Ostaficiuc candideaza la europarlamentare

Liderul PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi-a depus dosarul pentru alegerile europarlamentare. Biroul Permanent şi Colegiul Director al PDL vor decide la sfârşitul lui februarie ordinea candidaţilor pe listele democrat-liberalilor. Bursa zvonurilor îl dă pe Ostaficiuc pe poziţia a cincea.

Monica Macovei patmamentar european, Constantin Ostaficiuc presedinte PDL Timis (2)

La nivel de calcule cu un procent de aproximativ 20%, PDL ar putea să aibă șase europarlamentari. „Mi-am depus actele pentru alegerile europarlamentare şi voi respecta întocmai deciziile biroului permanent şi ale colegiului director”, a spus Constantin Ostaficiuc. Întrebată despre cum se potriveşte o funcţie de europarlamentar cu Ostaficiuc, care a fost găsit în conflict de interese de ANI, Monica Macovei susţine că liderul PDL Timiş şi-a plătit datoria. „Ostaficiuc a fost sancţionat administrativ pentru conflict de interese, a greşit şi a plătit. Nu a fost condamnat pentru conflict de interese. A greşit şi a plătit – nu mă abat de la principiile mele. Dacă Colegiul Director va decide ca Ostaficiuc să fie un candidat, atunci va fi un candidat”, a spus Monica Macovei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

facatura portocalie a spus: (februarie 15th, 2014 at 09:00 )

facatura portocalie

pedelibil a spus: (februarie 15th, 2014 at 23:34 )

Pedelibil !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a făcut din nou spectacol în etapa a II-a a Naționalelor la rugby în 7

SCM USV Timișoara a ținut o nouă lecție deschisă, de această dată la rugby în 7, acolo unde și-a spulberat adversarii în etapa a doua a Campionatului Național disputat la Cluj. Reamintim, la rugby în 7 un meci are două reprize de câte 7 minute, jucându-se pe „teren mare”, de unde și spectaculozitatea acestei discipline...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a făcut din nou spectacol în etapa a II-a a Naționalelor la rugby în 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lacul de acumulare Surduc intră în lucrări. Valoarea investiției, peste 36 de milioane de lei

Suma de 36 de milioane de lei va fi investită în cadrul unui proiect de îmbunătățire a Acumulării de la Surduc. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Surduc, jud. Timiș”. Investiția, finanțată inițial prin Planul Național de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacul de acumulare Surduc intră în lucrări. Valoarea investiției, peste 36 de milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT organizează un seminar pe tema România – Indonezia: noi oportunități de afaceri și internaționalizare pentru companiile românești

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Ambasada Republicii Indonezia, organizează în data de 22 mai , în intervalul orar 11.00–12.00, seminarul online cu tema ”Internaționalizare și Oportunități de Afaceri România – Indonezia Trade Expo Indonesia”. Evenimentul aduce în prim-plan perspectivele de dezvoltare a relațiilor economice bilaterale, cu accent pe oportunitățile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT organizează un seminar pe tema România – Indonezia: noi oportunități de afaceri și internaționalizare pentru companiile românești

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru acest an, Primăria Timișoara propune un buget de aproape 3 miliarde de lei. Conform instituției, acesta a fost construit pentru a menține ritmul de dezvoltare al orașului și pentru a asigura și îmbunătăți serviciile de zi cu zi ale timișorenilor. Cele mai mari alocări din bugetul pentru 2026 merg către mobilitate, educație și modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de buget al Municipiului Timișoara pentru anul 2026 a fost făcut public
Suma de 36 de milioane de lei va fi investită în cadrul unui proiect de îmbunătățire a Acumulării de la Surduc. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Surduc, jud. Timiș”. Investiția, finanțată inițial prin Planul Național de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacul de acumulare Surduc intră în lucrări. Valoarea investiției, peste 36 de milioane de lei
PNL Timișoara se pregătește de dispute pe tema bugetului orașului. Acesta urmează să intre la vot în perioada următoare, iar liberali pregătesc mai multe amendamente. Deocamdată, totul e la nivel de listă, unele proiecte sunt cu implementare rapidă, altele ar putea fi impuse în perioada următoare, chiar în ani. Ionuț Gaiță, liderul PNL Timișoara, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înainte de votul pe bugetul orașului, PNL Timișoara vine cu o listă cu propuneri de proiecte. Unele vor fi propuse ca și amendamente la vot
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru lucrările de proiectare și execuție pentru extinderea iluminatului public pe alte 66 de străzi din oraș, investiție care completează lucrările realizate deja pe 64 de străzi și bulevarde din toate cartierele Timișoarei cu bani de la Adinistrația Fondului pentru Mediu. Noul sistem de iluminat va reduce semnificativ consumul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută firmă care să extindă iluminatul pe 66 de străzi din oraș
Noaptea Europeană a Muzeelor 2026 la UPT se anunță de neuitat. Sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 14:00 și 21:00, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Muzeul Tehnic UPT, împreună cu Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, Centrul Multimedia și în colaborare cu proiectul cultural Patrimoniul sub reflectoare, invită timișorenii să participe la Noaptea Europeană a Muzeelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O noapte cu deavărat magică se apropie și te așteaptă cu o călătorie digitală de la MECIPT la Realitatea Virtuală
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, părerile românilor privind utilitatea și impactul moțiunii de cenzură sunt împărțite. Votanții PSD și AUR, cei cu educație primară cred într-o proporție mai mare decât media că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost un act politic necesar. Votanții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce părere au românii despre moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR. Sondaj INSCOP
Contează și ultima impresie a unui sezon, în care accidentările și ghinionul au privat echipa bănățeană de o clasare mai bună. Miercuri va începe seria în cel mult trei acte cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, contând pentru clasarea pe locurile 9-10 în Liga Națională de Baschet Masculin. Primul meci se va desfășura la sala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul duel pentru SCM Politehnica! Baschetbaliștii întâlnesc Vâlcea în seria pentru locul 9
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.