Splendoare de sus: cum sa vezi Timisoara dintr-o Cessna / FOTO

De sus, Timișoara se arată în toată splendoarea ei, un amestec neomogen de clădiri istorice, blocuri comuniste, parcuri și panglici perfecte de asfalt. Din cauza căldurii, orașul pare învelit într-un cer puțin tulbure. Puteți să-l vedeți și voi așa, măcar la ocazii speciale, într-o experiență care n-are să vă lase falimentari.

Omul a visat dintotdeauna să zboare, iar eșecul lui Icar, ale cărui aripi de ceară s-au topit arse de soare, n-a făcut decât să-l impulsioneze și mai tare. În cele din urmă, după încercările multor temerari, zborul a încetat să mai fie tabu și aproape oricine poate să fie, acum, aviator. Pentru timișoreni, școala de zbor e chiar la marginea orașului, la Aeroportul Utilitar Cioca. Aici, Maxair  îi așteaptă pe toți cei care vor să vadă lumea de sus, iar Carpatair Flight Training, pe cei care vor să învețe să piloteze.

„Eu am început în 2009, am acum o licență de pilot privat și urmează să trec și licența de pilot profesionist. Tot ce ai nevoie e pasiunea. Nu e o meserie ca oricare alta, e o meserie mai frumoasă ca altele. Avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Statistic, e demonstrat că numărul accidentelor auto este mai mare decât numărul accidentelor aeriene. Omul nu e făcut să zboare și avem reținerea asta, și când înotăm, și când mergem sus, în aer. Nu e elementul nostru, dar odată trecută bariera asta, învingem și teama de a urca acolo sus”, explică pilotul Claudiu Patt. Avionul Cessna 172N e a doua lui casă și, la cât de sigur îl stăpânește, frica parcă nu-și are locul aici.

Micuțul Cessna servește, de altfel, și drept „cabinet” de tratare a fricii de zbor, în timpul ședințelor de training specializat. Tot în Cessna au fost fete cerute în căsătorie sau au fost aniversate evenimente importante ale unor timișoreni curajoși. Pentru 150 de euro + TVA, trei persoane se pot sui la bordul acestui avion, pentru o călătorie de plăcere memorabilă.

Dependenții de adrenalină, pentru care un zbor cu avionul ar putea semăna cu un drum cu tramvaiul, pot alege motodeltaplanul. Pare o jucărie sofisticată și, în plus, cam nesigură, dar aparențele înșală. Florin Bădilă cunoaște aparatul ca pe propriul buzunar. „Zbor cu deltaplanul din 2000. Din 2002 sunt și instructor, dar activitatea de zbor am început-o în 1981, ca parașutist. Visul omului a fost dintotdeauna să zboare. Motodeltaplanul, o motocicletă în aer, e poate varianta cea mai ieftină de zbor motorizat care poate fi făcut aici în zonă. Mai ieftină este doar parapanta, dar aici suntem puțin văduviți de faptul că nu prea avem dealuri în jur și atunci trebuie să mergem mai departe la Șiria, la Clopotiva… Și atunci am ales varianta asta . când avem puțin timp liber, ieșim, luăm aparatul și zburăm”, spune instructorul.

Aparatul zboară cu 75 km/h oră, ia niște „curbe” absolut spectaculoase, iar fricoșii ar trebui să știe că, dacă motorul se oprește, poate plana până la o aterizare în siguranță. Florin Bădilă are cam 2.000 de ore de zbor la activ și n-are da pe nimic în lume timpul petrecut în aer. La noi, amatorii de astfel de distracții nu-s prea numeroși. „Multă lume care și-ar permite preferă, să zicem, BMW-urile și goana pe șosele. Li se pare mai sigur”, spune Bădilă. Statisticile Departamentului de Transporturi din Statele Unite arată că transportul cu avionul este cu 30% mai sigur decât conducerea unui automobil.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor

Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat
Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Top