Nu doar Curtea de Conturi e vinovata pentru haosul de la Poli

În vara anului trecut, Poli Timișoara începea campionatul având drept obiectiv trasat de către „patronul” neoficial Nicolae Robu, un loc în play-off și participarea în cupele europene. Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, Poli tremură din toate încheieturile, având sabia retrogradării deasupra capului. Sigur, s-a ajuns aici în principal din cauza subfinanțării, care, la rândul ei, vine de la o decizie a Camerei de Conturi Timiș. Dar tot la fel de adevărat e și faptul că autoritățile locale au stat luni la rândul cu mâinile în sân în așteptarea unui răspuns la contestația trimisă la Curtea de Conturi București. Una peste alta, situația este foarte gravă, iar un răspuns negativ la contestație ar putea fi fatal. O eventuală retrogradare ar fi catastrofală, fiindcă nu știu dacă vor mai exista resurse de orice fel, inclusiv emoționale, pentru a o lua iar de la început. (Evident, nu putem trece și nici peste faptul că aproape toate echipele din primele două ligi sunt finanțate de la bugetele locale, lucru interzis doar la Timișoara.)

Dincolo de aceste chestiuni, care nu țin de bucătăria internă, avem mari probleme la club. Acestea vor exploda probabil după meciul cu Voluntariul, un meci care nu trebuia pierdut sub nicio formă. Se știe, în iarnă au plecat președintele și vicepreședintele clubului, echipa fiind lăsată pe mâinile managerului Daniel Stanciu. Și a venit circul. Mai mulți jucători au fost pușți pe liber: Kirschtein, Curtean, Popovici, Boldea, Poparadu, Croitoru, Lazăr etc. I-am amintit aici doar pe cei de care clubul vrea să scape, de aceea nu i-am inclus pe Luchin sau Papp. Stanciu a încercat să dea vina pe Florin Marin pentru aceste despărțiri, dar s-a contrazis când a încercat să micșoreze contractele unor jucători, iar aceștia au refuzat. Or, problema contractelor, mari sau mici, nu ține de antrenor.

Deoarece jucătorii amintiți nu au vrut să-și rezilieze contactele sau să le fie tăiate salariile, s-a aplicat o metodă folosită doar în România, o rețetă marca Gigi Becali: exilul la echipa a doua. Trebuie spus că genul acesta de presiuni sunt făcute de echipe care nu suferă foarte tare din punct de vedere financiar. Iar Poli nu este echipa care să-și permită acest lux. Fiindcă, în cazul în care nu-și vor găsi echipe, ei vor fi plătiți tot de Poli. Poate Robu și Bojin nu știu acest lucru. Dacă nu-și vor primi banii, s-ar putea să avem probleme, inclusiv cu licențierea. În locul acestor jucători, Stanciu și Florin Marin (se pare aflați la cuțite acum) au adus tot felul de caricaturi, care probabil trebuie plătiți. La cum joacă, ei ar trebui să dea bani, e adevărat. Se știe că se mai fac transferuri după DVD-uri. Dar parcă cei aduși au fost văzuți la emisiunea „Ridiculousness” (Marea țăcăneală) sau la vreun spectacol de circ, în orice caz nu la vreun meci de fotbal.

Probabil cei trei care au intrat în teren cu Voluntariul sunt cei mai buni dintre cei aduși. Jucători (vorba vine jucători!) ca Suarez, Pisas sau Rajcomar îi găsești în orice meci din Liga a IV-a, nu spun a III-a. Ca să nu vorbesc de Centrul de copii și juniori din propria ogradă. Nu vreau să intru în speculații privind unele comisioane, dar s-ar putea ca acolo să se ajungă, dacă se va confirma că toți cei aduși au fost găsiți pe la cozi la ajutoare de șomaj. Și atunci cine e vinovat că Poli își permite astfel de experimente? Adică să trimiți la echipa a doua, plătindu-i oricum, oameni care măcar știu să lovească mingea, dar, în schimb, să aduci la prima echipa niște imitații de fotbaliști care nici să fugă nu știu. Se pune că la „omu’ sărac nici boii nu trag”. Dar de multe ori, nu trag fiindcă, din sărăcia lui, ăl de mână boii a găsit niște bani să se îmbete. Și atunci boii trag și ei pe dreapta. Există o asemănare cu ce se întâmplă la Poli?

P.S. La meciul cu Voluntariul se poate vorbi mult și de imense greșeli tactice: Bărbuț vârf ca să-l păzească pe Zicu să nu adoarmă; același Zicu ținut 90 de minute în teren, deși nu poate nici zece; Doman introdus foarte târziu etc. Iar peste tot, lipsa absolută de atitudine a jucătorilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (februarie 15th, 2016 at 17:47 )

NOW!ROBU AI ZIS CĂCI AI UN INVESTITOR CARE VOUĂ SĂ PREIA CLUBUL 100% ȘI NU AI FOST DE ACORD!DE CE!?ORICUM ERA MAI BINE DECÎT ACUM! LET ‘IM GO AND WILL BE SORTED!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

++ a spus: (februarie 15th, 2016 at 19:26 )

nu numai la Poli e asa, si in alte domenii raminem in urma: firme ca Flow Traders sau MAN se duc la Cluj si nu vin la Timisoara. faptul ca Primarul tine conferinte pe facebook e prea putin si nu inlocuieste ceea ce trebuie facut.

blue a spus: (februarie 15th, 2016 at 19:47 )

Am zis-o de la inceputuri: nu poate exista performanta avand un management de stat. Doar sistemul comunist a mai produs performanta pe alocuri, dar cu multe costuri ascunse.
Orice leu bagat in aceasta echipa e pierdut pur si simplu. Si cu un Mourinho antrenor si buget de Real, tot rezultate mediocre vor fi.
Iar pe de alta parte, asta e echipa USL-ului care se stie ca e murit de ceva vreme. E doar o chestiune de timp pana va muri si echipa, oricat s-ar pompa bani in ea.

Yusty Umflatu a spus: (februarie 15th, 2016 at 21:41 )

Va invit pe toti care mai crede in echipa domnului Robu sa protestam (nu impotriva lui, ci a celorlalti angajati de el in club). Marsul va incepe de la McDonalds, cu un menu BigMac si 5 portii mari de cartofi. O vom lua spre catedrala, ne vom drege cu 10 merdenele la Tempo, iar la colt la Studio ne vom spala greata cu un fresh kebab. Vom face apoi partea grea a traseului, aproximativ 100 de metri fara nimic de potol, dar ne vom intrema cu cativa fifi dogi si niste felii de pizza in preajma cinematorgrafului Timis. Dupa, traversam pe partea cealalta a centrului, iar in fata la kfc vom protesta din greu inconjurati de cateva bucketuri. Vom termina in forta protestul, chiar la baza rectoratului, la libanezu. Acolo voi da gata o saorma mai mare ca Daniel Stanciu. Huooooooooooooo!!!

anteconbega a spus: (februarie 16th, 2016 at 08:30 )

Aşa e domnu’ Sasu: „Poate Robu și Bojin nu știu acest lucru.” Ceea ce se ştie cu exactitate e faptul că „AC RECAŞ NU E POLI!”.

@Yusty Umflatu a spus: (februarie 16th, 2016 at 10:12 )

Salut toti prietenii mei de la ASU , fosti dinamovisti ,stelisti actualmente mari polisti !

Precizatorul a spus: (februarie 16th, 2016 at 18:18 )

Dlor ziaristi mai scrieti si despre subiecte de interes enorm, ca de ex. daca mai crapa,sau se umezeste Pasajul Michaelangello,nu numai despre Poli! Doar sunteti politici,nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top