Timisoara petrece la Festivalul Inimilor / FOTO

Dacă e iulie, la Timișoara e Festivalul Inimilor! Parcul Rozelor a fost punctul de atracţie vineri seara pentru sute de timişoreni care au ales să petreacă în aer liber, alături de artiștii invitați. Festivalul a ajuns la a XXIV-a ediție și este singurul organizat la Timișoara și inclus în calendarul UNESCO.

Ca în fiecare an, timișorenii au luat cu asalt scena din Parcul Rozelor. Împreună cu familiile, au căutat cele mai bune locuri și s-au pregătit pentru o seară plină de joc și voie bună. Vineri, pe scenă au urcat ansamblurile Belințana, Gugulanul, Cununa Timișului, Izvorașul, Cununița, Zarandul, Păstrătorii Tradiției, Timișul, Doina Timișului și Banatul, din România, dar și invitați din străinătate: Compania de Danza Folklorica de la Ciudad de Mexic, Oro, din Serbia, și Kankalin Neptancegyuttes, din Ungaria.

„Noi venim în fiecare an, cu copiii și nepoții. Ne simțim foarte bine și ne bucurăm că avem în orașul nostru așa un festival. O să venim în fiecare seară, până duminică”, ne-a spus Florica Popa, unul dintre sutele de timișoreni care au stat până târziu în noapte în Parcul Rozelor. N-au lipsit din decor mititeii și grătarele, colacii secuiești și berea la pahar, la care s-a stat, ca de obicei, la coadă. Copiii s-au distrat la atelierul de pictură sau la cel de facepainting, iar curioșii au putut servi drept model pentru un caricaturist care, se pare, a avut foarte mare trecere.

Sâmbătă, Festivalul Inimilor continuă, de la ora 19,30, cu un spectacol al ansamblurilor Gugulanul, Eszterlanc, Bobița, Csurdongolo, Szederinda, Laografiki – Archeologiki Eteria Elassonas (Grecia), Cununița, Kud Majdanpek (Serbia), Krida Budaya (Indonezia), Silivri Spor Aslitolia (Turcia), Cununa Ardealului, Bystrancan (Slovacia), Zdravets (Bulgaria), Compania de Danza Folklorica de la Ciudad de Mexic (Mexic), Laza Nancici (Serbia). Duminică vor avea loc două spectacole, unul dimineață, de la ora 11, iar al doilea, seara, de la ora 19.30. Acestea vor fi susținute de formațiile invitate la festival, iar cel de-al doilea va beneficia de participarea soliștilor Andreea Voica și Dumitru Stoicănescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”

Măsurile fiscale adoptate în penultima zi a anului prin „ordonanța trenuleț” afectează majoritatea categoriilor sociale, însă din nou cel mai greu încercat este mediul antreprenorial, afirmă Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timișoara, într-o analiză la sânge privind aşa-zisa “ordonanţă trenuleţ”. Printre efectele negative ale ordonanţei ar putea fi inclusiv emigrarea tinerilor specialişti, spune Drăgan. Florin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua

După două victorii în calificări şi încă una pe tabloul principal, pentru timişoreanca Anca Todoni a venit şi momentul primei înfrângeri. Aşadar, în turul 2, sportiva din Banat a pierdut în faţa cehoaicei Lidia Noskova, favorita 12 a turneului WTA Brisbane 500. Prima manşă nu a avut isoric, Noskova dominând categoric şi impunându-se în mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Primul accident cu victimă din noul an, între Ghilad și Gad

O femeie de 48 de ani a condus un autoturism pe DJ195 dinspre Ghilad spre Gad, iar la un moment dat, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă intrând într-un canal de pe marginea drumului. În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul accident cu victimă din noul an, între Ghilad și Gad
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Rus Savitar de o firmă chineză

Consiliul Concurenței a anunțat că a autorizat tranzacția prin care societatea Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd. intenționează să preia, prin intermediul mai multor societăți vehicul, aflate în curs de înființare, compania timișeană Rus-Savitar SA. Tranzacția va fi agreată prin semnarea unui contract de vânzare – cumpărare de acțiuni, la momentul autorizării, contractul nefiind semnat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Rus Savitar de o firmă chineză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După două victorii în calificări şi încă una pe tabloul principal, pentru timişoreanca Anca Todoni a venit şi momentul primei înfrângeri. Aşadar, în turul 2, sportiva din Banat a pierdut în faţa cehoaicei Lidia Noskova, favorita 12 a turneului WTA Brisbane 500. Prima manşă nu a avut isoric, Noskova dominând categoric şi impunându-se în mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua
La ora zero a noului an, barierele din punctul de trecere a frontierei de la Cenad, singurul pe care Timișul îl are cu Ungaria, deci cu spațul de liberă trecere Schengen, au fost ridicate, iar orice șofer poate trece liber spre Europa de Vest. Imediat după momentul important, printr-o ceremonie scurtă, polițiștii de frontieră din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barierele la granița cu Ungaria au fost ridicate. Cenadul nu mai apare pe harta traficului de frontieră
Naționala de rugby a României se va reuni pe 2 ianuarie, la București pentru a pregăti participarea la Campionatul European de Rugby ce va debuta la sfârșitul lunii ianuarie. Stejarii se vor deplasa apoi, pe 3 ianuarie, în Franța, pentru un cantonament de două săptămâni care va avea la Soustons. Pentru această perioadă de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara dă aproape o echipă întreagă la naţională! 14 jucători merg în primul cantonament al Stejarilor
A mai trecut un an peste noi, un an greu, cu război la frontiere, cu crize interne aproape fără precedent. Să sperăm cu toţii că va veni un an mai bun, în care să uităm toate relele de până acum. Redacţia de Banat vă mulțumeşte pentru că ați fost alături de noi şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La mulţi ani, 2025! An nou fericit!
Momente de panică în ultima zi din 2024 pe strada Nicolae Tableș din Timișoara, situată în zona Torontalului-Calea Aradului, după izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al unui bloc de locuințe. Pompierii salvatori s-au deplasat cu mai multe autospeciale și au stins rapid focul, care s-a produs într-o bucătărie, limitând pagubele. Mai mult de 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la un bloc de locuințe din zona Torontalului-Aradului. Peste 20 de persoane s-au autoevacuat
Neatenţia a mai produs un accident rutier soldat cu victime. La data de 31 decembrie, în jurul orei 13:30, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Pișchia înspre localitatea Fibiș, pe DJ 691, iar la un moment dat, a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se. În urma coliziunii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav şi în ultima zi a anului
Consiliul Concurenței a anunțat că a autorizat tranzacția prin care societatea Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd. intenționează să preia, prin intermediul mai multor societăți vehicul, aflate în curs de înființare, compania timișeană Rus-Savitar SA. Tranzacția va fi agreată prin semnarea unui contract de vânzare – cumpărare de acțiuni, la momentul autorizării, contractul nefiind semnat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Concurenței a aprobat preluarea Rus Savitar de o firmă chineză
Top