Gata, suntem pe cai mari! Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a promis la modul cel mai solemn că va sprijini Timișoara pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Mai mult, a spus că și-a stabilit o prioritate din acest obiectiv, iar până atunci se va implica să promoveze „o cascadă de proiecte” ale Timișoarei. O veste bună, nu-i așa? Deja putem sărbători, să destupăm șampania și să organizăm un mega-concert cultural cu behăielile Innei.
După euforia aflării acestei vești, putem să reflectăm puțin asupra acestui aspect. Totuși, un gust amar îți vine în gură. E ca atunci când echipa favorită câștigă un meci de fotbal, dar cu un gol marcat din ofsaid, iar adversarilor le-a fost anulat un gol perfect. Totuși nu e o bucurie plenară, decât pentru ultrașii care refuză să gândească.
Astfel, știm că și intervenția lui Barbu nu are nimic obiectiv în ea. Pe ce motiv a anunțat el că sprijină Timișoara? Pe vreun proiect deosebit, un dosar ireproșabil? Nu, doar fiindcă este coleg de partid cu primarul Nicolae Robu. Dovadă că România este departe de-a se desprinde de politica de cumetrie, a relațiilor și pilelor. O politică meschină de peste două decenii care ne-a adus în starea în care ne aflăm.
În mod normal, ministrul liberal Barbu nu ar trebui să se implice într-o competiție în care sunt angrenate mai multe orașe, și unde favorite par a fi Timișoara și Clujul. Ca ministru al Culturii, el ar trebui să fie echidistant și să asigure o competiție corectă și egalitate de șanse, iar cel mai bun să câștige. E un principiu liberal, nu-i așa?
Dincolo de aspectul așa-zis pozitiv pentru Timișoara, dar cu nuanțe negative din punct de vedere etic, implicarea lui Barbu ar putea însă să aibă și un efect contrar. Respectiv, instituțiile europene care se ocupă de acest proiect să fie nemulțumite că un oficial al guvernului se implică într-o competiție care ar trebui să fie corectă și liberă. Și, pur și simplu, să li se pună pata pe cel avantajat de „arbitru”, în cazul de față Timișoara.
Pe de altă parte, nu o să plâng pe umerii lui Emil Boc, primarul Clujului, care tocmai a cerut demisia ministrului Barbu, pe motiv de implicare în competiția amintită. Cât timp a fost premier, a dirijat discreționar fonduri câtre Cluj. Ca să nu mai spun că practica susținerii cu bani a primarilor portocalii a fost extrem de uzitată în guvernarea Boc. Mărturie poate sta vestitul „Pinalty” din Piatra Neamț, care nu mai știa ce să facă cu banii primiți de la Elena Udrea. Prin urmare, Boc ar fi ultimul om din lume care ar trebui să se plângă de un tratament inegal aplicat de guvern orașelor, în funcție de culoarea politică a primarilor.
Întorcându-ne la Timișoara, chiar nu ar trebui să ne mire bucuria și complacerea autorităților cu cumetria politică. Într-un interviu acordat deBanat.ro, noul city-manager al Timișoarei, Sorin Drăgoi, a fost invitat să-și enumere calitățile care l-au propulsat pentru această funcție. Știți care a fost răspunsul său, adică principala sa calitate? Relațiile pe care le are. Or fi și pilele o latură a meritocrației, atât de invocată de primarul Robu?!
Comentarii prin facebook