Multe filme, toate foarte-foarte scurte. Acesta este oferta celei de-a 16 ediții a Festivalului Internațional al Filmelor de Foarte Scurt Metraj, care se va desfășura la Timișoara, pe 9 mai. Niciuna dintre peliculele prezentate la Festivalul Très Courts nu are mai mult de trei minute.
Festivalul Très Courts, deja un eveniment cu istorie la Timișoara, ajunge în acest an, în premieră, în Australia, Estonia, Grecia, Irlanda, Nigeria, Ucraina și Statele Unite ale Americii. Filmele selectate la această ediție vor fi proiectate la Timișoara în mansarda Facultății de Arte și Design, de pe str. Oituz nr. 4, cu începere de la ora 16. Filmele românești selectate sunt: „Compunere despre urşi” – Florin Andreescu, „Meserie naturală” – Florin Andreescu, „Le voyage dans la lune” – Claudiu Bolozan „Fleur” – Maria Brudaşcă, „Copilul cel sărac şi şarpele” – Anamaria Buzaş, „In your arms” – Alina Dinu, „Creepy” – Andrei Croitoriu, „And I loved only you” – Daniel Djamo, „June 1st Thank” – Daniel Djamo, „The silver wolf” – Daniel Djamo, „Histoire d’un enterrement” – Gabriela Ghircoiaș, „Revelion 2014” – Dragoş Hanciu, „This is not a banana” – Mihnea Rareş Hanţiu, „Meat me” – Andrei Alexandru Marginean-Matean, „Fertility” – Terez Muranyi-Matza. Puteți vota, ca de obicei, filmele preferate, iar intrarea la proiecție este gratuită. Evenimentul organizat de Institutul Francez, în parteneriat cu Facultatea de Arte şi Design.
Comentarii prin facebook