Deputaţii de Timis nu voteaza proiectul legii amnistiei si gratierii

Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor a avizat, marți, proiectul de lege care prevede amnistia și grațierea pedepselor de până la şase ani. Avizul va merge la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor și, de acolo, în plen. Proiectul are însă mici şanse să treacă. Indiferent de culoarea politică, deputaţii de Timiş nu-l vor vota.

Proiectul legii a fost respins pe 22 mai, prin vot, în plenul Senatului, după ce 84 de senatori au votat împotrivă. El a fost trimis la Senat. Dacă proiectul va trece, aproximativ 5.000 de puşcăriaşi vor fi eliberaţi. „Nu sunt de acord cu acest proiect de lege. Nu mi se pare corect. Orice om care a greşit trebuie să plătească. Au mai existat în istorie graţieri în masă, dar nu cred că acum este o perioadă potrivită să se întâmple astfel de lucruri. Eu nu voi vota acest proiect, indiferent ce se va întâmpla”, ne-a declarat deputatul PSD, Sorin Grindeanu.

Există unii deputaţi care susţin acest proiect, motivând că o graţiere colectivă nu a mai avut loc în România de 12 ani. În plus, închisorile sunt supraaglomerate, iar costurile cu puşcăriaşii sunt prea mari. Deputații PP-DD nu sunt însă de acord. „Argumentele acestei legi sunt derizorii. Sunt argumente vizavi de sănătate, de modul în care a fost comisă fapta, dar această lege îmi e teamă că ascunde alte intenţii şi interese. Mai bine am construi alte puşcării dacă cele pe care le avem sunt supraaglomerate. Pedeapsa trebuie să-şi îndeplinească rolul educativ. Acum, la rece, există o grămadă de argumente pentru care am vota împotriva unui astfel de proiect”, ne-a declarat Adrian Diaconu, deputat PP-DD de Timiş.

Proiectul de lege prevede ca deţinuţii eliberaţi să îşi execute pedeapsa acasă, sub arest la domiciliu, cu o brăţară de monitorizare. Proiectul prevede amnistia – scapă de cazier şi devin curaţi – a celor condamnati la maximum patru ani de închisoare şi graţierea – sunt eliberaţi, dar rămân vinovaţi – a celor închişi până la șase ani. „Nu pot să votez aşa ceva. Pot să înţeleg că o astfel de graţiere colectivă o fi fost bună atunci când a dat-o Iliescu, erau mulţi cu probleme cu fostul regim comunist, dar acum nu se justifică. Proiectul este făcut cu dedicaţie pentru Adrian Năstase, Gigi Becali, pentru Voicu şi mai sunt şi alţii. Nici eu şi nici PD-L nu suntem de acord cu o astfel de lege. Graţierea sau amnistia pot fi doar pe cazuri punctuale, dar nu un ca un proiect de lege cu dedicaţie”, ne-a spus Alin Popoviciu, deputat PD-L de Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cristi a spus: (iunie 8th, 2013 at 14:29 )

sa va ia dracu pe toti, in puscarii sunt bagati oameni nevinovati, cu dosare facute de portocalii, adevaratii hoti sunt in libertate, cum ar dlor defutati sa aveti dosare facute,sa fiti achitati, apoi la interventie politica sa fii condamnat? cum ar fi? exista un Dumneyeu, vedea-v-as pe voi in aceasta situatie incredibila, cand justitia scoate nevinovate persoane care au omorat oameni pe trecerea de pietoni si vinovati, opozantii politici. DREPTATE SA FIE!

maria maria a spus: (iunie 18th, 2013 at 14:22 )

domnilor din pp mai ati vota aceasta lege si mai mut faceti una in care sa fie trasi la raspundere si judecatorii si politistii ,procurorii care fabrica dosare .mai bine ati infiinta o comisie care sa verifice cum sa anchetat cazurile nu sa ajungem la cedo cu ele ca asteptam rasunsuri cu anii si il primim dupa ispasirea pedepsei asta faceti nu va impotriviti acestei legi si asa multe articole de lege nu intra jos cu voi pp mergeti la sapa acolo e de voi

una a spus: (iunie 22nd, 2013 at 18:41 )

Sa va ia dracu` domnilor deputati de Timis care furati tot Timisul. Daca ar fi sa fiti voi pedepsiti, dupa hotiile pe care le faceti, Palatul Parlamentului ar trebui transformat automat in inchisoare; TOTI v-ati incadra la infractiuni deosebit de grave; niste hoti si santajisti pentru a obtine un ciolan cat mai mare. Dar ar trebui sa vi se ia conditiile de la Palat. GUNOAIELOR! Va mai permiteti sa vb despre altii care au ajuns acolo accidental cand voi sunteti cei mai mari HOTI. Sa mai veniti sa cersiti voturile noastre. Astia sunt oamenii care ne conduc, asta e soarta pe care o meritam.

ani a spus: (septembrie 16th, 2013 at 20:59 )

orice detinut care face plangere la cedo castiga sigur pentru conditiile mizere care sunt in penitenciare scuze LAGARE NAZISTE -sa vedem dlor deputati daca va convine a …dar va convine ca nu [platiti voi -scoateti banii din buzunare de la poporul roman prost -impozite,tva,bla….bla…..etc

Adresa CEDO (corespondenta se poate trimite pe cale postala sau prin fax):

European Court of Human Rights
Council of Europe
67075 Strasbourg-Cedex
France

Fax: +33 (0)3 88 41 27 30

adresa de e-mail: webmaster@echr.coe.int

Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_296954/Informatie-plangere-CEDO.html#ixzz2f4xLN5yx
Follow us: Avocatnetro on Facebook

Conditii de fond pentru o cerere adresata la CEDO

In mod obligatoriu plangerea dumneavoastra trebuie sa se refere la drepturile enuntate in Conventia europeana a drepturilor omului: dreptul la viata, tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, discriminarea, expulzarea, extradarea, sclavia si munca fortata sau obligatorie, aservirea, libertatea si siguranta persoanei, drepturile detinutilor/ arestatilor, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, incalcarea procedurilor si drepturilor in cadrul proceselor civile sau penale, incalcarea prezumtiei de nevinovatie, drepturile parintilor copiilor institutionalizati, respectarea domiciliului si a corespondentei, restrangerea drepturilor de exprimare a opiniei, de comunicare sau primire a unei informatii, dreptul de asociere, de reuniune si de a demonstra, , confiscarea bunurilor, exproprierile, respectarea unui termen rezonabil cu privire la solutionarea definitiva a unui proces.

Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_296954/Informatie-plangere-CEDO.html#ixzz2f50SWQG8
Follow us: Avocatnetro on Facebook

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.