Ca multe alte activități cultural ori sportive – concerte, teatre, filarmonica, muzee etc – și fotbalul practicat de ACS Poli este finanțat de la bugetul local cu sume importante de bani. Nu mă opresc la oportunități și priorități, căci vom vorbi până mâine dacă era mai bine să renovăm un spital sau să încercăm să atragem poporul spre spații deschise, spre mișcare și, în cele din urmă, spre pasiune și distracție. Repet de câte ori am ocazia că cele două domenii nu trebuie să se excludă unul pe altul și, într-un viitor mai prosper, ar fi bine să avem fonduri suficiente pentru tot ce ne propunem prin executivul primăriei. Astăzi voiam să vorbesc nu despre oportunități și priorități, nici măcar despre performanța obținută din acești bani publici, ci pur și simplu de cum este servit cetățeanul cu produsul realizat de autoritățile locale prin clubul ACS Poli.
Primarul Nicolae Robu era mâhnit zilele trecute de lipsa microbiștilor la stadion, dincolo de marea schismă petrecută între oficialii clubului și galeria „Druckeria” sau alte cauze care țin oamenii departe de fotbal. Edilului șef îi va fi foarte greu să aducă lumea la stadion odată ce clubului i s-a pus eticheta de produs politic, de entitate artificială menită să hrănească orgoliile unor tifosi de partid. Că nu e chiar așa o știu și cei ce aruncă ilegitim primii cu piatra și lipesc această etichetă. Că în club încep să se miște energii pornite din pasiunea unor foste glorii o știu și Cristian Brâncovan, și „Mihalcea”, chiar și Bogdan Herzog. Nu doar aceste „ghinioane” au făcut ca Poli să joace cu tribunele goale. Din păcate, mai sunt și altele.
Lipsa totală a marketingului într-o activitate care nu depinde de performanța acestui sector, bazându-se pe sume garantate de bugetul local, plafonarea obiectivelor prin mulțumirea cu puținul – ca să nu cheltuim prea mult, deși contraexemplele Tg Mureș sau Craiova arată că se poate – au lăsat-o pe Poli, ACS Poli, fără entuziasmul de care se bucurau fanii în alte perioade nu prea îndepărtate. Dacă ne întrebăm ce vom face la anul, dacă avem un plan de bătaie serios, mă îndoiesc că vom primi un răspuns mai solid decât baremul superior al salariilor pe care clubul le poate plăti celor mai valoroși jucători. Atât și poate puțin mai mult. Eventual că în primul an, cât să se domolească emoția promovării, vom încerca o clasare de mijloc, pentru ca apoi să rupem munții de nu ne mai vedem.
E limpede că fenomenul absenteismului de pe stadioane a început nu din supărările „Druckeria”, ci pe când se făceau afaceri frumoase cu televizarea tuturor partidelor. Mai comodă, lumea a preferat televizorul acolo unde miza era una mediocră. Si așa a rămas, chiar dacă meciurile au început să se vadă doar pe platforme TV care nu au fost la îndemâna tuturor microbiștilor. Asta este una, însă poziția recentă a clubului în problema transmiterii meciurilor din liga a doua pe televiziunile RDS-RCS mă lasă perplex. Deși avea ofertă directă pentru meciurile ACS Poli, oficialii clubului au refuzat vinderea directă a drepturilor de televizare, mergând pe varianta ofertei la pachet cu Târlungeniul și echipa din Voluntari.
Bun, înțeleg până la un punct solidaritatea între cluburile sărace de ligă secundă, dar, finalmente, licitația a căzut și riscăm să nu mai vedem viitoarele deplasări ale lui Poli din pricina excesului de eleganță al conducătorilor clubului. Când mai refuză astfel de oferte, conducătorii clubului trebuie să-și amintească că acest produs sportiv recreativ este plătit de cetățean, iar cetățeanul doritor are dreptul să vadă produsul finit, adică meciul echipei pentru care plătește taxe. Nu mai spun că prin vânzarea dreptului de transmisie TV e vorba de încasarea de bani, nu de cheltuirea lor. Ne supărăm că nu vine lumea la stadion să vadă echipa, dar nu facem nimic pentru a oferi meciurile din deplasările lui Poli. Cu astfel de decizii miserupiste riscăm să ducem spre zero interesul pentru o astfel de echipă publică, moment în care chiar se va pune întrebarea de ce și în ce mai investim banul cetățeanului.
Comentarii prin facebook