La o lună și jumătate de la ultima intervenție de acest fel, la Spitalul Județean din Timișoara are loc, vineri, o nouă prelevare de organe. Este cea de-a 13-a din acest an.
Operația de prelevare de organe cu numărul 13 din 2013 a început vineri dimineață. Două echipe de medici din Cluj-Napoca și București, împreună cu specialiștii din Timișoara, prelevează rinichii și ficatul de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Rinichii vor fi preluați de echipa de medici din Cluj, iar ficatul, de cea din București. Nu se știe dacă persoana de la care se face prelevarea este bărbat sau femeie și nici vârsta acesteia nu este cunoscută. Familia a cerut spitalului să nu facă publice niciun fel de informații în acest caz.
Comentarii prin facebook