Doi tineri au scăpat doar cu răni, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren. Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, în Giroc, cel mai probabil din vina bărbatului aflat la volan.
Cei doi tineri, soț și soție, mergeau spre casă de la o petrecere. Ajuns la trecerea cu calea ferată de la intrarea în Giroc, bărbatul care se afla la volan nu a oprit la semnalele acustice și luminoase puse în funcțiune. El a încercat să treacă, dar mașina BMW X3 a fost lovită de tren. Impactul a fost foarte violent, dar tinerii au avut noroc, scăpând doar cu răni. La locul accidentului au sosit imediat două ambulanțe, care i-au transportat pe cei doi la spital. Polițiștii urmează să stabilească acum împrejurările în care s-a produs accidentul.
Comentarii prin facebook