Inca o „teapa” marca FlyRomania, tot pe ruta Verona

O nouă zi, o nouă țeapă din partea FlyRomania. Nici atunci când turiștii întreabă din timp dacă zborurile sunt anulate nu reușesc să afle un răspuns concret. Este și cazul lui Cristian Cazan, alt timișorean care s-a trezit cu vacanța ruinată. Între timp, Ovidiu Tender spune că n-are nicio legătură cu această companie.

fly romania

Pe 17 mai, Cristian Cazan a cumpărat bilete dus-întors, pentru două persoane, pe ruta Timișoara-Verona și retur, pentru care a plătit 573 lei. Căutând pe rețelele de socializare păreri ale celor care au apelat la serviciile FlyRomania, Cristian Cazan a aflat însă că există numeroase zboruri anulate. A decis să contacteze compania, pentru a întreba dacă există riscul ca zborurile la care avea bilete să fie anulate, dar a fost asigurat, în repetate rânduri, că nu. Mai mult, i s-a spus că va exista opțiunea de rerutare. Cu patru zile înainte de plecare însă, Cazan a primit un e-mail în care i se spunea că zborurile au fost anulate, fără opțiune de rerutare. „M-au sunat că al doilea avion nu va pleca, dar nu au avut nicio intenție de rerutare. Singura variantă era cea de returnare a banilor plătiți pe bilete. I-am rugat să îmi ofere rerutare, pentru că aveam rezervări plătite, dar nu mi-au oferit așa ceva, deși regulamentul îi obligă. Din fericire, am reușit să anulez o parte din rezervări”, ne-a declarat bărbatul.

tender la timisoara

Dacă tot nu i-a oferit un alt zbor, FlyRomania i-a transmis că își va primi banii înapoi, însă asta nu s-a întâmplat. „Nu există niciun contact posibil, niciun număr de telefon. Am fost sunat cu număr necunoscut. Dacă m-au sunat și nu am putut să răspund, nici măcar nu aveam pe cine să sun înapoi”, spune Cristian Cazan. Bărbatul a insistat și le-a trimis reprezentanților firmei documentele pentru returnarea banilor și pentru compensație, dar n-a reușit să afle decât că documentele au fost recepționate. Ajuns la capătul răbdărilor, omul se gândește să apeleze în instanță. „Dacă nu voi primi banii pe bilete și pe contestații, conform cererii și plângerii pe care le-am depus, o să-i dau în judecată. Ar trebui să primesc în jur de 1.100 de euro pentru bilete și contestații”, ne-a mai declarat păgubitul.

tender facebook

Sute de oameni au relatat, în ultimele săptămâni, pe Facebook, situații similare. Cazul lui Cristian Cazan e totuși fericit, pentru că omul măcar n-a ajuns la aeroport, cu bagajele făcute, așa cum a pățit Mircea Opriș, un alt timișorean. Acesta s-a prezentat cu familia gata de plecare și a aflat că… avionul nu zboară. Deși la momentul lansării, s-a spus foarte clar „compania FlyRomania, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender”, iar acesta a dat și declarații, despre cât de mult se bucură că poate oferi servicii aeriene „la preț de tren”, acum, afaceristul e nemulțumit. „Vreau să mă refer la acuzațiile care mi se aduc ca acționar al FlyRomania, lucru complet neadevărat ușor de verificat la Registrul Comerțului. Sânt întradevăr (sic – n.r.) acționar majoritar la compania aviatică Ten Airways (…) noi punem la dispoziția clienților aeronava, echipajul, maintenanța (!!-n.r.) și asigurarea întreaga activitate comercială fiind a clientului”, a scris Tender, pe Facebook. Între timp, FlyRomania și-a schimbat pe șest sediul din București.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (iulie 22nd, 2014 at 13:48 )

dupa cite inteleg,Tender pune la dispozitie avioane si alta firma inchiriaza avionul si organizeaza ruta. ar fi de vazut daca Tender are actiuni si in firma care organizeaza calatoria. daca nu are, atunci nu are personal nici o vina. Don’t fly Romania suna bine.

drukerul a spus: (iulie 22nd, 2014 at 13:49 )

AC Fly nu e Poli

rody rody a spus: (septembrie 28th, 2014 at 01:13 )

Si eu sint o victima fly romania, doar ca am luat bilet prin agentie si se ocupa ei de tot.Aveam bilet pt. 1iulie, in aeropot am aflat totul, am stat in tara 2luni la intoarcere am fost la agentie care a inaintat toata procedura la companie, dar nici un raspuns pina in acest moment.Daca cineva ma pote informa ce trebuie sa fac, vazind ca eu lucrez in Verona, ma gaseste pe fb.cu numele rody rodi.va multumesc anticipat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.