Autostrada spre Arad va fi receptionata la hotel

Autostrada Timișoara – Arad, care are 32 de kilometri, va fi recepționată, vineri, la… hotel! Evenimentul se desfășoară în semi-secret, fiind organizat de o firmă bucureșteană de PR. Aceasta n-a găsit, în Timișoara, decât mijloace mass-media pe care să le numeri pe degetele de la o mână.

autostrada02

Ceremonia de recepţie a lucrărilor de execuţie de la autostrada spre Arad are loc vineri, la Timișoara, la un hotel din centrul orașului. Informațiile sunt destul de puține, acțiunea fiind organizată de la București, dar nu de CNADNR, ci de o firmă de relații publice. Nici măcar Direcția Regională de Drumuri n-a fost implicată în vreun fel în organizarea ceremoniei, iar firma plătită pentru competenta sa consultanță în marketing și media n-a reușit să găsească în Timișoara decât patru redacții de ziar și o televiziune, pe care le-a invitat la eveniment.

La recepție nu va participa, foarte probabil, niciun ministru al Guvernului Ponta. Autostrada spre Arad va fi inaugurată, în sfârșit, după o telenovelă care părea fără sfârșit. Lucrarea ar fi trebuit să înceapă în ianuarie 2009, dar n-a pornit decât în vara aceluiași an. În decembrie 2011, Emil Boc a dat drumul la circulație, însă fără a se face și recepția. Șoseaua a avut probleme de la bun început, iar din cauza traficului, în scurt timp au început să apară și gropile. O dată cu acestea au fost instituite și restricții de viteză, astfel că pe autostradă se circula, în anumite zone, chiar și cu 60 km/h! Între timp, lucrările au fost reluate, șoseaua a fost decopertată aproape în întregime și, în ultimele luni, a fost turnat un nou strat de asfalt. Acum, autostrada e gata, iar recepția poate fi, în sfârșit, semnată. Dar nu pe teren, așa cum s-a făcut până acum, ci la hotel.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

fcbegaictrbudint a spus: (august 9th, 2013 at 14:00 )

e gata pe dracu,nu este facuta nici o iesire spre satele adiacente…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică

Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș

Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.