se facă preot.

Între timp, este consilier la APIA și masterand la Inginerie și management în alimentația publică și agroturistică la Universitatea de Științe Agricole din Timișoara.. A făcut facultatea în numai trei ani, pentru că, spune el, învăța așa de bine, încât i s-a permis să comaseze doi ani de studio într-unul. Primul an de master l-a încheiat cu media generală 9,60, iar anul acesta, după prima sesiune, media fostului actor porno este 9,70. „Vreau să intru la toamnă la doctorat pe loc fără taxă, iar asta nu se poate fără note maxime. Profesorul Ioan Cios îmi va fi coordonator de doctorat, iar teza o voi face pe fonduri europene”, spune Popescu.

În paralel cu studiile de la Agronomie, bărbatul de 38 de ani vrea, tot la toamnă, să intre la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. Popescu susține că şi-a redescoperit vocaţia de teolog, după ce, în liceu, a mers la Seminarul Teologic, urmând o tradiție de familie. „Pe linie paternă, toți au fost preoți, de la începuturile familiei mele. Tata a rupt șirul, iar eu simt că e momentul să reînnod tradiția”, spune fostul actor de filme porno.

Perioada în care făcea filme pentru adulți i se pare doar o rătăcire. Acum, plănuiește să se așeze la casa lui alături de Mirela Ianculovici, o soprană de la Opera din Timișoara, mama singură a unui copil adolescent. Paul Popescu e chiar convins că mariajul cu Sandra Romain, care a durat 18 ani, a fost un test la care l-a supus Dumnezeu, pentru ca apoi să poată aprecia mai bine cele sfinte.

(sursa foto: facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Oracolul de SK a spus: (martie 14th, 2013 at 14:42 )

La APIA e un cuib de viespi condusi de spagari portocalii.

BOMBA de PRESA a spus: (martie 14th, 2013 at 15:38 )

Am aflat ca tipul tine cu ACS POLI si nu cu asu poli !!!!!!!!!!!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O a doua clădire administrată de Consiliul Județean Timiș are, de marți, iluminat festiv pe fațadă. După Palatul Baroc, din Piața Unirii, și Palatul Administrativ, care este și sediul administrației județene e decorat pentru perioada sărbătorilor, în aceiași temă. CJ Timiș așteaptă, așa cum e în fiecare an, numeroși colindători. ”Clădirea Consiliului Județean Timiș a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Palatului Administrativ este acum luminată fesitiv, pentru sărbătorile de iarnă/VIDEO
La doar câteva ore de la momentul în care Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului pe care compania de salubritate Polaris M Holding îl avea în Timiș pentru operarea stațiilor de transfer de la Deta, Jimbolia și Făget, respectiv la centrul de selectare a deșeurilor Timișoara, compania răspunde acuzațiilor și spune că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Polaris M Holding răspunde după rezilierea contractului pentru activitatea din Timiș
Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
Începând de miercuri, 3 decembrie 2025, la ora 17:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi deschisă o expoziție cu totul inedită de tablouri tactile dedicate persoanelor nevăzătoare. Acțiunea, organizată împreună cu cei de la Consiliul Județean Timiș, are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul, găzduit în Sala Baroc, va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Național de Artă Timișoara se deschide o expoziție dedicată special persoanelor nevăzătoare
Eliminarea locurilor de parcare prin amenajarea unui culoar pentru firobuze pe Take Ionescu și-a găsit soluția în viziunea primăriei. Administrația locală vrea să dărâme mai multe garaje din zonă și să amenajeze acolo mai multe locuri de parcare. Deocamdată avem la vot o hotărâre de consiliu local, care să susțină dorința. Primăria Timișoara a pregătit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a găsit soluția pentru locurile de parcare eliminate de pe Take Ionescu: se pregătește o hotărâre de consiliul local
Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului cu societatea Polaris M Holding, care se ocupa cu operarea stațiilor de transfer de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv centrul de selectare a deșeurilor de la Timișoara. Disputa a pornit săptămâna trecută, când cei de la societatea amintită a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT a aprobat rezilierea contractului existent cu Polaris M Holding pentru Deta, Jimbolia și Făget
„Dar din Dar de Crăciun”, campania organizată de Asociația Acasă în Banat, o campanie umianitară devenită tradiție, prin care oferă sprijin familiilor aflate în dificultate, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș Severin, are în această lună o nouă ediție. Scopul campaniei este de a aduce un strop de căldură în casele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania Dar din Dar de Crăciun e pregătită de start. O sută de familii nevoiașe vor fi ajutate cu sprijinul Acasă în Banat
Prima victorie din istorie în grupele Cupei României! CSC Dumbrăvița a dublat victoria din campionat cu Bistrița, acel 2-1 din noroi, tot cu 2-1 în Cupa României, în fața Slatinei, în etapa secundă. Meciul s-a jucat pe arena Ștefan Dobay, acceptabilă după partida de sâmbătă și a fost o întâlnire echilibrată, deschisă, energică. Oricine putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița întoarce spectaculos scorul și învinge în minutul 94 Slatina în Cupa României
În cursul zilei de astăzi, Primăria Timișoara a anunțat că, începând cu data de 2 decembrie 2025, se va sista încasarea taxelor de concesiune pentru locurile de veci pe întreaga perioadă a lunilor decembrie 2025 și ianuarie 2026. În această perioadă, cetățenii pot depune, la camera 12, documentele necesare pentru încheierea contractelor de concesiune, atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De astăzi nu se mai încasează taxa pe locurile de veci la Timișoara
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.