De jumatate de an, cinematografele sunt inca in drum spre…. primarie

Primăria Timișoara va prelua, la un moment dat, fostele cinematografe aflate, în prezent, la RADEF. În martie, ministrul Culturii susținea că transferul va fi făcut în cel mult o lună și jumătate. Acum, viceprimarul Dan Diaconu nu poate estima când PMT va fi proprietarul respectivelor spații.

cinema arta

Aflat în vizită la Timișoara în luna martie, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a spus că întreg patrimoniul RADEF va trece în administrarea autorităților locale. Altfel spus, cinematografele din Timișoara vor trece în „ograda” primăriei, așa cum își dorea Nicolae Robu. „În următoarele săptămâni, sper să nu greșesc că până la Paște, cinematografele din Timișoara vor trece în fapt în administrarea municipalității”, declara Barbu.

Aproape jumătate de an mai târziu, transferul cinematografelor este tot în stadiul de dorință. „Am contactat acum două săptămâni RADEF, pentru realizarea protocolului de predare-primire al cinematografelor. Există însă o problemă de natură birocratică, în sensul că RADEF nu are consiliul de administrație. Am discutat cu ministrul Culturii, care a promis că în două săptămâni va fi rezolvată această problemă”, a declarat, miercuri, viceprimarul Dan Diaconu.

Este vorba despre fostele cinematografe Dacia, Studio, Timiș, Victoria, Arta, cu tot cu grădina de vară, Unirea, Freidorf și Fratelia. Nu se știe însă ce lucrări de reparații trebuie executate în aceste spații, unele dintre aflate în stare avansată de degradare. Asta, în timp ce altele găzduiesc policlinici sau biserici neoprotestante. Dacă nu se știe cât costă reabilitarea, se știe cum vor funcționa viitoarele cinematografe.

Unul dintre cele centrale, Studio sau Timiș, va deveni cinematecă, iar Arta sau Victoria se vor transforma în sală de spectacole pentru teatrele german și maghiar. „Dacă nu apar obstacole, cinemateca va funcționa din primăvară”, susține Diaconu. În primăvară, primarul Nicolae Robu spunea că unul dintre cinematografele recuperate va fi dat Facultății de Arte a Universității de Vest, iar celălalt, Casei de Cultură a Studenților.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

monica a spus: (august 28th, 2013 at 18:32 )

Astia de la primarie cand n-au ce spune reiau povesti mai vechi. Nu-si dau seama ca sunt penibili venind cu termene care sunt incalcate de mai multe ori?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv

Economic vezi arhiva Economic

Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Principala companie de distribuție a gazelor naturale din Timiș a anunțat că în acest an va investi 19 milioane de lei în sistemul de distribuție a gazelor naturale din judeţ. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea a 30 km din rețelele de distribuție a gazelor naturale din Timiș. Aproximativ 7,5 milioane lei (cca. 1,5 milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
În perioada 1–3 mai 2026, biletul la filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care rulează la Cinema City, îți aduce oferte la Douglas, Cupio, My Geisha, Gerovital, Kaelisse, Kiehl’s, Marionnaud, NYX, Xpert Beauty și Yves Rocher, dar și un meniu mediu popcorn. Una dintre cele mai așteptate pelicule ale anului va rula în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului se vede la Iulius Town. „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” rulează la Cinema City
Miercuri, 29 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat, la o stână în extravilanul localității Sânmihaiu German, prezentând posibile urme de mușcături de animale (cel mai probabil câini), la nivelul corpului. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte învăluită în mister în Timiș. Bărbăt găsit decedat cu multiple mușcături de câine
Lucrările realizate la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” au ajuns la 60 la sută din total. Investiția de 50 de milioane de lei trebuie finalizată până pe 31 august. Proiectul finanțat de Consiliul Județean Timiș și cu bani din PNRR vizează realizarea unei infrastructuri moderne dedicate copiilor cu nevoi speciale, care va include atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” a ajuns la 60 la sută/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.