Institutul Francez se muta in locul Dermatologiei, pe strada Marasesti

La câteva zile după vizita la Timișoara a ambasadorului Franței, care a solicitat ajutor pentru găsirea unui spațiu destinat Institutului Francez, problema s-a rezolvat. Cel puțin teoretic! Din vara anului viitor, acesta se va muta pe strada Mărășești, în clădirea în care funcționează acum Clinica de Dermatologie.

centrul-cultural-francez

O parte din visul primarului Nicolae Robu de a vedea numai consulate și centre culturale străine în clădirea Dermatologiei se va împlini la anul. Vineri, edilul a semnat cu reprezentanții Ambasadei Franței un protocol de relocare a Institutului Francez. „Actualul sediu nu mai poate fi folosit foarte mult, o dată pentru că proprietarul nu mai dorește acest lucru și, în plus, imobilul are nevoie de consolidare urgentă. Am convenit cu reprezentanții Institutului Francez că sediul viitor va fi clădirea actuală a Clinicii de Dermatologie. Trebuie urmați însă niște pași: finalizarea lucrărilor de pe strada Daliei, mutarea Clinicii de Dermatologie, amenajarea imobilului de pe strada Mărășești și mutarea institutului”, a explicat Robu. Protocolul de relocare a fost semnat chiar în sediul PNL. Mutarea efectivă a Institutului Francez nu se va produce însă mai devreme de jumătatea anului 2015, pentru că doar atunci va putea fi eliberată clădirea de pe strada Mărășești. În plus, trebuie făcute unele lucrări, dar costurile acestora nu sunt nici măcar estimate. „Nu cred că va costa foarte mult renovarea, nu sunt de făcut lucrări de consolidare, ci doar de amenajare”, susține primarul. Imobilul de pe strada Mărășești a trecut, acum circa doi ani, printr-o serie de lucrări, care au costat municipalitatea în jur de 500.000 de euro. Institutul Francez și celelalte instituții culturale care vor funcționa pe viitor în clădirea de pe strada pietonală vor fi găzduite în regim de comodat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (iulie 11th, 2014 at 17:37 )

Este incredibil! Adica pleaca francezii din Vila Kimmel si se muta acolo clanul Carpaci, care a cumparat aproape in totalitate bulevardul Loga. Tiganii au pus mana pe vila dupa metoda clasica, a scoaterii la iveala a „mostenitorilor” si a axctelor false. Praful se va alege de aceasta vila frumoasa, ajunsa astfel in labele tiganilor. dar nu-i vina lui Robu ca tiganetul a pus labele pe centrul Timisoarei, ci a Ciuhandului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.