Liderii USL de la Bucureşti au decis ca sediul regional al ANAF să rămână la Timişoara. Acesta nu va mai fi mutat sub nicio formă la Deva. Asta, în ciuda insistenţelor liberalilor, în special ale lui Dan Radu Ruşanu. Declarația îi aparține senatorului Ilie Sârbu și a fost făcută înainte de ședința de guvern de miercuri. UPDATE: Primarul Robu susține că a fost asigurat de Daniel Chițoiu că sediul ANAF rămâne la Timișoara.
„Direcţia Regională a Finanţelor Publice rămâne la Timişoara, în ciuda zvonurilor. Am insistat pentru acest lucru, o chestiune absolut normală. Rămân un politician dedicat Timişului şi sprijin total proiectele din această zonă”, a declarat senatorul PSD Ilie Sârbu. Afirmația a fost făcută înainte de a exista o hotărâre oficială, care urmează să fie luată în ședința de guvern de miercuri dimineață.
„Am vorbit marți cu toți cei care puteau să ne sprijine. Așteptăm hotărârea de guvern. Sper să avem câștig de cauză. Sper că prim-ministrul și vice-prim ministrul, cu care am vorbit, au înțeles că este o situație net favorabilă pentru Timiș în acest caz. Din punct de vedere economic, tehnic, al personalului”, ne-a declarat, miercuri, Titu Bojin, care participă la ședința de guvern.
UPDATE: „Miercuri dimineață, viceprim-ministrul Daniel Chiţoiu i-a comunicat primarului Nicolae Robu
faptul că sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice pentru Regiunea de Vest va fi la Timişoara”, se precizează într-un comunicat al Direcției de Comunicare a PMT.
Comentarii prin facebook