Sarbatoarea Colegiului National Banatean a umplut pana la refuz sala filarmonicii / FOTO

Liceul 10. Liceul de Filologie-Istorie. Colegiul Național Bănățean. Cel puțin trei nume pentru aceeași școală prestigioasă a Timișoarei, care și-a sărbătorit vineri deopotrivă actualii și foștii elevi. În sala Filarmonicii „Banatul” s-au aflat și absolvenți care, între timp, au devenit nume cunoscute în viața publică.

premiere olimpici (69)

Sala Filarmonicii „Banatul” s-a dovedit, vineri, neîncăpătoare pentru toți cei care au vrut să asiste la Gala de Excelență a Colegiului Național Bănățean. Pe scenă au urcat oameni aflați în prim-planul vieții publice a Timișoarei, absolvenți ai acestui liceu, și adolescenți care fac cinste școlii și profesorilor lor. Elevii care au obţinut premii sau menţiuni la diferite olimpiade sau concursuri au primit diplome și au fost aplaudați la scenă deschisă de colegii lor. Primul care a luat cuvântul a fost rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea. „Mă gândesc foarte serios ca, după finalizarea mandatului de rector, să concurez la un post de profesor”, a spus, cu umor, Pirtea, care a lăudat performanțele trecute și prezente ale liceului. Un alt absolvent cu greutate al CNB este și reputatul chirurg Lazăr Fulger, care și-a amintit, cu emoție, de vremurile în care era elev. „Şcoala noastră este cea mai prestigioasă şcoală din Timişoara. Acest prestigiu nu a fost dobândit uşor, ci prin munca multor generaţii de elevi şi profesori”, a spus, la rândul lui, Dorel Borza, consilier personal al primarului. Dincolo de rezultatele foarte bune ale elevilor și atmosfera degajată în care s-a desfășurat evenimentul, directorul Sorin Ionescu și-a adus aminte, pe final, și de marea problemă care umbrește existența acestei prestigioase școli: imobilul în care funcționează nu este în proprietatea primăriei. „Sper ca în 2014 să înceapă demersurile pentru cumpărarea sediului, este un punct pe bugetul local. Sper să rămâneţi în continuare pe primul loc”, a spus deputatul Sorin Grindeanu. La eveniment au mai luat parte viceprimarul Traian Stoia, consilierul local Radu Ţoancă şi consilierul judeţean Adrian Negoiţă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Edmund a spus: (ianuarie 18th, 2014 at 19:42 )

Sunt si eu absolvent al iceului 10 din Timisoara…. Am fost la clasa speciala fe fizica a profesorului Schüssler! Un om deosebit! Dar sa citesc aici ca toti politicienii de nimic se inghesuie la acest eveniment, ma intristeaza…:)Din colegii mei, unii suntem profesori universitari, medici, ingineri sefi, etc. dar nu in Romania, ci in lumea MARE…:)

Rodica Draghincescu a spus: (ianuarie 3rd, 2019 at 17:03 )

Am fost elevà la Liceul de filologie-istorie din Timisoara (prima promotie, dupà metamorfozà), o promotie de zile mari.
Amintiri deosebite mà leagà mai ales de numele Domnului profesor Mihai Gafencu (fie-i tzàrâna ushoarà!).

Salutàri din Frantza.
RD

anteconbega a spus: (ianuarie 4th, 2019 at 09:52 )

„Sper ca în 2014 să înceapă demersurile pentru cumpărarea sediului, este un punct pe bugetul local. Sper să rămâneţi în continuare pe primul loc”, a spus deputatul Sorin Grindeanu.”
Acu’ înţelegeţi de ce l-a dat afară din clasă „profesorul” Liviu Dragnea pe Sorin Grindeanu-„Frici”? Iar dacă e o greşeală nevinovată de cules a simpaticei Andreea, fiica cea cuminte a Marianei şi prietena unuia dintre feciorii Mărăscului, apăi să fie primit, că bine o ieşit! Dom’le, dacă şi poetesa bilingvă din Buziaş, Rodica Frumuşica, citeşte debanat.ro, taman din Franţa, apăi atunci iaca dovada popularităţii media! Oricum, la Colegiu, la aniversare s-a cam reunit USL-ul local…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.