În liniște și în întuneric total! Așa își trăiește viața, de peste 60 de ani, Vasile Adamescu. Nevăzător și surdomut, el a reușit să facă mai mult decât unii oameni considerați perfect… normali. A înfruntat orice obstacol și nu a lăsat nimic să stea în calea evoluției sale. Mai mult, și-a scris autobiografia, pentru a le putea povesti și altora cum a trăit.
Zeci de timișoreni s-au îndreptat, marți seară, către Bastionul Theresia, pentru a-l cunoaște pe Vasile Adamescu, care și-a lansat autobiografia și în orașul de pe Bega. Deși Adamescu poate să vorbească, cuvintele sale, uneori, nu pot fi auzite de toată lumea. Astfel, în numele scriitorului a vorbit Viorel Micu, unul dintre foștii săi învățăcei, care i-a rămas alături. Povestea tulburătoare a lui Vasile Adamescu începe atunci când acesta avea doar doi 2 ani. Atunci și-a pierdut și văzul, și auzul, după ce s-a îmbolnăvit de meningită. Pentru o perioadă de vreme a trăit la țară, împreună cu bunica sa, loc de care își amintește cu dragoste și în prezent. Apoi s-a mutat la Cluj, în speranța că cineva va putea să-i dea ajutorul de care are nevoie. În perioada respectivă, astfel de cazuri erau foarte rare, cel al lui Helen Keller fiind unul dintre singurele documentate. Totul s-a schimbat când Vasile Adamescu a cunoscut-o pe Florica Sandu. Profesoara lucrase cu o mulțime de copii cu deficiențe, iar experiența a ajutat-o să creeze un program educativ, unic, prin care să-l învețe pe noul ei elev să vorbească. După un an s-a întâmplat minunea!
Deși părea imposibil… Vasile Adamescu a spus „apa”. De-a lungul timpului, el a învățat tot mai multe sunete, dar asta după ce Sandu inventase semne pentru fiecare literă din alfabet. Metoda funcționa perfect, dar numai pentru cei care învățau și ei acest limbaj. Așa s-a ajuns la concluzia că Adamescu trebuie să învețe alfabetul obișnuit. De atunci, el poate comunica cu absolut oricine, atât timp cât i se scrie în palmă, cu litere de tipar, ce vrea să-i spună interlocutorul. Metoda este folosită des de persoanele cu deficiențe, dar în mod normal doar în cazul celor care cunoșteau alfabetul cu mult înainte să-și piardă văzul și auzul. Tot profesoara lui a fost cea care a trebuit să-i explice și ce sunt sentimentele, dar și concepte mai abstracte și greoaie, precum moartea.
Setea pentru cunoaștere l-a transformat pe Vasile Adamescu în unul dintre cei mai interesanți oameni. El vorbește mai multe limbi, scrie, citește, face mulaje perfecte din lut, deși nu știe cum arată lumea din jur, ajută copii cu dizabilități, reabilitează cărți, face perii și multe altele. A terminat facultatea la secția de Psihopedagogie specială din Cluj, iar lucrarea sa de licență urmează să fie publicată. De aici a ajuns profesor la școala de nevăzători din Cluj, unde a predat timp de 27 de ani. De-a lungul anilor a ajutat sute de copii, lucru pe care îl face și acum, chiar dacă a ieșit la pensie. Printre tinerii pe care îi învață să trăiască se numără și Rareș, un copil care nu vede și nu aude și care era aproape sălbatic înainte să-l cunoască pe Vasile Adamescu.
Tot prin intermediul școlii l-a cunoscut și pe Viorel Micu, tânărul care este unul dintre pilonii de sprijin pentru Vasile Adamescu. Viorel i-a fost elev, dar între cei doi s-a format o legătură specială. „Eu l-am cunoscut acum 20 de ani la școala de nevăzători, aveam șapte ani. Am trecut pe lângă el pe coridor, l-am salutat și mă mira faptul că nu îmi răspundea. Am aflat că este și nevăzător, și surd. Apoi, am văzut o fetiță care îi scria în palmă și am cerut detalii. Am aflat că el repară cărți, așa că mi-am rupt abecedarul ca să ajung la el, să-l cunosc. După aia, toată lumea rupea abecedare. El nu preda decât de la clasa a doua, așa că în primul an nu mi-a fost profesor”, a povestit Viorel Micu. Acum, tânărul și soția sa locuiesc împreună cu Vasile Adamescu. Cei trei au vândut mai multe proprietăți, iar de puțin timp s-au mutat într-o casă, asta după ce scriitorul a spus că trebuie să aibă musai un câine și o pisică, așa cum avea în copilărie.
Regrete? Vasile Adamescu spune că nu are decât unul. Faptul că nu a avut copii. Deși a fost căsătorit de două ori, profesorul nu a devenit tată. Oricum, spune că a reușit să compenseze din această durere pentru că a avut alături, la școală, o mulțime de copii talentați. Povestea lui Vasile Adamescu se scrie în continuare, iar acesta este mereu doritor să afle mai multe. Îi place să călătorească, a vizitat lumea, iar dintre obiectivele pe care nu poate să le rateze sunt autostrăzile, mai ales că, dacă scoate o mână pe geam, Adamescu știe exact cu ce viteză circulă mașina în care se află. Primul volum al autobiografiei sale, „Înfruntând viața” poate fi cumpărat din librării și costă 30 de lei. De asemenea, există și o variantă audio a cărții, pentru nevăzători. În prezent, cartea se traduce în engleză și în franceză, iar în cel mai scurt timp va apărea și un al doilea volum.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook