Cu cine se bate Poli Timisoara: Dumitru Mihalache, gropar al fotbalului romanesc, oficial la Concordia Chiajna

Nu doar jocul inestetic şi ineficient îi poate condamna pe cei de la Poli Timişoara la retrogradrea în Liga a II-a. Echipa bănăţeană se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării cu echipe conduse oficial sau din umbră de foştii dinozauri care au condus destinele fotbalului românesc mai bine de două decenii.

mihalache

Nu poate avea nimeni niciun dubiu că evoluţiile de pe teren ale celor de la Poli Timişoara lasă mult de dorit, iar bună parte din rezultatele negative au legătură cu impotenţa jucătorilor antrenaţi în acest sezon de Dan Alexa, Florin Marin sau Petre Grigoraş. Trupa antrenată acum de Petre Grigoraş nu a strălucit nici în jocul cu Concordia Chiajna, echipă cu care se află în luptă directă pentru evitarea retrogradării. La fel de adevărat e însă că nici ilfovenii nu au arătat mai multe decât timişorenii. Un joc ce se îndrepta aproape sigur către un rezultat final de egalitate a fost influenţat de o decizie a arbitrului Marius Avram în favoarea oaspeţilor din Chiajna. Avram a acordat lovitura de pedeapsă pentru Concordia, echipa din comuna de lângă Bucureşti deschizând scorul prin Mileski. Acelaşi arbitru nu a sesizat un henţ al atacantului ucrainean, la o fază care a precedat henţul timişoreanului Nimely. A fost faza în care s-a tăiat definitiv filmul jocului pentru elevii lui Petre Grigoraş.

Maniera de arbitraj a lui Marius Avram nu pare să fie întâmplătoare, dacă aruncăm o privire pe organigrama clubului din comuna ilfoveană. Mai exact, în funcţia de secretar general al Concordiei Chiajna se află Dumitru „Meche” Mihalache, fosta mâna dreaptă a lui Mircea Sandu, pentru mai bine de 15 ani, în perioada în care acesta a fost preşedintele FRF. Dumitru Mihalache a fost dat afară din FRF de Răzvan Burleanu, în urmă cu mai bine de doi ani, imediat după ce acesta a câştigat şefia FRF. Până atunci, Mihalache a fost unul dintre oamenii de bază ai „Naşului” Sandu, ocupând postul de director de competiţii al FRF. Acesta a apărut alături de Mircea Sandu în mai multe scandaluri printre care şi cel după ce s-au premiat cu sume mari de bani pentru… neîndeplinirea unei performanţe, şi anume ratarea calificării naţionalei României la Campionatul Mondial din 2014!

Om de sistem şi uns cu toate alifiile fotbalului pe care l-a băgat în perfuzii alături de fostul său şef de la FRF, Dumitru Mihalache şi-a găsit repede de lucru după ce a fost pus pe făraş de Răzvan Burleanu. În cei doi ani de când activează la Concordia, Mihalache pare că şi-a făcut treaba pentru care a fost cooptat în conducerea echipei. Un episod aparte îl constituie ultimul joc din sezonul trecut, atunci când Concordia Chiajna a evoluat pe teren propriu în faţa Petrolului Ploieşti, iar o victorie în faţa „găzarilor” era obligatorie. Aşa cum mulţi anticipau înaintea jocului, echipa lui Mihalache s-a impus cu 3-2 în faţa Petrolului, iar Concordia a supravieţuit miraculos în Liga I. „Concordia Chiajna este bănuită că a sponsorizat cu o sumă impresionantă adversara directă, Petrolul Ploiești, în fața căreia s-a impus în ultima etapă și s-a salvat de la retrogradare”, relata, în urmă cu un an, presa vremii.

După moda lansată de FC Voluntari, formaţie care l-a uns preşedinte pe Dumitru „Corleone” Dragomir, un alt gropar al fotbalului românesc, Concordia Chiajna a fost aproape să-l instaleze în funcţia de preşedinte pe Mircea Sandu. „Naşu’” a preferat însă să stea în umbră şi să conducă destinele ilfovenilor altfel decât din postura de oficial al clubului. Să mai amintim că Mircea Sandu le-a mai făcut un „bine” celor de la Poli Timişoara, prin intermediul lui Florin Marin, fostul antrenor al timişorenilor. La insistenţele lui „Flocea”, conducerea lui Poli a acceptat în iarnă transferul lui Prince Rajcomar, o altă ţeapă de proporţii. Acesta a fost adus la Timişoara prin intermediul lui Mircea Sandu, după cum a declarat Florin Marin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Carol a spus: (aprilie 24th, 2016 at 17:48 )

Aproape toate echipele din Romania au cate un smecheras de asta in conducere. ACS l-a preferat pe Daniel Stanciu care a lasat clubul in curul gol dupa vreo 7 transferuri de rasul lumii in iarna.

poli21 a spus: (aprilie 24th, 2016 at 18:15 )

Notiunea de ” smecheras” i se potriveste lui stanciu, dar cei despre care se vorbeste mai sus ar putea organiza o intilnire cu nasii mafioti din Italia si in calitate de PROFESORI sa ii instruiasca pe acestia .

INO a spus: (aprilie 24th, 2016 at 18:32 )

NOW! SO WHAT! ? DACĂ LA TIMIȘOARA SE JUCA FOTBAL NU SE AJUNGEA AICI! NICI DUMNEZEU NU TE POATE ATINGE DACĂ FACI CE ESTE DREPT ȘI AI DEMNITATE! DECI DACĂ POLI TIMIȘOARA JUCA UN FOTBAL DE CALITATE NU AR FI FOST NICIODATĂ FRAIERII DE SERVICIU AL LIGI 1 !HAI SĂ O SPUNEM ȘI PE ASTA SEZONUL TRECUT AȚI RETROGRADAT LA MÂNA BLATURILOR DAR ȘI ATUNCI DACĂ BĂTEAU CLUJUL, BRAȘOV, CEAHLĂUL ACASĂ ACUM ERAȚI TOT ÎN LIGA 1!ACUM DACĂ AVEAȚI ECHIPĂ CINE VĂ POATE OPRI NIMENI VĂ SPUN EU INO! ORICUM AR VREA UN ARBITRU SĂ DISTRUGĂ UN JOC ESTE CA ȘI LA ȘCOALĂ DACĂ ÎNVEȚI CE ÎȚI POATE FACE PROFESORUL TOT AȘA ȘI LA FOTBAL DACĂ JOCI EȘTI PROPRIUL JOC DECI RESTUL SUNT SCUZE! CHIAR DACĂ SUNT ADEVĂRATE! DAR DACĂ ȘI TOTUȘI DACĂ POLI TIMIȘOARA AR JUCA FOTBAL AR FI ACOLO UNDE TREBUIE NU AR AVEA NEVOIE SAU MOTIVE SĂ SE SPERIE! ADEVĂRUL ESTE CĂCI NICI GRIG NU ȘTIE SĂ FACĂ ECHIPA! ÎL LAȘI PE ZICU REZERVĂ , LORIENTE , CROITORU UNDE ESTE! ?UN MIJLOC BETON TU JOCI CU FRAIERI! SCHIMBĂRILE PREA DEVREME ÎN BATJOCURĂ! BELU CARE ÎN FIECARE MECI TRĂIEȘTE O DRAMĂ! MANU TORRES CARE ESTE BUN ÎN SPATE! ȘI BINEÎNȚELES JOCUL SLAB ELEK RATEAZĂ CU POARTA GOALĂ! STRAUSS CARE NU ESTE ÎNVĂȚAT LA ANTRENAMENTE CĂCI UN PORTAR BUN NU SE ARUNCĂ NICIODATĂ ÎNAINTE CA MINGEA SĂ FIE ȘUTATA ATUNCI SE DUCE LA MINGE DACĂ CUMVA O TRAGE PE MIJLOCUL PORȚI ESTE A LUI ȘI DECI UN 11 M APĂRAT DECI DESPRE CE VORBIM! HERNANDEZ A IZBUCNIT ÎN RÂS LA GOLUL 3 AL CHIAJNEI! DECI O ECHIPĂ DE TOT RĂSUL! JOC FĂRĂ ORIZONT ORIENTARE ÎN TEREN ȘI DEMARCARE 0 REZULTATE PE MĂSURĂ! ORICUM GRIG ST Ă PENTRU BANI! DECI ȘANSELE SĂ SCĂPAȚI DACĂ TOT AȘA JOACĂ POLI SUNT 0 !LASĂ CĂ VINE OLTEANUL VELCEA ȘI VĂ MAI PROMOVEAZĂ ÎNCĂ O DATĂ! RUȘINE POLI TIMIȘOARA SUNTEȚI O ECHIPĂ PE CARE O CĂLĂRESC TOȚI PENTRU PUNCTE RUȘINE RUȘINE! DA GREȘELI ȘI ÎN IARNĂ ADUCI JUCĂTORI BLAZAȚI! ÎN LOC SĂ LE ȚI PE CURTEAN, BOLDEA, TRADU, NANU, CROITORU, POPARADU , POPOVICI SUNT PESTE CE ARE POLI ȘI CU SZECKELY SE POATE TRATA ESTE MAI BUN DECÂT PIȘAȚI ĂIA DE PISSAS SAU ELEK! DAR MINCE IOC FRUSTRAREA ESTE MARE VAI DE ACEȘTI OAMENI CARE IUBESC FOTBALUL ÎN BANAT! BELU PUTEA SĂ MAI JOACE IERI DAR A PREFERAT SĂ IESE ȘI CU ASTA MAI IA NIȘTE BANI DE POMANĂ! I SE APLICA UN BANDAJ GROS ȘI AR MAI FI REZISTAT O JUMĂTATE DE ORĂ! NU LĂSA ECHIPA ÎN 10 !VINA A APARȚINUT LUI GRIGORAȘ 100%, NU AI VOIE SĂ FACI SCHIMBĂRILE AȘA REPEDE ÎN ACELE MINUTE, TE GÂNDEȘTI CĂ POATE INTERVENI O ACCIDENTARE ȘI RĂMÂI PE DINAFARĂ! I DON’T KNOW! ASTA NUMAI LA POLI SE POATE ÎNTÂMPLA! DE TOATĂ RUȘINEA! !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

MMM a spus: (aprilie 24th, 2016 at 19:26 )

Trebuie sa admitem ca dezastrul de la Poli are legatura si cu jocurile de culise. Eternele jocuri de culise din fotbalul romanesc. Baietii destepti din gasca lui Sandu si Dragomir s-au raspandit pe la echipele romanesti. Aia care va bucurati ca Poli (Recas) retrogradeaza ar trebui sa va uitati putin cum va arata Divizia A anul viitor. Si daca spuneti ca e bine asa, de ce aialalta Poli mai vrea sa promoveze in B?

soryn a spus: (aprilie 24th, 2016 at 19:59 )

poli timisoara a fost ingropata de tot ce a reprezentat timisoara la echipa asta … cum spun chiar si jucatorii : amatorism cras … sa nu mai cautam vinovati prin alte parti …

Poli a spus: (aprilie 24th, 2016 at 20:27 )

Corect Sorine.Zici ca Mihalache la împiedicat pe Elek ca sa rateze cu poarta goală.

STOIAN MIRCEA a spus: (aprilie 24th, 2016 at 20:28 )

Sa vazut si se vede din avion,Poli nu are jucatori la niciun compartiment.Acum avem ocazia sa-i vedem in echipa juniorii.Asa se poate roda o noua echipa.

Bovinelor a spus: (aprilie 24th, 2016 at 21:47 )

Din pacate, e un articol fara relevanta. Ce treaba are mihalache. Joaca mache ? Sa film seriosi. Terminati cu prostiile astea. Pai cine ii opreste pe ai nostrii as fie Asa blazati. Incetati. Ce treaba are mihalache cu frf. Nici una, in federatie nu Mai Sint oamenii lor. Cine il opreste pe elek sa dea goal ? Poate Miculas…..sau inginfatul si pilosul de Maier.. Sleahta impusă de Bojin si robu de la club e o incompetenta. Bungau, mihut, Maier si șeful lor Miculas sint o Rușine. Afara toți.

sam a spus: (aprilie 25th, 2016 at 07:35 )

jocurile au fost facute de mult ca poli sa retrogradeze dar cei ce au aranjat astfel lucrurile au doua probleme ,1 scad in sondaje si nu inteleg de ce 2 isi manageriaza la fel de prost clubul din liga 3

++ a spus: (aprilie 25th, 2016 at 21:49 )

la ce arbitraje au fost e clar ca o retrogradare, desi sint numai trei puncte diferenta de un loc in relegatie, e cea mai probabila varianta. plus ca Grigoras nu e ceea ce se numeste un pusher, adica unul care impinge echipa de la spate. incearca si el, dar nu e simplu, plus ca ultima data a avut si ghinion cu Belu si e greu sa joci cu echipa asta si impotriva arbitrului, asta e clar. la chiajna scandalul a fost ingropat, in urma perchezitiilor de la club nu s-a mai auzit nimic si primarul minea e laudat de ex. de gunoiul de ioanitoaia, ceea ce inseamna ca totul e OK cu chiajna, egal cit au furat, probabil si cu licenta la anul. usturoi nu au mincat si nici gura nu le pute.
si totusi asta e doar o parte a monezii. la club s-a gresit enorm, lasind ca Daniel Stanciu, un diletant singeros si Florin Marin, alt diletant ce nu a scapat de retrogradare nici o echipa in trecutul apropiat, de ex. Ceahlaul si Galatiul, sa faca ce vor sub ochii rabdatori ai primarului Robu care saracul nu are habar de fotbal. el crede ca fotbalul e asa o chestie care o poate face oricine care isi pune niste pantaloni scurti, si daca e si dr. h.c. e floare la ureche chiar. cealalta parte politica, psd etc. a blocat unde au putut orice sustinere cu bani a clubului, astfel ca orice greseala a fost si fatala nemaiputind a fi reparata din lipsa de bani.
sint totusi de parere ca si asa ar fi avut sanse mari daca ar fi adus 3-4 fundasi de tipul alora care erau sa-l schilodeasca pe Belu in meciul cu chiajna. dar au adus doar unul, pe Manul Torres, nu-i rau dar mult prea putin.
mai sint sanse, nu doar matematice, insa foarte mici pentru ca nu rezistam cu fundasii astia in fata nici unei echipe din Liga 1, fara noroc chior.
multa bafta la Cluj!

INO a spus: (aprilie 29th, 2016 at 21:44 )

NOW! POLI TIMIȘOARA TREBUIE SĂ BATĂ LA CLUJ SAU LUCRURILE SE VOR COMPLICA!RUȘINE BĂNĂȚENI CU O ASEMENEA ECHIPĂ DE KKT! DAR PENTRU CĂCI SUNT POLIST FOREVER! VĂ DORESC SUCCES ȘI VICTORIE! HAIDE POLI TIMIȘOARA VICTORIE LA CLUJ!YEEEEESSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.