Popoviciu: Liberalii seriosi cred ca PNL are de pierdut din cauza lui Robu

Deputatul PDL Alin Popoviciu susţine că aceia care doresc răul primarului de la Timişoara, Nicolae Robu, sunt chiar colegii săi de partid. Nu cei din Timiş, ci de la cel mai înalt nivel din Parlamentul României.

Prim-vicepreşedintele PDL Timiş spune că a vorbit cu mai mulţi liberali de vază de la Bucureşti şi aceştia ţin strânşi pumnii ANI în procesul cu Nicolae Robu. „Am discutat cu liberali foarte serioşi din Parlamentul României, iar aceştia mi-au spus că speră ca Robu să fie declarat incompatibil în procesul cu ANI şi să-şi piardă mandatul de primar. Asta, pentru că acţiunile lui Robu aduc un prejudiciu PNL şi partidul are mult de pierdut din cauza lui”, a spus Popoviciu.

Cazul Robu vs. ANI a fost amânat până acum de șase ori la Înalta Curte de Casație și Justiție. Următorul termen este pe 1 octombrie. Primarul Timișoarei este acuzat de incompatibilitate, pentru că a ocupat simultan funcțiile de rector și senator. Între Nicolae Robu și Alin Popoviciu se duce, de câteva zile, un adevărat război al declarațiilor. Totul a început după ce deputatul a declarat că primarul a fost plecat 66 de zile în primul an de mandat, deplasările costând peste 60.000 de euro. Robu a anunțat că marți va prezenta devizul pentru aceste deplasări și îi va cere lui Popoviciu să doneze diferența din buzunarul propriu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

brusc a spus: (iunie 24th, 2013 at 12:56 )

Se vede clar pe fata lui popoviciu ce mare gunoi e

arhus a spus: (iunie 24th, 2013 at 13:55 )

dar cand au fost liberalii seriosi? sa fim seriosi!

bub.. a spus: (iunie 24th, 2013 at 14:37 )

acest mascarici de pdl , oare nu se uita in oglinda sa vada ce fata de imbecil are , ca de caracter vai mama lui.Robule nu te lasa ca gunoaie ca asta nu poate sa te invinga.El asteapta sa candideze la primarie dar in capul lui prost nu intelege ca nu ia nici 1%.Mare ipocrit si mincinos acest pdl de popoviciu……

Paul a spus: (iunie 24th, 2013 at 17:28 )

Ce s-a intamplat inante de mandatul primarului nu are legatura cu prezentul ;))!

PNL nu mai exista pana la... a spus: (iunie 24th, 2013 at 17:31 )

PNL nu mai exista in Timisoara, pana la VICTORIA Dlui ROBU!!! Probabil ca unii turbati de invidie si frustrare baga strambe. Dar nu vad cat de tampit poate sa existe unul in PNL, incat sa stea de vorba cu popovi ciuciu ?!?

carton a spus: (iunie 24th, 2013 at 18:04 )

e, si s-a gasit muie asta de poponel sa ne spuna ce gândește’ liberalii. urmeaza „robu nici sa fure nu stie”.
disperatu asta nu intelege ca daca robu fac transportul in comun gratuit, ii iasa cu timisoara – capitala culturala si mai vreo doua chestii, popoviciu devine un fel de piticu porno al politicii din banat.

spectator a spus: (iunie 24th, 2013 at 18:32 )

da, absolut, aia cu capitala culturala asta asteapta: sa dea robu gratis la tot poporu’ cu troleibuzul. intr-un fel e bine, ca se inghesuie in transportul in comun, ca sa nu le cada casele istorice in cap. acu, serios, popoviciu e un mare papagal. dar robu nu e cu nimic mai breaz. cum deschide gura, cum spune o prostie.

carton a spus: (iunie 24th, 2013 at 21:00 )

@: tataie te aprinzi cam repede, faci conexiuni ca popoviciu si argumentezi ca antena3.

fost liberal a spus: (iunie 25th, 2013 at 09:08 )

Numai un tampit putea sa posteze „PNL nu mai exista pana la victoria d-lui Robu”! Robu nu are nevoie de apaludaci si de yesmani ci de un dus rece care sa-l aduca cu picioarele pe pamant. Cat despre PNL, numai de bine dar fara Robu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.