ASU Poli trece de Ripensia in Cupa Romaniei, in urma loviturilor de pedeapsa

„Studenţii” pregătiţi de Paul Codrea au avut viaţă grea cu Ripensia Timişoara, în jocul desfăşurat pe arena „Electrica”, de lângă Gara Mică. Politehnica a trecut în următoarea etapă a Cupei României în urma loviturilor de departajare, iar acum aşteaptă decizia de joi a Comisiei de Disciplină a AJF Timiş în ceea ce priveşte viitoarea participare la barajul pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon.

minge

Pe tot parcursul celor 120 de minute, două reprize a câte 45 de minute şi altele două de câte 15 minute, nu s-a văzut diferenţa de un eşalon dintre cele două formaţii. Cu tribunele arhipline, atmosfera de pe stadionul „Electrica” a fost electrizantă. Din păcate, spectatorii nu au văzut niciun gol înscris în timpul regulamentar de joc sau în cele două reprize de prelungiri. În urma loviturilor de departajare, scorul final a fost 3-2 pentru Politehnica Timişoara, care a eliminat astfel revelaţia sezonului trecut din Cupa României, Ripensia ajungând, în premieră pentru o echipă românească dintr-un campionat judeţean, în optimile de finală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

adica a spus: (iunie 5th, 2014 at 11:40 )

ASU nu e Poli!

recasean'frustrat a spus: (iunie 5th, 2014 at 12:09 )

NU….e Politehnica !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (iunie 5th, 2014 at 12:25 )

ASU ESTE O RUȘINE PENTRU TIMIȘOARA!DAR ORICUM SE VA DESFIINȚA!ACS POLI ESTE SINGURA URMAŞĂ A NUMELUI DE POLI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

putoarea pesedista a spus: (iunie 5th, 2014 at 13:44 )

ASU echipa Pesedeului

FELICITARI GALERIA VIOLA a spus: (iunie 5th, 2014 at 16:46 )

Tin sa recunosc ca nu am mai vazut galeria la lucru de circa 2 ani …..Totusi am ramas profunt impresionat de prestatie ….matura ,repertoriu bogat bine organizata receptiva la fazele de joc ,materiale bine lucrate…ce mai …ultraserie adevarata…dar pacat ca se automarginalizeaza …dupa ambitiile unora …sper sa o vad cat mai curand acolo unde ai este locul….si liderii ei sa inteleaga ca daca vor sa protesteze impotriva autoritatilor o pot face si din peluza sud

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum

În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude

Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara și-a adus, din plin, aportul la succesul pavilionului României, amenajat la Bienala de Artă de la Veneția. Mai multe organizații și-au dat mâna pentru a susține participarea. Timișoara contribuie la Pavilionul României prin implicarea unor actori instituționali precum Centrul de Proiecte Timișoara, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, Facultatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a susținut din plin organizarea pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția
Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează în perioada 25 mai – 15 iunie 2026 cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, un proiect artistic și academic dedicat muzicii clasice, creației contemporane și formării noilor generații de artiști. Ediția 2026 propune publicului un parcurs artistic divers, construit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni debutează Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
Conducerea municipalității timișorene pare circumspectă asupra respectării termenului pentru finalizarea lucrărilor la noul campus al Liceului Lenau. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se au în vedere aplicarea de penalități constructorului. Oficialul spune că se vede o intensificare a ritmului de lucru pe ultima sută de metri, dar aceasta ar fi ceea ce el numește ”sindromul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea Primăriei Timișoara estimează că finalizarea lucrărilor la campusul Lenau ar putea fi întârziată
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Ghiroda se anunţă două zile de mare sărbătoare, muzică și tradiție. Pe 31 mai şi 1 iunie, pe scena din curtea Căminului Cultural vor urca artişti de renume ai Banatului, dar nu vor lipsi dansul şi activităţile pentru copii. Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Rusalii, Ruga de la Ghiroda. Două zile de mare sărbătoare, tradiție şi multă voie bună
În plină criză guvernamentală TikTok livrează românilor o grămadă de conţinut artificial, amplificat cu roboţi, pentru care nu se ştie cine plăteşte, arată un raport realizat de think-tank-ul Expert Forum. Beneficiarii acestei campanii cu mesaje anti-UE sunt Călin Georgescu şi AUR. Raportul arată existența unor comportamente inautentice, cu zeci de mii de comentarii identice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilizare masivă a conturilor pro-Călin Georgescu, pro-AUR și anti-UE în plină criză politică. Raport Expert Forum
Înfrângere la Râmnicu Vâlcea în meciul al doilea din seria cu CS Vâlcea 1924, din ultimul tur al play-out-ului, iar scorul general devine 1-1. Meciul decisiv este programat miercuri, cu începere de la ora 19:00, la sala „Constantin Jude”, învingătoarea urmând să încheie sezonul pe locul al nouălea în Liga Națională de Baschet Masculin. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vâlcea egalează Timișoara în meciul pentru locul 9, iar decisivul se joacă în Sala Constantin Jude
Într-un context economic și social în continuă schimbare, în care piața muncii solicită permanent competențe noi și adaptabilitate profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining s-a conturat ca una dintre organizațiile active din vestul României în domeniul formării profesionale, educației adulților și implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu o activitate desfășurată în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining peste două decenii de implicare în educație, formare profesională și proiecte europene
Moșnița Veche se îmbracă în haine de sărbătoare. De marea sărbătoare a Rusaliilor, Ruga satului din apropierea Timişoarei anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia- Pe 31 mai şi 1 iunie la Căminul Cultural Moșnița Veche vor două seri pline de muzică, tradiție și voie bună! Progarmul rugii: Duminică, 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐢...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.