Stirile din ziua: 25 mai 2014

Bojin il asteapta pe „Lae” Robu sa revina in USL, acesta invita Dreapta la cafea

Bojin il asteapta pe „Lae” Robu sa revina in USL, acesta invita Dreapta la cafea

Foști parteneri de alianță, Nicolae Robu și Titu Bojin măresc tot mai mult distanța dintre ei. În timp ce social-democratul a declarat, prietenește, că-l așteaptă pe „Lae” să revină lângă el, acesta afirmă răspicat că nici nu se gândește să reînvie USL. Ba mai mult, îi invită pe reprezentanții dreptei la discuții, la o cafea!

Ostaficiuc: Este evident ca romanilor le place culoarea rosie

Democrat-liberalii s-au împăcat cu ideea că au pierdut aceste alegeri, dar sunt mulțumiți că, după unele estimări, la un moment dat, erau la egalitate cu PNL. Președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, spune că acest scrutin a dovedit, din nou, preferința românilor pentru stânga și crede că dreapta ar trebui acum să strângă rândurile.

Numaratoare paralela PSD: Birsasteanu l-a batut pe Coifan chiar la Robu acasa! / FOTO

Datele transmise de reprezentanţii PSD din 20% din secţiile de votare îl dau câştigător pe Florică Bîrsăşteanu (PSD). Directorul Spitalului Județean l-a învins pe Coifan pe toate secţiile de vot numărate, cu diferenţe între 20 şi 40 de voturi. UPDATE: Conform acelorași surse, după numărătoarea voturilor din toate secțiile de pe Colegiul 3, mai puțin trei dintre ele, Bîrsășteanu este câștigător absolut!

Cu 16% procent national pentru PNL, Robu a ajuns la concluzia ca dreapta a castigat alegerile!

După primele estimări de la închiderea urnelor, PNL este creditat cu 16% din voturile valabil exprimate. PSD este, de departe, în fruntea clasamentului, cu un procent de peste 41%. PDL are 13%, iar PMP-ul Elenei Udrea, 13%. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, nu vrea să privească lucrurile în cheie negativă și declară, stupefiant, că dreapta este învingătoare la acest scrutin. Asta, după ce a adunat procentele obținute de primele trei formațiuni care urmează după PSD.

Cinci zile de munca non-stop in Serbia, pentru pompierii de la ISU

Mii de animale salvate, dintr-o zonă în care apa are o adâncime de doi metri, consolidări de diguri și multă muncă. Acestea au fost coordonatele ultimelor cinci zile pentru cei 11 pompieri timișeni plecați spre zonele sinistrate din Serbia. Ei au intervenit cu precădere în regiunea Jamena – Morovic, puternic afectată de inundații.

Suparare la unison printre candidati: alegerile pe Colegiul III Deputati, organizate mizerabil

Foarte probabil, la închiderea urnelor va exista o prezenţă mult mai mică la alegerile parţiale pentru Colegiul III Deputaţi Timişoara decât la cele europarlamentare pe acelaşi colegiu. Principalii favoriţi pentru un fotoliu de deputat sunt nemulţumiţi de organizarea alegerilor de la Timişoara.

Batalia pe SMS-uri: PNL reclama PSD, dar si altii dau mesaje politice

Curge cu SMS-uri mobilizatoare, cu îndemnuri la vot. Liberalii au depus un denunț la IPJ, reclamând un astfel de mesaj semnat, chipurile, de candidatul PSD pe Colegiul 3. Nu e însă singurul SMS care a fost trimis în ziua alegerilor: alți timișoreni au primit mesaje de la Noua Republică, partid care recomandă „stejarul” în locul „trandafirilor”.

alegeri

Prezenta la vot la ora 16: Timisul, tot la coada clasamentului, cu 15%

Cu o prezență la urne de numai 15.38%, la ora 16, Timișul a urcat un loc în coada clasamentului la alegerile europarlamentare. La nivel național, au votat 18,41 procente din alegătorii înscriși pe liste, în mediul urban votând 17,11%, iar în mediul rural, 20,18%.

Datele prezentate de Biroul Electoral Central, după centralizarea de la ora 16, arată că prezenţa la urne a fost de 18,41%. Județele „premiante” la acest capitol sunt tot cele din sudul țării: Olt – 25,07%, Ilfov – 23,75%, Mehedinţi – 22,92% și Dâmbovița – 22,51%, urmate de Prahova, care a venit tare din spate, cu 21.39%. În Timiș au trecut pe la urne numai 15,38% din alegătorii înscriși și liste, mai puțini fiind doar în Maramureş, 14,52%, și Ialomiţa, 14,11%. La alegerile parlamentare din 2012, la aceeași oră votaseră aproape 27% din alegătorii timișeni.

Echipa de fotbal din Timis, incolonata de primar la sectia de vot!

De necrezut! Jucătorii unei echipe de fotbal de Liga a III-a din Timiş au fost convocaţi la antrenament , duminică, dar, chiar înainte de a intra pe teren, au fost anunţaţi că trebuie să meargă încolonaţi la secţia de vot. Virgil Bunescu, primarul comunei Giarmata, ar fi transmis conducerii echipei Milenium Giarmata că fotbaliștii trebuie obligatoriu să voteze.

alegeri Moldova

Relocari cu ghinion la sectiile de votare, cu denunt la politie

PNL Timiș a depus o sesizare la BEJ Timiș, dar și un denunț la Inspectoratul de Poliție Timiș, după un incident apărut la secția de votare 183 de pe strada Divizia 9 Cavalerie. Aici s-au prezentat la vot mai multe persoane care locuiau pe străzile Albinelor și Olanda și care, la alegerile trecute, votaseră la această secție. Reprezentantul PSD s-a oferit să le asigure acestora transportul la secțiile la care erau arondați în prezent. Pe de altă parte, mai mulți timișoreni de pe Colegiul 3 au avut neplăcuta surpriză să fie re-locați, astfel că au renunțat să mai voteze.

Grindeanu a votat pentru iesirea din austeritate

Deputatul Sorin Grindeanu și-a exprimat opțiunea electorală în zona Dacia, alături de purtătorul de cuvânt al PSD Timiș, Lucian Ursulețu. Fostul viceprimar al Timișoarei a spus că a votat pentru ieșirea din austeritate a Europei și a reclamat neactualizarea listelor electorale, lucru rămas nerezolvat încă de pe vremea când avea biroul pe CD Loga 1.

Ca de obicei: Timisul, codas la urne

Românii nu se înghesuie la urme. La trei ore de la deschiderea secțiilor de votare, doar 4,61% dintre cetățenii cu drept de vot au pus ștampila pe candidații la europarlamentare. Totuși, procentul este puțin mai mare decât la scrutinul din 2009, când prezența a fost de 4%. Pe Colegiul 3 Timișoara, prezența la urne este dezastruoasă: doar 1,67% din votanți au mers la secțiile de votare până la ora 10.

Top