Trec de câteva ori pe zi pe lângă două-trei imobile bombă ecologică în zona unde locuiesc. Și de câte ori mă plimb pe lângă aceste pisoare cu număr de casă îmi amintesc că atunci când un primar nou îl înlocuiește pe unul vechi, epuizat de timp, vârstă și metehne, tragi speranțe că lucrurile se vor schimba odată și-odată. Că prin organizare, aplicarea și interpretarea legii, dar și ca un pariu cu tine ca edil priceput, vei face ce primarul dinainte nu a putut sau nu a vrut să facă. Ăla e primar bun, care reușește și nu înșală așteptările alegătorilor săi, dar despre asta se poate vorbi mult, în ciuda unei efervescențe administrative din ultimii trei ani. Vreo două astfel de imobile din cartier sunt rămase în paragină încă de pe vremea lui Ceaușescu, într-o zonă de case unde o parcelă se vinde cu 150.000 de euro. Vile de bun gust făcute de oameni cu bani stau lângă niște vile de neam prost făcute de oameni cu și mai mulți bani, dar și alături de case rămase abandonate ca urmare a unor probleme patrimoniale pentru care ceilalți plătitori de taxe nu au nicio vină.
Fără geamuri și tocuri la uși, cu gardurile acoperite de vegetație, aceste imobile devin „ca acasă” pentru tot soiul de boschetari. În altele, romii plecați în Occident lasă câte un câine de pază. Animalul perfect, „perpetuum mobile”, nu știu ce mănâncă, dar sigur își face nevoile, de vreme ce vara îți trebuie plămâni de scafandru să treci de frontul lor stradal. Noi, vecinii, am mai prins aceste case locuite de oameni gospodari. După revoluție, vechii proprietari au plecat afară și casele au ajuns abandonate și blocate de complicate situații juridice. Dar Timișoara pare orașul nimănui și în zonele centrale foste industriale. Întreprinderea de Reparații Auto (IRA), Tipografia, prelungirea de la Fructus sunt numai câteva zone cu preț pe piață, dar care îți lasă senzația că primăria nu a preluat încă controlul orașului. Dacă Electromotorul fraților Cristescu îți lasă aceeași impresie, măcar la ei locația e sub pază și nu e preluată de aurolaci. La IRA însă, oamenii străzii sunt proprietarul absolut, iar cel de drept își bate joc de oraș dacă crede că un panou care avertizează că acolo e un perimetru privat e suficient în relația cu autoritățile și cu bunul simț.
Toți acești proprietari sunt pasibili de amendă pentru o grămadă de contravenții. Ca să nu mai spun că unii nu-și plătesc cu anii impozitele datorate municipalității. Cu ce răspunde autoritatea? În ianuarie 2014, primarul Robu a înființat un Serviciu de Colectare și Executări Silite. Trei luni mai târziu, primarul Robu anunță năprasnic că municipalitatea va executa silit rău-platnicii de le vor zbura fulgii. În naivitatea mea, când am auzit acest mesaj venit din partea edilului șef, mă gândeam în felul următor: Că primăria somează, penalizează, tot tacâmul, și apoi scoate proprietatea la licitație după parcurgerea tuturor contestațiilor în justiție. Nu ai grijă de casă? OK. Eu, primărie, te amendez o dată, de două ori, de 28 de ori, curg penalitățile, nu plătești?, perfect, executorul îți scoate casa la vânzare. Doar așa poți scăpa orașul de aceste bombe neigienice, găuri negre în orice proiect de disciplină urbanistică. Schimbarea de proprietar în cazul acestor case și întreprinderi blocate de probleme juridice este primul pas spre normalitate, pentru că, în mod firesc, cine cumpără în mod firesc își va rezolva măcar problema estetică ca prim pas spre realizarea ansamblului obiectivelor investiționale.
A auzit careva că primăria a redat orașului vreunul din aceste imobile părăsite? Eu nu. Singurele povești cu răcnete și strigăte sunt cele legate de turnulețele țiganilor. Nici măcar acelea rezolvate. Primăria are ea problemele ei, imobilele ei lăsate în paragină și n-aș mai înțelege cine pe cine amendează la un moment dat. Vorbim de ambrozie, de amenzi date ălora de la periferie pentru aspectul neplăcut al grădinilor cu vegetația abundentă. Foarte bine, dar despre casele abandonate, despre fabricile pustii vorbește cineva? Despre terenurile de la periferie transformate în depozite de molozuri și alte deșeuri din construcții, pentru care proprietarul probabil că nu a obținut nicio autorizație ori nu știe ce se petrece pe terenul lui. Serviciul de Colectare și Executări Silite ce face? Care este rostul lui? După nume, mă gândeam că „execută silit”.
Unii vor zice că legea nu permite. OK, să se facă legea în așa fel încât să permită aducerea orașelor într-un stadiu de minimă civilizație. A, vor zice alții că nu știu ce comisie de la Veneția sugerează altceva despre dreptul la proprietate. Bun, atunci să meagă primarul Robu cu senatorul Ben-Oni Ardelean în Germania, să vadă cum fac ăia de mulțumesc toate comisiile din lume. Că acolo nu cred că cineva își permite să arunce unde are chef deșeuri sau să-și pună vecinii să umble cu masca de gaze prin fața casei. Plus că în Germania e și roamingul foarte ieftin.
Comentarii prin facebook