Bulgarul Sarmov are zilele numarate la Poli! Florin Marin va da verdictul dupa cantonamentul din Oradea

Cantonamentul spartan organizat de Florin Marin în Oradea ar putea fi ultima perioadă petrecută de bulgarul Georgi Sarmov în tricoul lui Poli. Conducerea clubului timişorean i-a trasat ca obiectiv lui Florin Marin să urmărească randamentul pe care îl dă în această perioadă Sarmov la antrenamente.

Georgi Sarmov a fost adus la Poli Timişoara în urma insistenţelor lui Dan Alexa, chiar dacă cei din conducere au fost circumspecţi în privinţa transferului, mai ales că bulgarul, din cauza unei accidentări, nu a mai evoluat mai bine de şase luni înainte să ajungă în Banat. Cele 12 selecţii în prima reprezentativă a Bulgariei nu au fost suficiente pentru conducerea timişorenilor, dar insistenţele lui Alexa au dat roade, aşa că Sarmov a fost transferat la Poli, fiind recompensat cu unul dintre cele mai mari salarii din lot, după Ianis Zicu.

Sarmov a intrat pe terenul de joc pentru Poli în patru jocuri şi a adunat 138 de minute în care nu s-a remarcat deloc. Mai mult, mijlocaşul bulgar a dezamăgit de fiecare dată când s-a aflat pe terenul de joc. Salariul mult mai mare faţă de cei mai mulţi coechipieri şi evoluţiile dezamăgitoare sunt motivele pentru care conducerea clubului timişorean încearcă să renunţe la serviciile internaţionalului bulgar. Verdictul va fi dat de Florin Marin după cantonamentul de cinci zile din Oradea. Foto: acspoli.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Timisorean a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 08:27 )

Eu l-as pofti pe Alexa sa-l duca la Rapid daca tot a insistat sa il transfere. Cred insa ca problema e comisionul pe care il ia cineva din club. Oare cine?

Raul Polistu a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 09:49 )

Sarmov si Rufino sunt cum a fost Furtado. Alte tepe din partea conducerii lui ACS Poli. Si tot pe bani publici.

andy a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 10:01 )

Ăsta cred că se ocupă cu legume și zarzavaturi la en-gros! Căutați-l în Mehala,poate vorbește Stanciu să vă lase prețul mai mic la marfă și îi dați lui diferența,că tot îi obișnuit omul cu comisioane.

Mandela a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 10:22 )

da cina l-a adus pe asta la poli? ala trbuie sa raspunda. dar poate isi revine in cantonament.

??? a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 11:50 )

comentarii necrutatoare. era mai bine daca erau facute inainte de a-l transfera. desteptii din piata de mai sus nu au gresit niciodata? 20% din transferurri sint ratate la echipe care au un sistem special pentru asta ca si Bayen München. la Poli or fi 100%?

pif a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 12:20 )

ce se intimpla cu fundasul central de 21 de ani care era in probe?

@Raul Polistu a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 12:26 )

dai tu niste bani asa sa cumparam ceva de mina intii cam 2-3 mil €/jucator ?
sau ne tii in refrenuri din astea cu banii publici?

floare a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 14:58 )

De ce trebuie să îl evolueze Florin Marin? Păi cei care l-au adus nu trebuie evaluați? Cred că acum se aruncă pisica de la unul la altul în ceea ce privește responsabilitatea unora din club referitor la transferuri.

Lupsa a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 14:59 )

Castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: lupsa1957@gmail.com

INO a spus: (septembrie 2nd, 2015 at 20:34 )

BEY!ASTA ERA ȘTIUT!DOAR CĂ ROBU ESTE PLETOS ȘI ASTA IA AFECTAT VEDEREA!MARINE DĂ-L AFARĂ ȘI NU LĂSA VRĂJITOARELE SĂ TE CALCE PE BOMBEU!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top